< Ieremia 38 >

1 Atunci Șefatia, fiul lui Matan, și Ghedalia, fiul lui Pașhur, și Iucal, fiul lui Șelemia, și Pașhur, fiul lui Malchiia, au auzit cuvintele pe care Ieremia le vorbise întregului popor, spunând:
マッタンの子シパテヤ、パシュルの子ゲダリヤ、セレミヤの子ユカル、マルキヤの子パシュルはエレミヤがすべての民に告げていたその言葉を聞いた。
2 Astfel spune DOMNUL: Cel ce rămâne în această cetate va muri de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cel ce iese la caldeeni va trăi; fiindcă va avea viața lui ca pradă și va trăi.
彼は言った、「主はこう言われる、この町にとどまる者は、つるぎや、ききんや、疫病で死ぬ。しかし出てカルデヤびとにくだる者は死を免れる。すなわちその命を自分のぶんどり物として生きることができる。
3 Astfel spune DOMNUL: Această cetate va fi dată într-adevăr în mâna armatei împăratului Babilonului, care o va lua.
主はこう言われる、この町は必ずバビロンの王の軍勢の手に渡される。彼はこれを取る」。
4 De aceea prinții i-au spus împăratului: Te implorăm, să fie acest om dat la moarte; fiindcă astfel el slăbește mâinile războinicilor care rămân în această cetate și mâinile întregului popor, vorbindu-le astfel de cuvinte, pentru că acest om nu caută bunăstarea acestui popor, ci vătămarea.
すると、つかさたちは王に言った、「この人を殺してください。このような言葉をのべて、この町に残っている兵士の手と、すべての民の手を弱くしているからです。この人は民の安泰を求めないで、その災を求めているのです」。
5 Atunci împăratul Zedechia a spus: Iată, el este în mâna voastră, pentru că împăratul nu poate face nimic împotriva voastră.
ゼデキヤ王は言った、「見よ、彼はあなたがたの手にある。王はあなたがたに逆らって何事をもなし得ない」。
6 Atunci l-au luat pe Ieremia și l-au aruncat în groapa lui Malchiia, fiul lui Hamelec, care era în curtea închisorii; și l-au coborât pe Ieremia cu funii. Și în groapă nu era apă, ci mocirlă; astfel, Ieremia s-a scufundat în mocirlă.
そこで彼らはエレミヤを捕え、監視の庭にある王子マルキヤの穴に投げ入れた。すなわち、綱をもってエレミヤをつり降ろしたが、その穴には水がなく、泥だけであったので、エレミヤは泥の中に沈んだ。
7 Și când Ebed-Melec, etiopianul, unul dintre famenii care erau în casa împăratului, a auzit că l-au pus pe Ieremia în groapă; împăratul șezând atunci la poarta lui Beniamin;
王の家の宦官エチオピヤびとエベデメレクは、彼らがエレミヤを穴に投げ入れたことを聞いた。その時、王はベニヤミンの門に座していたので、
8 Ebed-Melec a ieșit din casa împăratului și i-a vorbit împăratului, spunând:
エベデメレクは王の家から出て行って王に言った、
9 Domnul meu, împărate, acești oameni au făcut rău în tot ceea ce i-au făcut profetului Ieremia, pe care l-au aruncat în groapă; și va muri de foame în locul unde este, pentru că nu mai este pâine în cetate.
「王なるわが君よ、この人々が預言者エレミヤにしたことはみな良いことではありません。彼を穴に投げ入れました。町に食物がなくなりましたから、彼はそこで餓死するでしょう」。
10 Atunci împăratul i-a poruncit lui Ebed-Melec, etiopianul, spunând: Ia de aici treizeci de bărbați cu tine și scoate-l afară pe profetul Ieremia din groapă, înainte ca el să moară.
王はエチオピヤびとエベデメレクに命じて言った、「ここから三人のひとを連れて行って、預言者エレミヤを、死なないうちに穴から引き上げなさい」。
11 Astfel Ebed-Melec i-a luat pe bărbați cu el și a intrat în casa împăratului, de sub trezorerie, și a luat de acolo petice aruncate și zdrențe vechi putrezite și le-a coborât cu funii în groapă la Ieremia.
そこでエベデメレクはその人々を連れて王の家の倉の衣服室に行き、そこから古い布切れや、着ふるした着物を取り、これを穴の中にいるエレミヤのところへ、綱をもってつり降ろした。
12 Și Ebed-Melec etiopianul i-a spus lui Ieremia: Pune acum aceste haine vechi aruncate și zdrențe putrezite sub subsuorile tale, sub funii. Și Ieremia a făcut astfel.
そしてエチオピヤびとエベデメレクは、「この布切れや着物を、あなたのわきの下にはさんで、綱に当てなさい」とエレミヤに言った。エレミヤはそのようにした。
13 Astfel ei l-au tras pe Ieremia cu frânghii și l-au scos din groapă; și Ieremia a rămas în curtea închisorii.
すると彼らは綱をもってエレミヤを穴から引き上げた。そしてエレミヤは監視の庭にとどまった。
14 Atunci împăratul Zedechia a trimis și l-a adus pe profetul Ieremia la el, la intrarea a treia care este în casa DOMNULUI; și împăratul i-a spus lui Ieremia: Te voi întreba un lucru, nu îmi ascunde nimic.
ゼデキヤ王は人をつかわして預言者エレミヤを主の宮の第三の門に連れてこさせ、王はエレミヤに言った、「あなたに尋ねたいことがある。何事もわたしに隠してはならない」。
15 Atunci Ieremia i-a spus lui Zedechia: Dacă îți spun aceasta, nu mă vei da într-adevăr la moarte? Iar dacă îți dau sfat, nu îmi vei da ascultare.
