Iov 14
1 Omul născut din femeie are zile puține și este plin de tulburare.
Homo natus de muliere, brevi vivens tempore, repletur multis miseriis.
2 Răsare asemenea unei flori și este retezat; el fuge de asemenea ca o umbră și nu rămâne.
Qui quasi flos egreditur et conteritur, et fugit velut umbra, et numquam in eodem statu permanet.
3 Și îți deschizi ochii asupra unuia ca acesta și mă aduci în judecată cu tine?
Et dignum ducis super huiuscemodi aperire oculos tuos, et adducere eum tecum in iudicium?
4 Cine poate aduce un lucru curat dintr-unul necurat? Niciunul.
Quis potest facere mundum de immundo conceptum semine? nonne tu qui solus es?
5 Văzând că zilele îi sunt hotărâte, numărul lunilor sale sunt cu tine; tu i-ai rânduit hotarele lui ca el să nu le poată trece;
Breves dies hominis sunt: numerus mensium eius apud te est: constituisti terminos eius, qui præteriri non poterunt.
6 Întoarce-te de la el, ca să se odihnească, până ce va împlini, ca un angajat, ziua sa.
Recede paululum ab eo, ut quiescat, donec optata veniat, sicut mercenarii, dies eius.
7 Căci este speranță pentru un pom, dacă este tăiat, că va răsări din nou și că ramura lui tânără nu va înceta.
Lignum habet spem: si præcisum fuerit, rursum virescit, et rami eius pullulant.
8 Deși rădăcina lui îmbătrânește în pământ și trunchiul lui moare în pământ,
Si senuerit in terra radix eius, et in pulvere emortuus fuerit truncus illius,
9 Totuși prin mirosul apei, el va înmuguri și va da lăstari ca o plantă.
Ad odorem aquæ germinabit, et faciet comam quasi cum primum plantatum est:
10 Dar omul moare și se risipește; și omul își dă duhul și unde este el?
Homo vero cum mortuus fuerit, et nudatus atque consumptus, ubi quæso est?
11 Precum apele dispar din mare și potopul seacă și se usucă,
Quomodo si recedant aquæ de mari, et fluvius vacuefactus arescat:
12 Astfel omul se culcă și nu se ridică, până când cerurile nu vor mai fi, ei nu se vor trezi, nici nu vor fi sculați din somnul lor.
Sic homo cum dormierit, non resurget, donec atteratur cælum, non evigilabit, nec consurget de somno suo.
13 O, de m-ai ascunde în mormânt, de m-ai ține în taină, până îți va trece furia; de mi-ai rândui un timp cuvenit și să îți amintești de mine! (Sheol h7585)
Quis mihi hoc tribuat, ut in inferno protegas me, et abscondas me, donec pertranseat furor tuus, et constituas mihi tempus, in quo recorderis mei? (Sheol h7585)
14 Dacă un om moare, va trăi el din nou? Voi aștepta toate zilele timpului meu rânduit, până când vine schimbarea mea.
Putasne mortuus homo rursum vivat? cunctis diebus, quibus nunc milito, expecto donec veniat immutatio mea.
15 Tu vei chema și îți voi răspunde; vei avea dorință pentru lucrarea mâinilor tale.
Vocabis me, et ego respondebo tibi: operi manuum tuarum porriges dexteram.
16 Căci acum îmi numeri pașii; nu veghezi tu asupra păcatului meu?
Tu quidem gressus meos dinumerasti, sed parce peccatis meis.
17 Fărădelegea mea este sigilată într-un sac și îmi coși nelegiuirea.
Signasti quasi in sacculo delicta mea, sed curasti iniquitatem meam.
18 Și, cu siguranță, muntele căzând ajunge de nimic și stânca este mutată din locul ei.
Mons cadens defluit, et saxum transfertur de loco suo.
19 Apele tocesc pietrele; tu speli din țărâna pământului lucrurile care cresc și distrugi speranța omului.
Lapides excavant aquæ, et alluvione paulatim terra consumitur: et hominem ergo similiter perdes.
20 Îl învingi pentru totdeauna și el trece; îi schimbi înfățișarea și îl trimiți departe.
Roborasti eum paululum ut in perpetuum transiret: immutabis faciem eius, et emittes eum.
21 Fiii lui ajung la onoare și el nu știe; sunt înjosiți, dar el nu pricepe aceasta.
Sive nobiles fuerint filii eius, sive ignobiles, non intelliget.
22 Dar carnea lui pe el va avea durere și sufletul său în el va jeli.
Attamen caro eius dum vivet dolebit, et anima illius super semetipso lugebit.
