Iov 3
1 După aceasta, Iov și-a deschis gura și și-a blestemat ziua.
Потом отвори уста своја Јов и стаде клети дан свој.
2 Și Iov a vorbit și a spus:
И проговоривши Јов рече:
3 Să piară ziua în care m-am născut și noaptea în care a fost spus: Un copil de parte bărbătească este conceput.
Не било дана у који се родих, и ноћи у којој рекоше: Роди се детић!
4 Să fie acea zi întuneric; Dumnezeu să nu îi dea atenție din înalt și să nu strălucească lumina peste ea.
Био тај дан тама, не гледао га Бог озго, и не осветљавала га светлост!
5 Să o întineze întunericul și umbra morții; să locuiască un nor peste ea; să o înspăimânte întunecimea zilei.
Мрак га запрзнио и сен смртни, облак га обастирао, био страшан као најгори дани!
6 Cât despre acea noapte, întunericul să o apuce; să nu fie alăturată zilelor anului, să nu vină la numărul lunilor.
Ноћ ону освојила тама, не радовала се међу данима годишњим, не бројала се у месеце!
7 Iată, acea noapte să fie solitară, nicio voce de bucurie să nu intre în ea.
Гле, ноћ она била пуста, певања не било у њој!
8 Să o blesteme cei ce blestemă ziua, care sunt gata să își înalțe jelirea.
Клели је који куну дане, који су готови пробудити крокодила!
9 Stelele amurgului acesteia să fie întuneric; să caute lumină, dar să nu găsească; nici să nu vadă răsăritul zilei,
Потамнеле звезде у сумрачје њено, чекала видело и не дочекала га, и не видела зори трепавица;
10 Pentru că nu a închis ușile pântecelui mamei mele, nici nu a ascuns întristare de la ochii mei.
Што ми није затворила врата од утробе и није сакрила муку од мојих очију.
11 De ce nu am murit eu din pântece? De ce nu mi-am dat eu duhul când am ieșit din pântece?
Зашто не умрех у утроби? Не издахнух излазећи из утробе?
12 De ce m-au întâmpinat genunchii? Sau sânii ca să îi sug?
Зашто ме прихватише кољена? Зашто сисе, да сем?
13 Căci acum aș zace și aș tăcea, aș dormi, atunci aș fi avut odihnă,
Јер бих сада лежао и почивао; спавао бих, и био бих миран,
14 Cu împărați și sfătuitori ai pământului, care și-au zidit locuri pustii;
С царевима и саветницима земаљским, који зидаше себи пустолине,
15 Sau cu prinți care au avut aur, care și-au umplut casele cu argint;
Или с кнезовима, који имаше злата, и куће своје пунише сребра.
16 Sau ca o naștere ascunsă, nelatimp, nu aș mai fi fost; ca prunci care nu au văzut niciodată lumina.
Или зашто не бих као недоношче сакривено, као дете које не угледа видела?
17 Acolo cei stricați încetează a tulbura; și acolo cei obosiți au odihnă.
Онде безбожници престају досађивати, и онде почивају изнемогли,
18 Acolo prizonierii se odihnesc împreună; nu aud vocea opresorului.
И сужњи се одмарају и не чују глас настојников.
19 Cei mici și cei mari sunt acolo; și servitorul este liber de stăpânul lui.
Мали и велики онде је, и роб слободан од свог господара.
20 Pentru ce se dă lumină celui în nefericire și viață celui amărât în suflet,
Зашто се даје видело невољнику и живот онима који су тужног срца,
21 Care tânjesc după moarte, dar ea nu vine; și sapă după ea mai mult decât după tezaure ascunse;
Који чекају смрт а ње нема, и траже је већма него закопано благо,
22 Care se bucură peste măsură și se veselesc când pot găsi mormântul?
Који играју од радости и веселе се кад нађу гроб?
23 De ce se dă lumină unui om a cărui cale este ascunsă și pe care Dumnezeu l-a îngrădit?
Човеку, коме је пут сакривен и ког је Бог затворио одсвуда?
24 Căci suspinul meu vine înainte să mănânc și răcnetele mele sunt turnate ca apele.
Јер пре јела мог долази уздах мој, и као вода разлива се јаук мој.
25 Pentru că lucrul de care m-am temut foarte mult a venit asupra mea și de ceea ce m-am temut m-a ajuns.
Јер чега се бојах дође на мене, и чега се страшах задеси ме.
26 Nu am avut nici siguranță, nici odihnă, nici tăcere; totuși tulburarea a venit asupra mea.
Не почивах нити имах мира нити се одмарах, и опет дође страхота.
