Iov 29
1 Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
Et Job reprit son discours sentencieux et dit:
2 O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
Oh! que ne suis-je comme aux mois d’autrefois, comme aux jours où Dieu me gardait;
3 Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
Quand sa clarté luisait sur ma tête, et que dans les ténèbres je marchais à sa lumière;
4 Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
Comme j’étais aux jours de mon automne, quand le conseil secret de Dieu présidait sur ma tente;
5 Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
Quand le Tout-puissant était encore avec moi, [et] que mes jeunes gens m’entouraient;
6 Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
Quand je lavais mes pas dans le caillé, et que le rocher versait auprès de moi des ruisseaux d’huile! –
7 Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
Quand je sortais [pour aller] à la porte par la ville, quand je préparais mon siège sur la place:
8 Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
Les jeunes gens me voyaient et se cachaient, et les vieillards se levaient [et] se tenaient debout;
9 Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
Les princes s’abstenaient de parler et mettaient la main sur leur bouche,
10 Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
La voix des nobles s’éteignait, et leur langue se collait à leur palais.
11 Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
Quand l’oreille m’entendait, elle m’appelait bienheureux; quand l’œil me voyait, il me rendait témoignage;
12 Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
Car je délivrais le malheureux qui implorait du secours, et l’orphelin qui était sans aide.
13 Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
La bénédiction de celui qui périssait venait sur moi, et je faisais chanter de joie le cœur de la veuve.
14 Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
Je me vêtais de la justice, et elle me revêtait; ma droiture m’était comme un manteau et un turban.
15 Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
J’étais, moi, les yeux de l’aveugle et les pieds du boiteux;
16 [Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
J’étais un père pour les pauvres, et j’examinais la cause de celui qui m’était inconnu;
17 Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
Et je brisais la mâchoire de l’inique, et d’entre ses dents j’arrachais la proie.
18 Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
Et je disais: J’expirerai dans mon nid, et mes jours seront nombreux comme le sable;
19 Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
Ma racine sera ouverte aux eaux, et la rosée séjournera sur ma branche;
20 Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
Ma gloire [restera] toujours nouvelle avec moi, et mon arc rajeunira dans ma main.
21 Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
On m’écoutait et on attendait, et on se taisait pour [avoir] mon conseil;
22 După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
Après que j’avais parlé on ne répliquait pas, et mon discours distillait sur eux;
23 Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
Et on m’attendait comme la pluie, et on ouvrait la bouche [comme] pour la pluie de la dernière saison.
24 [Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
Si je leur souriais, ils ne le croyaient pas, et ils ne troublaient pas la sérénité de ma face.
25 Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
Je choisissais pour eux le chemin et je m’asseyais à leur tête, et je demeurais comme un roi au milieu d’une troupe, comme quelqu’un qui console les affligés.
