Iov 3
1 După aceasta, Iov și-a deschis gura și și-a blestemat ziua.
По цьому відкрив Йов уста свої та й прокляв був свій день наро́дження.
2 Și Iov a vorbit și a spus:
І Йов заговорив та й сказав:
3 Să piară ziua în care m-am născut și noaptea în care a fost spus: Un copil de parte bărbătească este conceput.
„Хай загине той день, що я в ньому родився, і та ніч, що сказала: „Зача́всь чоловік!“
4 Să fie acea zi întuneric; Dumnezeu să nu îi dea atenție din înalt și să nu strălucească lumina peste ea.
Нехай стане цей день темното́ю, нехай Бог з висоти́ не згадає його́, і нехай не являється світло над ним!.
5 Să o întineze întunericul și umbra morții; să locuiască un nor peste ea; să o înspăimânte întunecimea zilei.
Бодай те́мрява й мо́рок його заступи́ли, бодай хмара над ним пробува́ла, бодай те́мнощі денні лякали його́!
6 Cât despre acea noapte, întunericul să o apuce; să nu fie alăturată zilelor anului, să nu vină la numărul lunilor.
Оця ніч — бодай те́мність її обгорну́ла, нехай у днях року не буде назва́на вона, хай не вві́йде вона в число місяців!
7 Iată, acea noapte să fie solitară, nicio voce de bucurie să nu intre în ea.
Тож ця ніч нехай буде самі́тна, хай не при́йде до неї співа́ння!
8 Să o blesteme cei ce blestemă ziua, care sunt gata să își înalțe jelirea.
Бодай її ті проклина́ли, що день проклинають, що левіята́на готові збудити!
9 Stelele amurgului acesteia să fie întuneric; să caute lumină, dar să nu găsească; nici să nu vadă răsăritul zilei,
Хай поте́мніють зо́рі пора́нку її, нехай має надію на світло — й не буде його, і хай вона не побачить тремтя́чих повік зорі ранньої, —
10 Pentru că nu a închis ușile pântecelui mamei mele, nici nu a ascuns întristare de la ochii mei.
бо вона не замкнула двере́й нутра ма́тернього, і не сховала стражда́ння з очей моїх!
11 De ce nu am murit eu din pântece? De ce nu mi-am dat eu duhul când am ieșit din pântece?
Чому́ я не згинув в утро́бі? Як вийшов, із нутра́ то чому́ я не вмер?
12 De ce m-au întâmpinat genunchii? Sau sânii ca să îi sug?
Чого прийняли́ ті коліна мене? І нащо ті пе́рса, які я був ссав?
13 Căci acum aș zace și aș tăcea, aș dormi, atunci aș fi avut odihnă,
Бо тепер я лежав би спокійно, я спав би, та був би мені відпочи́нок
14 Cu împărați și sfătuitori ai pământului, care și-au zidit locuri pustii;
з царями та з зе́мними ра́дниками, що гробни́ці будують собі,
15 Sau cu prinți care au avut aur, care și-au umplut casele cu argint;
або із князя́ми, що золото мали, що доми́ свої срі́блом напо́внювали!
16 Sau ca o naștere ascunsă, nelatimp, nu aș mai fi fost; ca prunci care nu au văzut niciodată lumina.
Або чом я не ставсь недоно́ском прихо́ваним, немов ті немовля́та, що світла не бачили?
17 Acolo cei stricați încetează a tulbura; și acolo cei obosiți au odihnă.
Там же безбожники перестають докуча́ти, і спочивають там змученоси́лі,
18 Acolo prizonierii se odihnesc împreună; nu aud vocea opresorului.
разом з тим мають спо́кій ув'я́знені, — вони не почують вже крику гноби́теля!
19 Cei mici și cei mari sunt acolo; și servitorul este liber de stăpânul lui.
Мали́й та великий — там рівні, а раб вільний від пана свого́...
20 Pentru ce se dă lumină celui în nefericire și viață celui amărât în suflet,
І на́що Він стру́дженому дає світло, і життя — гіркоду́хим,
21 Care tânjesc după moarte, dar ea nu vine; și sapă după ea mai mult decât după tezaure ascunse;
що вичі́кують смерти — й немає її, що її відкопа́ли б, як ска́рби захо́вані,
22 Care se bucură peste măsură și se veselesc când pot găsi mormântul?
тим, що радісно ті́шилися б, весели́лись, коли б знайшли гро́ба,
23 De ce se dă lumină unui om a cărui cale este ascunsă și pe care Dumnezeu l-a îngrădit?
мужчи́ні, якому доро́га закрита, що Бог тінню закрив перед ним?
24 Căci suspinul meu vine înainte să mănânc și răcnetele mele sunt turnate ca apele.
Бо зідха́ння моє випере́джує хліб мій, а зо́йки мої полились, як вода,
25 Pentru că lucrul de care m-am temut foarte mult a venit asupra mea și de ceea ce m-am temut m-a ajuns.
бо страх, що його я жахався, — до мене прибув, і чого я боявся — прийшло те мені.
26 Nu am avut nici siguranță, nici odihnă, nici tăcere; totuși tulburarea a venit asupra mea.
Не знав я споко́ю й не був втихоми́рений, і я не відпочи́в, — та нещастя прийшло!“
