Iov 29
1 Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
Addidit quoque Job, assumens parabolam suam, et dixit:
2 O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
Quis mihi tribuat ut sim juxta menses pristinos, secundum dies quibus Deus custodiebat me?
3 Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
Quando splendebat lucerna ejus super caput meum, et ad lumen ejus ambulabam in tenebris:
4 Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
sicut fui in diebus adolescentiæ meæ, quando secreto Deus erat in tabernaculo meo:
5 Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
quando erat Omnipotens mecum, et in circuitu meo pueri mei:
6 Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
quando lavabam pedes meos butyro, et petra fundebat mihi rivos olei:
7 Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
quando procedebam ad portam civitatis, et in platea parabant cathedram mihi.
8 Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
Videbant me juvenes, et abscondebantur: et senes assurgentes stabant.
9 Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
Principes cessabant loqui, et digitum superponebant ori suo.
10 Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
Vocem suam cohibebant duces, et lingua eorum gutturi suo adhærebat.
11 Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
Auris audiens beatificabat me, et oculus videns testimonium reddebat mihi:
12 Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
eo quod liberassem pauperem vociferantem, et pupillum cui non esset adjutor.
13 Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
Benedictio perituri super me veniebat, et cor viduæ consolatus sum.
14 Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
Justitia indutus sum, et vestivi me, sicut vestimento et diademate, judicio meo.
15 Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
Oculus fui cæco, et pes claudo.
16 [Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
Pater eram pauperum, et causam quam nesciebam diligentissime investigabam.
17 Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
Conterebam molas iniqui, et de dentibus illius auferebam prædam.
18 Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
Dicebamque: In nidulo meo moriar, et sicut palma multiplicabo dies.
19 Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
Radix mea aperta est secus aquas, et ros morabitur in messione mea.
20 Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
Gloria mea semper innovabitur, et arcus meus in manu mea instaurabitur.
21 Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
Qui me audiebant, expectabant sententiam, et intenti tacebant ad consilium meum.
22 După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
Verbis meis addere nihil audebant, et super illos stillabat eloquium meum.
23 Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
Expectabant me sicut pluviam, et os suum aperiebant quasi ad imbrem serotinum.
24 [Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
Siquando ridebam ad eos, non credebant: et lux vultus mei non cadebat in terram.
25 Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
Si voluissem ire ad eos, sedebam primus: cumque sederem quasi rex, circumstante exercitu, eram tamen mœrentium consolator.
