Iov 29
1 Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
Un Ījabs teica vēl tālāk savus teikumus un sacīja:
2 O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
Ak kaut es vēl būtu tāds kā pirmajos mēnešos, kā tai laikā, kad Dievs mani pasargāja;
3 Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
Kad Viņa spīdeklis spīdēja pār manu galvu, un es Viņa gaismā staigāju pa tumsību;
4 Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
Kā es biju savas jaunības laikā, kad Dievs mājoja pār manu dzīvokli,
5 Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
Kad tas Visuvarenais vēl bija ar mani, un mani bērni man apkārt;
6 Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
Kad savus soļus mazgāju krējumā, un akmens kalni man izlēja eļļas upes.
7 Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
Kad es pa vārtiem izgāju pilsētā, kad savu krēslu noliku uz tirgus(laukuma);
8 Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
Tad jaunekļi mani redzot stājās pie malas, un sirmgalvji pacēlās un palika stāvot.
9 Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
Virsnieki mitējās runāt un lika roku uz savu muti,
10 Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
Lielkungu balss apklusa, un viņu mēle pielipa pie zoda.
11 Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
Jo kura auss mani dzirdēja, tā mani teica laimīgu, un kura acs mani redzēja, tā deva man liecību.
12 Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
Jo es izglābu nabagu, kas brēca, un bāriņu, kam nebija palīga.
13 Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
Svētība no tā, kas ietu bojā, nāca pār mani, un atraitņu sirdi es iepriecināju.
14 Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
Es apģērbos ar taisnību, un tā mani aptērpa, mana krietnība man bija kā mētelis un kā ķēniņa cepure.
15 Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
Es biju aklam acs un biju tizlam kāja.
16 [Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
Nabagiem es biju par tēvu, un nezināma sūdzību es izvaicāju.
17 Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
Es salauzīju netaisnā dzerokšļus un izrāvu laupījumu no viņa zobiem.
18 Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
Un es sacīju: es nomiršu savā ligzdā un manu dienu būs daudz kā smiltis.
19 Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
Mana sakne izpletīsies pie ūdens, un rasa paliks pa nakti uz manām lapām.
20 Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
Mana godība būs vienmēr jauna pie manis, un manam stopam labi izdosies manā rokā. -
21 Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
Uz mani klausījās un gaidīja un klusu saņēma manu padomu.
22 După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
Pēc maniem vārdiem neviens vairs nerunāja, un mana valoda uz tiem pilēja.
23 Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
Pēc manis ilgojās kā pēc lietus, un atpleta savu muti kā uz vasaras lietu.
24 [Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
Es tiem uzsmaidīju, kad tiem nebija drošības, un mana vaiga gaišumu tie neskumdināja.
25 Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
Es tiem biju ceļa rādītājs un sēdēju goda vietā un mājoju kā ķēniņš starp saviem pulkiem, kā noskumušu iepriecinātājs.
