< Ieremia 33 >
1 Mai mult, cuvântul DOMNULUI a venit la Ieremia a doua oară, în timp ce el era încă închis în curtea închisorii, spunând:
And the word of Yahweh came unto Jeremiah, the second time, when he was yet imprisoned in the guard-court, saying:
2 Astfel spune DOMNUL făcătorul acestei cetăți, DOMNUL care a format-o, pentru a o întemeia; DOMNUL este numele lui:
Thus, saith Yahweh, who doeth it, —Yahweh, who fashioneth it to establish it, Yahweh, is his name:
3 Cheamă-mă și îți voi răspunde și îți voi arăta lucruri mari și puternice, pe care nu le cunoști.
Call unto me that I may answer thee, —and tell thee things great and inaccessible, which thou hast not known.
4 Pentru că astfel spune DOMNUL, Dumnezeul lui Israel referitor la casele acestei cetăți și referitor la casele împăraților lui Iuda, care sunt dărâmate prin valurile de pământ și prin sabie;
For, Thus, saith Yahweh God of Israel, Concerning the houses of this city, and concerning the houses of the kings of Judah, —which are thrown down against the earthworks and against the sword:
5 Ei vin să lupte cu caldeenii, dar aceasta este pentru a le umple cu trupurile moarte ale oamenilor pe care i-am ucis în mânia mea și în furia mea și pentru toți cei a căror stricăciune, mi-am ascuns fața de această cetate.
In entering to fight with the Chaldeans, it is to fill them with the dead bodies of men, whom I have smitten in mine anger and in mine indignation, —and because of whom I have hidden my face from this city, —by reason of all their wickedness.
6 Iată, îi voi aduce sănătate și vindecare, și îi voi vindeca și le voi descoperi abundența păcii și adevărului.
Behold me! laying upon her a bandage of healing, so will I heal them, —And will reveal to them abundance of prosperity and truth;
7 Și îi voi face să se întoarcă pe cei captivi ai lui Iuda și pe cei captivi ai lui Israel și îi voi zidi ca la început.
And I will bring back Them of the captivity of Judah, and Them of the captivity of Israel, —And I will build them, as at the first;
8 Și îi voi curăți de toată nelegiuirea lor cu care au păcătuit împotriva mea; și le voi ierta toate nelegiuirile, prin care au păcătuit împotriva mea și prin care au încălcat legea împotriva mea.
And I will purify them, from all their iniquity wherewith they have sinned against me, —And I will grant pardon for all their iniquities Wherewith they have sinned against me, and Wherewith they have transgressed against me;
9 Și aceasta îmi va fi un nume de bucurie, o laudă și o onoare înaintea tuturor națiunilor pământului, care vor auzi despre tot binele pe care îl fac pentru ei; și ei se vor teme și se vor cutremura pentru toată bunătatea și pentru toată prosperitatea pe care i-o dau.
So shall she become to me—A name of joy, A praise and An adorning, To all the nations of the earth, —Who will hear all the good which I am doing them, And will dread and be deeply moved over all the good and over all the prosperity which I am causing her.
10 Astfel spune DOMNUL: Din nou se va auzi în acest loc, despre care voi spuneți că va fi pustiit, fără om și fără animal, în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului, care sunt pustii, fără om și fără locuitor și fără animal,
Thus, saith Yahweh—Again, shall be heard in this place, as to which ye are saying, Deserted, it is without man or beast, In the cities of Judah and in the streets of Jerusalem, Which are desolate without man or inhabitant or beast
11 Vocea bucuriei și vocea veseliei, vocea mirelui și vocea miresei, vocea celor care vor spune: Lăudați pe DOMNUL oștirilor, pentru că DOMNUL este bun, pentru că mila lui dăinuiește pentru totdeauna; și a celor care vor aduce sacrificiul de laudă în casa DOMNULUI. Pentru că voi face să se întoarcă pe cei captivi ai țării, ca la început, spune DOMNUL.
The voice of joy, and the voice of gladness The voice of the bridegroom and the voice of the bride, The voice of them who are saying, Praise ye Yahweh of hosts, For good is Yahweh For age-abiding is his lovingkindness, The voice of them who are bringing a thank-offering into the house of Yahweh, —For I will bring back the captives of the land, as at the first, Saith Yahweh.
12 Astfel spune DOMNUL oștirilor: Din nou, în acest loc, care este pustiit, fără om și fără animal; și în toate cetățile lui, va fi o locuință de păstori care vor face turmele lor să se odihnească.
