Iov 29

1 Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:

Entonces Job respondió:

2 O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;

Ojalá volviera a ser como en meses pasados, como en los días cuando ʼElohim me vigilaba,

3 Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;

cuando su lámpara estaba sobre mi cabeza y a su luz yo caminaba en la oscuridad,

4 Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;

aquellos días de mi vigor cuando la amistad íntima de ʼElohim velaba sobre mi vivienda,

5 Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;

cuando ʼEL-Shadday aún estaba conmigo, y mis hijos alrededor de mí,

6 Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;

cuando mis pasos eran lavados con mantequilla y la roca me derramaba ríos de aceite,

7 Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!

cuando iba a la puerta de la ciudad y en la plaza preparaba mi asiento.

8 Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.

Los jóvenes me veían y se escondían. Los ancianos se levantaban y permanecían en pie.

9 Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.

Los magistrados detenían sus palabras y ponían la mano sobre sus bocas.

10 Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.

La voz de los nobles enmudecía y su lengua se les pegaba al paladar.

11 Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;

Los oídos que me escuchaban me llamaban bienaventurado, y los ojos que me miraban daban testimonio a mi favor.

12 Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.

Porque yo libraba al pobre que clamaba y al huérfano que no tenía ayudador.

13 Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.

La bendición del que iba a perecer caía sobre mí, y daba alegría al corazón de la viuda.

14 Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.

Me vestía de rectitud y con ella me cubría. Mi justicia era como un manto y un turbante.

15 Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.

Yo era ojos para el ciego y pies para el cojo.

16 [Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.

Era padre de los menesterosos. Me informaba con diligencia de la causa que no entendía.

17 Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.

Rompía las quijadas del perverso y de sus dientes arrancaba la presa.

18 Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.

Me decía: En mi nido moriré, y como la arena multiplicaré mis días.

19 Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.

Mi raíz se extendía hacia las aguas, y el rocío pernoctaba en mi ramaje.

20 Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.

Mi honra se renovaba en mí, y mi arco se fortalecía en mi mano.

21 Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.

Me escuchaban, esperaban y guardaban silencio ante mi consejo.

22 După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.

Después de mi palabra no replicaban. Mi razón destilaba sobre ellos.

23 Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.

La esperaban como a la lluvia temprana, y abrían su boca como a la lluvia tardía.

24 [Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.

Si me reía con ellos, no lo creían, y no tenían en menos la luz de mi semblante.

25 Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.

Yo les escogía el camino, y me sentaba entre ellos como su jefe. Yo vivía como un rey en medio de su tropa, como el que consuela a los que están de duelo.