エレミヤはゼデキヤに言った、「もしわたしがお話するなら、あなたは必ずわたしを殺されるではありませんか。たといわたしが忠告をしても、あなたはお聞きにならないでしょう」。
16 Astfel Zedechia împăratul i-a jurat în secret lui Ieremia, spunând: Precum DOMNUL trăiește, care ne-a făcut acest suflet, nu te voi da la moarte, nici nu te voi da în mâna acestor oameni care îți caută viața.
その時ゼデキヤ王は、ひそかにエレミヤに誓って言った、「われわれの魂を造られた主は生きておられる。わたしはあなたを殺さない、またあなたの命を求める者の手に、あなたを渡すこともしない」。
17 Atunci Ieremia i-a spus lui Zedechia: Astfel spune DOMNUL, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Dacă vei ieși într-adevăr la prinții împăratului Babilonului, atunci sufletul tău va trăi și această cetate nu va fi arsă cu foc; și vei trăi și casa ta;
そこでエレミヤはゼデキヤに言った、「万軍の神、イスラエルの神、主はこう仰せられる、もしあなたがバビロンの王のつかさたちに降伏するならば、あなたの命は助かり、またこの町は火で焼かれることなく、あなたも、あなたの家の者も生きながらえることができる。
18 Dar dacă nu vei ieși la prinții împăratului Babilonului, atunci această cetate va fi dată în mâna caldeenilor și ei o vor arde cu foc, iar tu nu vei scăpa din mâna lor.
しかし、もしあなたが出てバビロンの王のつかさたちに降伏しないならば、この町はカルデヤびとの手に渡される。彼らは火でこれを焼く。あなたはその手をのがれることができない」。
19 Și împăratul Zedechia i-a spus lui Ieremia: Mă tem de iudeii care au trecut la caldeeni, ca nu cumva ei să mă dea în mâna lor și să mă batjocorească.
ゼデキヤ王はエレミヤに言った、「わたしはカルデヤびとに脱走したユダヤ人を恐れている。カルデヤびとはわたしを彼らの手に渡し、彼らはわたしをはずかしめる」。
20 Dar Ieremia a spus: Nu te vor da. Te implor, ascultă de vocea DOMNULUI, pe care ți-o vorbesc; astfel îți va fi bine și sufletul tău va trăi.
エレミヤは言った、「彼らはあなたを渡さないでしょう。どうか、わたしがあなたに告げた主の声に聞き従ってください。そうすれば幸を得、また命が助かります。
21 Dar dacă refuzi să ieși, acesta este cuvântul pe care DOMNUL mi l-a arătat:
しかし降伏することを拒むならば、主がわたしに示された幻を申しましょう。
22 Și, iată, toate femeile care au rămas în casa împăratului lui Iuda vor fi aduse la prinții împăratului Babilonului și acele femei vor spune: Prietenii tăi te-au înșelat și te-au învins; picioarele tale sunt scufundate în mocirlă și ei sunt întorși înapoi.
すなわち、ユダの王の家に残っている女たちは、みなバビロンの王のつかさたちの所へ引いて行かれます。その女たちは言うのです、『あなたの親しい友だちがあなたを欺いた、そしてあなたに勝った。今あなたの足は泥に沈んでいるので、彼らはあなたを捨てて去る』。
23 Astfel ei vor scoate afară pe toate soțiile tale și pe copiii tăi la caldeeni; și tu nu vei scăpa din mâna lor, ci vei fi luat prin mâna împăratului Babilonului și vei face ca această cetate să fie arsă cu foc.
あなたの妻たちと子供たちは皆カルデヤびとの所へひき出される。あなた自身もその手をのがれることができず、バビロンの王に捕えられる。そしてこの町は火で焼かれるでしょう」。
24 Atunci Zedechia i-a spus lui Ieremia: Să nu știe nimeni despre aceste cuvinte și nu vei muri.
ゼデキヤはエレミヤに言った、「これらの言葉を人に知らせてはならない。そうすればあなたは殺されることはない。
25 Dar dacă prinții aud că eu am vorbit cu tine și vin la tine și îți spun: Vestește-ne acum ce i-ai spus împăratului, nu ascunde aceasta de la noi și nu te vom da la moarte; de asemenea și ce ți-a spus împăratul;
わたしがあなたと話をしたことを、つかさたちが聞いて、彼らがあなたの所に来て、『あなたが王に話したこと、王があなたに話したことをわれわれに告げなさい。何事も隠してはならない。われわれはあなたを殺しはしない』と言うならば、
26 Atunci să le spui: Eu mi-am prezentat cererea înaintea împăratului, ca să nu mă facă să mă întorc în casa lui Ionatan, să mor acolo.
あなたは彼らに、『わたしは王に願って、わたしをヨナタンの家に送り返さず、そこで死ぬことのないようにしてくださいと言った』と答えなさい」。
27 Atunci au venit toți prinții la Ieremia și l-au întrebat; și el le-a spus conform cu toate aceste cuvinte pe care împăratul i le poruncise. Astfel ei au încetat să vorbească cu el, pentru că lucrul nu a fost înțeles.
さて、つかさたちは皆エレミヤのところへ来て尋ねたが、王が彼に教えたように彼らに答えたので、彼らは彼と話すことをやめた。その会話を聞いた者がなかったからである。
28 Astfel Ieremia a locuit în curtea închisorii până în ziua în care Ierusalimul a fost luat: și a fost acolo în timp ce Ierusalimul a fost luat.
エレミヤはエルサレムの取られる日まで監視の庭にとどまっていた。

< Ieremia 38 >