Iov 29
1 Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
Job, poursuivant l’exposé de son thème, dit:
2 O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
Ah! Que ne suis-je tel que j’étais aux temps passés, aux jours où Dieu me protégeait;
3 Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
où son flambeau brillait sur ma tête, et où sa lumière me guidait dans les ténèbres;
4 Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
tel que j’étais aux jours de mon automne, alors que l’amitié de Dieu s’étendait sur ma demeure;
5 Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
que le Tout-Puissant était encore avec moi et que j’étais entouré de mes jeunes gens;
6 Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
quand je baignais mes pieds dans la crème, et que le rocher ruisselait pour moi de flots d’huile!
7 Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
Quand je me dirigeais vers la Porte, au seuil de la cité, et fixais mon siège sur la place publique,
8 Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
les jeunes, en me voyant, se cachaient; les vieillards se levaient et se tenaient debout.
9 Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
Les grands retenaient leurs paroles et posaient la main sur la bouche.
10 Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
La voix des seigneurs expirait sur leurs lèvres, et leur langue se collait à leur palais;
11 Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
car l’oreille qui m’entendait me proclamait heureux, et l’œil qui me voyait rendait témoignage pour moi.
12 Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
C’Est que je sauvais le pauvre, criant au secours, et l’orphelin sans soutien.
13 Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
La bénédiction du désespéré allait à moi, et je mettais de la joie au cœur de la veuve.
14 Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
Je me revêtais d’équité comme d’une parure, mon esprit de justice était mon manteau et mon turban.
15 Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
J’Étais les yeux de l’aveugle, j’étais les pieds du boiteux.
16 [Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
J’Étais un père pour les malheureux; la cause de l’inconnu, je l’étudiais à fond.
17 Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
Je brisais la mâchoire du malfaiteur, et j’arrachais la proie d’entre ses dents.
18 Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
Et je disais: "Je finirai avec mon nid; comme le phénix je vivrai de longs jours.
19 Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
Ma racine sera en contact avec l’eau, la rosée se posera, la nuit, sur mon branchage.
20 Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
Ma gloire se renouvellera sans cesse, et mon arc se rajeunira dans ma main."
21 Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
Ils m’écoutaient, pleins d’attente; ils faisaient silence pour entendre mon avis.
22 După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
Quand j’avais fini de parler, ils ne répliquaient pas, et mes discours s’épandaient sur eux.
23 Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
Ils m’attendaient comme la pluie; ils ouvraient la bouche comme pour l’ondée printanière.
24 [Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
Je leur souriais et ils n’osaient y croire; jamais ils n’éteignaient le rayonnement de ma face.
25 Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
Volontiers j’allais vers eux, m’asseyant à leur tête, et j’étais comme un roi dans son armée, comme quelqu’un: qui console des affligés.
