< Ieremia 52 >

1 Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Hamutal, fiica lui Ieremia, din Libna.
ゼデキヤは位に即きしとき二十一歳なりしがヱルサレムに於て十一年世ををさめたりその母の名はハムタルといひてリブナのヱレミヤの女なり
2 Și el a făcut ceea ce era rău în ochii DOMNULUI, conform cu tot ce făcuse Ioiachim.
ゼデキヤはヱホヤキムが凡てなしたる如くヱホバの目の前に惡をなせり
3 Fiindcă prin mânia DOMNULUI s-a întâmplat în Ierusalim și în Iuda, până când i-a alungat din prezența sa, că Zedechia s-a răzvrătit împotriva împăratului Babilonului.
すなはちヱホバ、ヱルサレムとユダとを怒りて之をその前より棄てはなちたまふ/是に於てゼデキヤ、バビロンの王に叛けり
4 Și s-a întâmplat în al nouălea an al domniei lui, în luna a zecea, în ziua a zecea a lunii, că Nebucadnețar împăratul Babilonului, a venit, el și toată armata lui, împotriva Ierusalimului și și-au așezat tabăra împotriva lui și au zidit forturi împotriva lui de jur împrejur.
ゼデキヤの世の九年十月十日にバビロンの王ネブカデネザルその軍勢をひきゐてヱルサレムに攻めきたり之に向ひて陣をはり四周に戌樓を建て之を攻めたり
5 Astfel cetatea a fost asediată, până în anul al unsprezecelea al împăratului Zedechia.
かくこの邑攻圍まれてゼデキヤ王の十一年にまでおよびしが
6 Și în luna a patra, în a noua zi a lunii, foametea era aspră în cetate, astfel încât nu era pâine pentru poporul țării.
その四月九日にいたりて城邑のうち饑ること甚だしくなり其地の民食物をえざりき
7 Atunci cetatea a fost spartă și toți bărbații de război au fugit și au ieșit din cetate noaptea pe calea porții dintre cele două ziduri, care era lângă grădina împăratului; (acum, caldeenii erau lângă cetate de jur împrejur) și ei au mers pe calea câmpiei.
是をもて城邑つひに打破られたれば兵卒は皆逃て夜の中に王の園の邊なる二個の石垣の間の門より城邑をぬけいで平地の途に循ひておちゆけり時にカルデヤ人は城邑を圍みをる
8 Dar armata caldeenilor l-a urmărit pe împărat și l-a ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului; și toată armata lui s-a împrăștiat de la el.
茲にカルデヤ人の軍勢王を追ひゆきヱリコの平地にてゼデキヤに追付けるにその軍勢みな彼を離れて散りしかば
9 Atunci ei l-au prins pe împărat și l-au dus la împăratul Babilonului la Ribla în țara Hamatului, unde el a dat judecata asupra lui.
カルデヤ人王を執へて之をハマテの地のリブラにをるバビロンの王の所に曳きゆきければ王彼の罪をさだめたり
10 Și împăratul Babilonului a ucis pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui; el a ucis de asemenea pe toți prinții lui Iuda în Ribla.
バビロンの王すなはちゼデキヤの子等をその目の前に殺さしめユダの牧伯等を悉くリブラに殺さしめ
11 Atunci i-a scos ochii lui Zedechia; și împăratul Babilonului l-a legat în lanțuri și l-a dus în Babilon și l-a pus în închisoare până în ziua morții lui.
またゼデキヤの目を抉さしめたり斯てバビロンの王かれを銅索に繋ぎてバビロンに携へゆきその死る日まで獄に置けり
12 Și în luna a cincea, în ziua a zecea a lunii, care era în al nouăsprezecelea an al împăratului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a intrat Nebuzaradan căpetenia gărzii, care servea împăratului Babilonului, în Ierusalim,
バビロン王ネブカデネザルの世の十九年の五月十日バビロンの王の前につかふる侍衞の長ネブザラダン、ヱルサレムにきたり
13 Și a ars casa DOMNULUI și casa împăratului; și toate casele din Ierusalim și pe toate casele oamenilor mari, le-a ars cu foc;
ヱホバの室と王の室を燒き火をもてヱルサレムのすべての室と大なる諸の室を燒けり
14 Și toată armata caldeenilor care era cu căpetenia gărzii a dărâmat toate zidurile Ierusalimului de jur împrejur.
また侍衞の長と偕にありしカルデヤ人の軍勢ヱルサレムの四周の石垣を悉く毀てり
15 Atunci Nebuzaradan căpetenia gărzii a dus captivi pe anumiți dintre săracii poporului și restul poporului care rămăsese în cetate și pe aceia care trecuseră, care trecuseră la împăratul Babilonului; și restul mulțimii.
侍衞の長ネブザラダンすなはち民のうちの貧乏者城邑の中に餘れる者およびバビロンの王に降りし人と民の餘れる者を擄へ移せり
16 Dar Nebuzaradan căpetenia gărzii a lăsat dintre săracii țării ca viticultori și agricultori.
但し侍衞の長ネブザラダンその地のある貧者を遺して葡萄を耕る者となし農夫となせり
17 De asemenea caldeenii au sfărâmat stâlpii de aramă care erau în casa DOMNULUI, și postamentele și marea de aramă care erau în casa DOMNULUI și au dus toată arama lor în Babilon.
