< Ieremia 41 >

1 Și s-a întâmplat în luna a șaptea, că Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, din sămânța împărătească și prinții împăratului, și zece bărbați cu el, au venit la Ghedalia, fiul lui Ahicam la Mițpa; și acolo ei au mâncat pâine împreună în Mițpa.
칠 월에 왕의 종친 엘리사마의 손자 느다냐의 아들 왕의 장관 이스마엘이 열 사람과 함께 미스바로 가서 아히감의 아들 그다랴에게 이르러 미스바에서 함께 떡을 먹다가
2 Atunci s-a ridicat Ismael, fiul lui Netania, și cei zece bărbați care erau cu el și l-au lovit pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, cu sabia și l-au ucis, pe cel pe care împăratul Babilonului îl făcuse guvernator peste țară.
느다냐의 아들 이스마엘과 그와 함께 한 열 사람이 일어나서 바벨론 왕의 그 땅 총독으로 세운 바 사반의 손자 아히감의 아들 그다랴를 칼로 쳐죽였고
3 Ismael a ucis de asemenea pe toți iudeii care erau cu el, cu Ghedalia, la Mițpa și pe caldeenii care se găseau acolo și pe bărbații de război.
이스마엘이 또 미스바에서 그다랴와 함께한 모든 유다인과 거기 있는 갈대아 군사를 죽였더라
4 Și s-a întâmplat a doua zi după ce el îl ucisese pe Ghedalia și nimeni nu știa aceasta,
그가 그다랴를 죽인 지 이틀이 되었어도 이를 아는 사람이 없었더라
5 Că au venit câțiva din Sihem, din Șilo și din Samaria, optzeci de bărbați, având bărbile lor rase și hainele lor rupte și care se tăiaseră, cu ofrande și tămâie în mâna lor, pentru a le aduce la casa DOMNULUI.
때에 사람 팔십명이 그 수염을 깎고 옷을 찢고 몸을 상하고 손에 소제물과 유향을 가지고 세겜과 실로와 사마리아에서부터 와서 여호와의 집으로 나아가려 한지라
6 Și Ismael, fiul lui Netania, a ieșit de la Mițpa să îi întâlnească, plângând tot timpul cât mergea; și s-a întâmplat, pe când i-a întâlnit, că le-a spus: Veniți la Ghedalia, fiul lui Ahicam.
느다냐의 아들 이스마엘이 그들을 영접하러 미스바에서 나와서 울며 행하다가 그들을 만나 아히감의 아들 그다랴에게로 가자 하여
7 Și s-a întâmplat, după ce ei au intrat în mijlocul cetății, că Ismael, fiul lui Netania, i-a ucis și i-a aruncat în mijlocul gropii, el și oamenii care erau cu el.
그들이 성 중앙에 이를 때에 느다냐의 아들 이스마엘이 자기와 함께 한 사람들로 더불어 그들을 죽여 구덩이에 던지니라
8 Dar zece oameni s-au găsit între ei care i-au spus lui Ismael: Nu ne ucide, pentru că avem ascunse în câmp, provizii de grâu și de orz și de untdelemn și de miere. Astfel el a încetat și nu i-a ucis printre frații lor.
그 중에 열 사람은 이스마엘에게 이르기를 우리가 밀과 보리와 기름과 꿀을 밭에 감추었으니 우리를 죽이지 말라 하였으므로 그가 그치고 그들을 그 형제와 함께 죽이지 아니하였더라
9 Și, groapa în care Ismael aruncase toate trupurile moarte ale oamenilor, pe care îi ucisese din cauza lui Ghedalia, era aceea pe care împăratul Asa o făcuse de frica lui Baașa, împăratul lui Israel; și Ismael, fiul lui Netania, a umplut-o cu cei uciși.
이스마엘이 그다랴에게 속한 사람들을 죽이고 그 시체를 던진 구덩이는 아사 왕이 이스라엘 왕 바아사를 두려워하여 팠던 것이라 느다냐의 아들 이스마엘이 그 죽인 시체로 거기 채우고
10 Atunci Ismael a dus captivi toată rămășița poporului care era în Mițpa, pe fiicele împăratului și pe tot poporul care rămăsese în Mițpa, pe care Nebuzaradan căpetenia gărzii îi încredințase lui Ghedalia, fiul lui Ahicam; și Ismael, fiul lui Netania, i-a dus captivi și s-a depărtat să treacă la amoniți.
미스바에 남아 있는 왕의 딸들과 모든 백성 곧 시위대장 느부사라단이 아히감의 아들 그다랴에게 위임하였던 바 미스바에 남아 있는 모든 백성을 사로잡되 곧 느다냐의 아들 이스마엘이 그들을 사로잡고 암몬 자손에게로 가려 하여 떠나니라
11 Dar când Iohanan, fiul lui Careah, și toate căpeteniile armatelor care erau cu el, au auzit de tot răul pe care Ismael, fiul lui Netania, îl făcuse,
가레아의 아들 요하난과 그와 함께 있는 모든 군대장관이 느다냐의 아들 이스마엘의 행한 모든 악을 듣고
12 Atunci ei au luat pe toți bărbații și au mers să lupte cu Ismael, fiul lui Netania, și l-au găsit aproape de apele mari care sunt în Gabaon.
모든 사람을 데리고 느다냐의 아들 이스마엘과 싸우러 가다가 기브온 큰 물가에서 그를 만나매
13 Și s-a întâmplat, când tot poporul care era cu Ismael, l-a văzut pe Iohanan, fiul lui Careah, și pe toate căpeteniile armatelor care erau cu el, că s-au veselit.
이스마엘과 함께 있던 모든 백성이 가레아의 아들 요하난과 그와 함께 한 모든 군대장관을 보고 기뻐한지라
14 Astfel, tot poporul pe care Ismael îl dusese captiv din Mițpa s-a întors și a venit înapoi și s-a dus la Iohanan, fiul lui Careah.
이에 미스바에서 이스마엘에게 포로되었던 그 모든 백성이 돌이켜 가레아의 아들 요하난에게로 돌아가니
15 Dar Ismael, fiul lui Netania, a scăpat de Iohanan cu opt oameni și a mers la amoniți.
느다냐의 아들 이스마엘이 여덟 사람과 함께 요하난을 피하여 암몬 자손에게로 가니라
16 Și Iohanan, fiul lui Careah, și toate căpeteniile armatelor care erau cu el au luat toată rămășița poporului, pe care au adus-o înapoi de la Ismael, fiul lui Netania, care venea din Mițpa, după ce îl ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam: adică pe bărbații viteji războinici și pe femei și pe copii și pe fameni, pe care i-a adus înapoi din Gabaon;
가레아의 아들 요하난과 그와 함께하는 모든 군대장관이 느다냐의 아들 이스마엘이 아히감의 아들 그다랴를 죽이고 미스바에서 잡아간 모든 남은 백성 곧 군사와 여인과 유아와 환관을 기브온에서 빼앗아 가지고 돌아와서
17 Și s-au depărtat și au locuit în locuințele din Chimham, care este lângă Betleem, pentru a merge să intre în Egipt,
애굽으로 가려 하여 떠나 베들레헴 근처에 있는 게롯김함에 머무렀으니
18 Din cauza caldeenilor, pentru că se temeau de ei, pentru că Ismael, fiul lui Netania, îl ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, pe care împăratul Babilonului îl făcuse guvernator peste țară.
이는 느다냐의 아들 이스마엘이 바벨론 왕의 그 땅 총독으로 세운 아히감의 아들 그다랴을 죽였으므로 그들이 갈대아인을 두려워함이었더라

< Ieremia 41 >