Thus, saith Yahweh of hosts, Again, shall there be in this place—Which is deserted without man or even beast—And all the cities thereof, —The home of shepherds, causing flocks to lie down.
13 În cetățile din munți, în cetățile din vale și în cetățile de la sud și în țara lui Beniamin și în locurile dimprejurul Ierusalimului și în cetățile lui Iuda vor trece din nou turmele pe sub mâinile celui care le numără, spune DOMNUL.
In the cities of the hill country, In the cities of the lowland, and In the cities of the South, and In the land of Benjamin, and In the places round about Jerusalem, and In the cities of Judah, Again shall the flock pass over the hands of the numberer, Saith Yahweh.
14 Iată, vin zilele, spune DOMNUL, când voi împlini acel lucru bun pe care l-am promis casei lui Israel și casei lui Iuda.
Lo! days are coming, Declareth Yahweh, —when I will establish my good word, which I have spoken—As to the house of Israel And concerning the house of Judah:
15 În acele zile și în acel timp voi face Lăstarul dreptății să crească pentru David; și el va face judecată și dreptate în țară.
In those days and at that time, will I cause to bud unto David A Bud of righteousness, —And he shall execute justice and righteousness in the land:
16 În acele zile Iuda va fi salvat și Ierusalimul va locui în siguranță; și acesta este numele cu care va fi numit: DOMNUL dreptatea noastră.
In those days, Judah shall be saved, and, Jerusalem abide, securely, —And, this, is that which shall be proclaimed to her—Yahweh, our righteousness!
17 Pentru că astfel spune DOMNUL: Lui David nu îi va lipsi niciodată un bărbat să șadă pe tronul casei lui Israel;
For, Thus, saith Yahweh, —There shall not be wanting to David—A man to sit upon the throne of the house of Israel;
18 Nici preoților, leviților, nu le va lipsi un bărbat înaintea mea pentru a oferi ofrande arse și pentru a aprinde daruri de mâncare și pentru a face sacrificii continuu.
Nor to the priests the Levites, shall there be wanting—A man, before me, To offer an ascending-sacrifice, or To make a perfume with a gift, or To offer a [peace-] offering, all the days!
19 Și cuvântul DOMNULUI a venit la Ieremia, spunând:
And the word of Yahweh came unto Jeremiah saying:
20 Astfel spune DOMNUL: Dacă puteți să rupeți legământul meu referitor la ziuă și legământul meu referitor la noapte astfel încât să nu fie zi și noapte la timpul lor;
Thus, saith Yahweh, If ye can break, My covenant of the day, and My covenant of the night, That there be not day and night in their season,
21 Atunci poate de asemenea fi rupt legământul meu cu David, servitorul meu, ca el să nu aibă fiu să domnească pe tronul lui; și cu leviții, preoții, servitorii mei.
My covenant also, may be broken With David my servant, that he shall not have a son, to reign upon his throne, —And with the Levites the priests, mine attendants:
22 Așa cum oștirea cerului nu poate fi numărată, nici nisipul mării măsurat; tot astfel voi înmulți sămânța lui David, servitorul meu, și pe leviții care îmi servesc.
As, the host of the heavens, cannot be recorded, Nor the sand of the sea, be measured, So, will I multiply, The seed of David my servant, And the Levites who attend upon me.
23 Mai mult, cuvântul DOMNULUI a venit la Ieremia, spunând:
And the word of Yahweh came unto Jeremiah, saying:
24 Nu ai luat aminte la ceea ce acest popor a vorbit, spunând: Cele două familii pe care DOMNUL le-a ales, le-a lepădat el? Astfel, ei au disprețuit pe poporul meu, ca ei să nu mai fie o națiune înaintea lor.
Hast thou not observed what, this people, have spoken saying, The two families which Yahweh did choose, he hath even cast them off? And so, my people, they despise, as though they could not again become a nation in their sight!
25 Astfel spune DOMNUL: Dacă legământul meu nu este nici cu ziua, nici cu noaptea; și dacă eu nu am rânduit rânduielile cerului și ale pământului;
Thus, saith Yahweh, If my covenant of day and night, the ordinances of the heavens and the earth, I did not appoint,
26 Atunci voi lepăda eu sămânța lui Iacob și pe David, servitorul meu, astfel încât să nu iau pe vreunii din sămânța lui să fie conducători peste sămânța lui Avraam, Isaac și Iacob, pentru că îi voi face să se întoarcă din captivitate și voi avea milă de ei.
The seed of Jacob also and of David my servant, might I cast off so as not to take of his seed as rulers unto the seed of Abraham, Isaac and Jacob, —For I will bring back them of their captivity, and will have compassion upon them.