カルデヤ人またヱホバの室の銅の柱と洗盥の臺と銅の海を碎きてその銅を悉くバビロンに運び
18 Au luat de asemenea oalele și lopețile și mucările și bolurile și lingurile și toate vasele de aramă cu care ei serveau.
また鍋と火鑪と燭剪と鉢と匙およびすべて用ふるところの銅器を取れり
19 Și căpetenia gărzii a luat de asemenea căldările și tăvile pentru cărbuni și bolurile și oalele și sfeșnicele și lingurile și paharele; ceea ce era de aur, în aur, și ceea ce era de argint, în argint.
侍衞の長もまた洗盥と火盤と鉢と鍋と燭臺と匙と斝など凡て金銀にて作れる者を取り
20 Cei doi stâlpi, o mare și cei doisprezece boi care erau sub postamente, pe care împăratul Solomon îi făcuse în casa DOMNULUI; arama tuturor acestor vase era de necântărit.
またソロモン王がヱホバの室に造りしところの二つの柱と一の海と臺の下なる十二の銅の牛を取れりこのもろもろの銅の重は稱る可らず
21 Și referitor la stâlpi, înălțimea unui stâlp era de optsprezece coți; și un fir de doisprezece coți îl cuprindea; și grosimea lui era de patru degete; acesta era gol pe interior.
この柱は高さ十八キユビトなり又紐をもてその周圍を測るに十二キユビトあり指四本の厚にして空なり
22 Și un capitel de aramă era deasupra lui; și înălțimea unui capitel era de cinci coți cu o rețea și rodii pe capitel de jur împrejur, totul de aramă. Al doilea stâlp și rodiile erau asemănătoare acestora.
その上に銅の頂ありその頂の高さは五キユビトその周圍は銅の網子と石榴にて飾れり他の柱とその石榴も之におなじ
23 Și erau nouăzeci și șase de rodii pe o parte; și toate rodiile de pe rețea erau o sută de jur împrejur.
その四方に九十六の石榴あり網子の上なるすべての石榴の數は百なり
24 Și căpetenia gărzii a luat pe Seraia, marele preot; și pe Țefania, al doilea preot, și pe cei trei paznici ai ușii;
侍衞の長は祭司の長セラヤと第二の祭司ゼパニヤと三人の門守を執へ
25 A luat de asemenea din cetate un famen care avusese însărcinarea asupra bărbaților de război; și șapte bărbați dintre cei care erau aproape de fața împăratului, care se găseau în cetate; și pe mai marele scrib al oștirii, care înrola poporul țării; și șaizeci de bărbați din poporul țării, care se găseau în mijlocul cetății.
また兵卒を督る一人の寺人と王の前にはべるもののうち城邑にて遇しところの者七人とその地の民を募る軍勢の長なる書記と城邑の中にて遇しところの六十人の者を邑よりとらへされり
26 Astfel Nebuzaradan căpetenia gărzii i-a luat și i-a adus la împăratul Babilonului la Ribla.
侍衞の長ネブザラダンこれらを執へてリブラに居るバビロンの王の許にいたれり
27 Și împăratul Babilonului i-a lovit și i-a dat la moarte la Ribla în țara Hamatului. Astfel Iuda a fost dus captiv din propria lui țară.
バビロンの王ハマテの地のリブラにこれを撃ち殺せりかくユダはおのれの地よりとらへ移されたり
28 Acesta este poporul pe care Nebucadnețar l-a dus captiv, în anul al șaptelea: trei mii douăzeci și trei de iudei;
ネブカデネザルがとらへ移せし民は左の如し第七年にユダ人三千二十三人
29 În anul al optsprezecelea al lui Nebucadnețar el a dus captiv din Ierusalim opt sute treizeci și două de persoane;
またネブカデネザルその十八年にヱルサレムより八百三十二人をとらへ移せり
30 În anul al douăzeci și treilea al lui Nebucadnețar, Nebuzaradan căpetenia gărzii a dus captivi dintre iudei șapte sute patruzeci și cinci de persoane; toate persoanele au fost patru mii șase sute.
ネブカデネザルの二十三年に侍衞の長ネブザラダン、ユダ人七百四十五人をとらへ移したり其總ての數は四千六百人なりき
31 Și s-a întâmplat în al treizeci și șaptelea an al captivității lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăsprezecea lună, în a douăzeci și cincea zi a lunii, că Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în anul întâi al domniei lui, a înălțat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, și l-a scos din închisoare,
ユダの王ヱホヤキンがとらへ移されたる後三十七年の十二月二十五日バビロンの王エビルメロダクその治世の一年にユダの王ヱホヤキンを獄よりいだしてその首をあげしめ
32 Și i-a vorbit cu bunătate și a pus tronul lui deasupra tronului împăraților care erau cu el în Babilon,
善言をもて彼を慰めその位をバビロンに偕に居るところの王等の位よりもたかくし
33 Și i-a schimbat hainele de închisoare; și el a mâncat întotdeauna pâine înaintea lui în toate zilele vieții lui.
其獄の衣服を易へしむヱホヤキンは一生の間つねに王の前に食せり
34 Și hrana lui, era hrană dată lui continuu de împăratul Babilonului, în fiecare zi o porție, până în ziua morții lui, în toate zilele vieții lui.
かれ其死る日まで一生の間たえず日々の分をバビロンの王よりたまはりて其食物となせり

< Ieremia 52 >