Iov 29
1 Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
Hierauf fuhr Hiob in seiner Rede so fort:
2 O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
»O daß es mit mir noch so stände wie in den früheren Monden, wie in den Tagen, wo Gott mich behütete, –
3 Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
als seine Leuchte noch über meinem Haupte strahlte und ich in seinem Licht durch das Dunkel wandelte,
4 Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
so, wie es mit mir in den Tagen meines Herbstes stand, als Gottes Freundschaft über meinem Zelt waltete,
5 Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
als der Allmächtige noch auf meiner Seite stand, meine Söhne noch rings um mich her waren,
6 Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
als meiner Füße Tritte sich in Milch badeten und jeder Fels neben mir Bäche von Öl fließen ließ!«
7 Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
»Wenn ich (damals) hinaufging zum Tor der Stadt und meinen Stuhl auf dem Marktplatz aufstellte,
8 Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
da traten die jungen Männer zurück, sobald sie mich sahen, und die Greise erhoben sich und blieben stehen;
9 Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
die Fürsten hielten an sich mit ihrem Reden und legten die Hand auf ihren Mund;
10 Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
die Stimme der Edlen verstummte, und die Zunge blieb ihnen am Gaumen kleben.
11 Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
Denn wessen Ohr mich hörte, der pries mich glücklich, und jedes Auge, das mich sah, legte Zeugnis für mich ab;
12 Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
denn ich rettete den Elenden, der um Hilfe schrie, und die Waise, die sonst keinen Helfer hatte.
13 Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
Der Segensspruch dessen, der verloren schien, erscholl über mich, und das Herz der Witwe machte ich jubeln.
14 Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
In Gerechtigkeit kleidete ich mich, und sie war mein Ehrenkleid: wie ein Prachtgewand und Kopfbund schmückte mich mein Rechttun.
15 Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
Für den Blinden war ich das Auge und für den Lahmen der Fuß;
16 [Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
ein Vater war ich für die Armen, und der Rechtssache des mir Unbekannten nahm ich mich gewissenhaft an;
17 Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
dem Frevler zerschmetterte ich das Gebiß und riß ihm den Raub aus den Zähnen.
18 Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
So dachte ich denn: ›Im Besitz meines Nestes werde ich sterben und mein Leben werde ich lange wie der Phönix erhalten;
19 Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
meine Wurzel wird am Wasser ausgebreitet liegen und der Tau auf meinen Zweigen nächtigen;
20 Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
mein Ansehen wird unverändert mir verbleiben und mein Bogen sich in meiner Hand stets verjüngen.‹
21 Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
Mir hörten sie zu und warteten auf mich und lauschten schweigend auf meinen Rat.
22 După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
Wenn ich gesprochen hatte, nahm keiner nochmals das Wort, sondern meine Rede träufelte auf sie herab.
23 Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
Sie warteten auf meine Rede wie auf den Regen und sperrten den Mund nach mir auf wie nach Frühlingsregen.
24 [Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
Ich lächelte ihnen zu, wenn sie mutlos waren, und das heitere Antlitz vermochten sie mir nicht zu trüben.
25 Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
Sooft ich den Weg zu ihnen einschlug, saß ich als Haupt da und thronte wie ein König in der Kriegerschar, wie einer, der Leidtragenden Trost spendet.«
