Iov 14

1 Omul născut din femeie are zile puține și este plin de tulburare.

L'homme né de femme a la vie courte, et est rassasié de trouble.

2 Răsare asemenea unei flori și este retezat; el fuge de asemenea ca o umbră și nu rămâne.

Comme une fleur, il éclot, et on le coupe; il fuit comme une ombre, et ne subsiste point.

3 Și îți deschizi ochii asupra unuia ca acesta și mă aduci în judecată cu tine?

Et c'est sur cet être que tu ouvres les yeux, et c'est moi que tu conduis en justice avec toi!

4 Cine poate aduce un lucru curat dintr-unul necurat? Niciunul.

Qui peut tirer la pureté de la souillure? Personne.

5 Văzând că zilele îi sunt hotărâte, numărul lunilor sale sunt cu tine; tu i-ai rânduit hotarele lui ca el să nu le poată trece;

Si ses jours sont déterminés, si le nombre de ses mois est fixé par-devers toi, si tu lui as prescrit des limites qu'il ne passera pas,

6 Întoarce-te de la el, ca să se odihnească, până ce va împlini, ca un angajat, ziua sa.

Détourne tes regards de lui, et qu'il ait quelque repos, jusqu'à ce qu'il goûte, comme un mercenaire, la fin de sa journée.

7 Căci este speranță pentru un pom, dacă este tăiat, că va răsări din nou și că ramura lui tânără nu va înceta.

Car il y a de l'espérance pour l'arbre, si on l'a coupé; il reverdit encore, et il ne cesse pas d'avoir des rejetons;

8 Deși rădăcina lui îmbătrânește în pământ și trunchiul lui moare în pământ,

Si sa racine vieillit dans la terre, et si dans la poussière son tronc est mort,

9 Totuși prin mirosul apei, el va înmuguri și va da lăstari ca o plantă.

Dès qu'il sent l'eau, il pousse de nouveau, et il produit des branches comme un jeune plant.

10 Dar omul moare și se risipește; și omul își dă duhul și unde este el?

Mais quand l'homme meurt, il reste gisant; quand l'homme a expiré, où est-il?

11 Precum apele dispar din mare și potopul seacă și se usucă,

Les eaux de la mer s'écoulent, le fleuve tarit et se dessèche,

12 Astfel omul se culcă și nu se ridică, până când cerurile nu vor mai fi, ei nu se vor trezi, nici nu vor fi sculați din somnul lor.

Ainsi l'homme se couche, et il ne se relève point. Tant qu'il y aura des cieux, ils ne se réveilleront point, et on ne les fera pas sortir de leur sommeil.

13 O, de m-ai ascunde în mormânt, de m-ai ține în taină, până îți va trece furia; de mi-ai rândui un timp cuvenit și să îți amintești de mine! (Sheol h7585)

Oh! si tu me cachais dans le Sépulcre, si tu me mettais à couvert, jusqu'à ce que ta colère fût passée! Si tu me donnais un terme, après lequel tu te souviendrais de moi (Sheol h7585)

14 Dacă un om moare, va trăi el din nou? Voi aștepta toate zilele timpului meu rânduit, până când vine schimbarea mea.

(Si l'homme meurt, revivra-t-il? ), tout le temps de ma consigne, j'attendrais, jusqu'à ce que vînt mon remplacement!

15 Tu vei chema și îți voi răspunde; vei avea dorință pentru lucrarea mâinilor tale.

Tu appellerais, et je répondrais; tu désirerais de revoir l'ouvrage de tes mains.

16 Căci acum îmi numeri pașii; nu veghezi tu asupra păcatului meu?

Mais, maintenant, tu comptes mes pas, et tu observes tous mes péchés.

17 Fărădelegea mea este sigilată într-un sac și îmi coși nelegiuirea.

Ma transgression est scellée dans le sac, et tu as ajouté à mon iniquité.

18 Și, cu siguranță, muntele căzând ajunge de nimic și stânca este mutată din locul ei.

Mais la montagne s'éboule; le rocher est transporté hors de sa place;

19 Apele tocesc pietrele; tu speli din țărâna pământului lucrurile care cresc și distrugi speranța omului.

Les eaux minent les pierres; les inondations entraînent la poussière de la terre: ainsi fais-tu périr l'espérance du mortel.

20 Îl învingi pentru totdeauna și el trece; îi schimbi înfățișarea și îl trimiți departe.

Tu ne cesses de l'assaillir, et il s'en va; tu changes son aspect, et tu le renvoies.

21 Fiii lui ajung la onoare și el nu știe; sunt înjosiți, dar el nu pricepe aceasta.

Que ses fils soient honorés, il n'en saura rien; qu'ils soient méprisés, il ne le verra pas.

22 Dar carnea lui pe el va avea durere și sufletul său în el va jeli.

C'est sur lui seul que sa chair s'afflige, et sur lui que son âme gémit.