Iov 29
1 Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
And Job again took up his measure, and said,
2 O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
Oh that it were with me as in the months of old, as in the days, when, GOD, used to watch over me;
3 Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
When his lamp shone over my head, by whose light, I could go through darkness;
4 Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
As I was, in the days of my prime, when, the intimacy of GOD, was over my tent;
5 Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
While yet the Almighty was with me, round about me, were my young men;
6 Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
When my steps were bathed in milk, and, the rock, poured out beside me, rivulets of oil:
7 Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
When I went out to the gate unto the city, in the open place, made ready my seat,
8 Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
Young men saw me, and hid themselves, and, the aged, arose—they stood;
9 Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
Rulers, restrained speech, and, a hand, laid they on their mouth;
10 Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
The voice of nobles, was hushed, and their tongue to their palate, did cleave;
11 Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
When, the ear, heard, then it pronounced me happy, When, the eye, saw, then it bare me witness;
12 Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
Because I used to deliver the oppressed who was crying out for aid, the fatherless also, and him that had no helper;
13 Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
The blessing of him that was ready to perish, upon me was wont to descend, and, the heart of the widow, caused I to sing for joy;
14 Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
Righteousness, I put on, and it clothed me, Like a robe and turban, was my, justice;
15 Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
Eyes, became I to the, blind, and, feet to the lame, was, I!
16 [Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
A father, was, I, to the needy, and, as for the cause which I knew not, I used to search it out;
17 Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
And I shivered the fangs of the perverse, —and, out of his teeth, I tare the prey.
18 Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
Then said I, Like a stem, shall I grow old, yea, as the sand, shall I multiply days:
19 Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
My root, is laid open to the waters, and, the dew, shall lodge for the night in my boughs;
20 Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
Mine honour, shall be young again with me, and, my bow, in my hand, be renewed.
21 Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
To me, men hearkened, and waited, and kept silence for my counsel;
22 După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
After I had spoken, they spake not again, and, upon them, used my speech to drop;
23 Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
And they waited, as for rain, for me, and, their mouths, they opened wide for the spring-rain;
24 [Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
I laughed at them—they lost confidence, and, the light of my countenance, they suffered not to fail;
25 Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
I chose out their way, and sat chief, —and abode, as king, in an army, as one who, to mourners, giveth comfort.
