Iov 29
1 Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
Још настави Јов беседу своју и рече:
2 O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
О да бих био као пређашњих месеца, као оних дана кад ме Бог чуваше,
3 Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
Кад светљаше свећом својом над главом мојом, и при виделу Његовом хођах по мраку,
4 Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
Како бејах за младости своје, кад тајна Божија беше у шатору мом,
5 Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
Кад још беше Свемогући са мном, и деца моја око мене,
6 Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
Кад се траг мој обливаше маслом, и стена ми точаше уље потоцима,
7 Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
Кад излажах на врата кроз град, и на улици намештах себи столицу:
8 Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
Младићи видећи ме уклањаху се, а старци устајаху и стајаху,
9 Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
Кнезови престајаху говорити и метаху руку на уста своја,
10 Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
Управитељи устезаху глас свој и језик им пријањаше за грло.
11 Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
Јер које ме ухо чујаше, називаше ме блаженим; и које ме око виђаше, сведочаше ми
12 Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
Да избављам сиромаха који виче, и сироту и који нема никог да му помогне;
13 Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
Благослов оног који пропадаше долажаше на ме, и удовици срце распевах;
14 Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
У правду се облачих и она ми беше одело, као плашт и као венац беше ми суд мој.
15 Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
Око бејах слепом и нога хромом.
16 [Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
Отац бејах убогима, и разбирах за распру за коју не знах.
17 Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
И разбијах кутњаке неправеднику, и из зуба му истрзах грабеж.
18 Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
Зато говорах: У свом ћу гнезду умрети, и биће ми дана као песка.
19 Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
Корен мој пружаше се крај воде, роса биваше по сву ноћ на мојим гранама.
20 Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
Слава моја подмлађиваше се у мене, и лук мој у руци мојој понављаше се.
21 Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
Слушаху ме и чекаху, и ћутаху на мој савет.
22 După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
После мојих речи нико не проговараше, тако их натапаше беседа моја.
23 Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
Јер ме чекаху као дажд, и уста своја отвараху као на позни дажд.
24 [Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
Кад бих се насмејао на њих, не вероваху, и сјајност лица мог не разгоњаху.
25 Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
Кад бих отишао к њима, седах у зачеље, и бејах као цар у војсци, кад теши жалосне.
