< Ieremia 26 >

1 La începutul domniei lui Ioiachim fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a venit acest cuvânt de la DOMNUL, spunând:
猶大王約西亞的兒子約雅敬登基的時候,有這話從耶和華臨到耶利米說:
2 Astfel spune DOMNUL: Stai în picioare în curtea casei DOMNULUI și vorbește tuturor cetăților lui Iuda care vin să se închine în casa DOMNULUI, toate cuvintele pe care ți le poruncesc să le vorbești lor; să nu scazi niciun cuvânt;
「耶和華如此說:你站在耶和華殿的院內,對猶大眾城邑的人,就是到耶和華殿來禮拜的,說我所吩咐你的一切話,一字不可刪減。
3 Și dacă ei vor da ascultare și se vor întoarce fiecare om de la calea lui rea, atunci mă voi pocăi de răul pe care plănuiesc să li-l fac din cauza răutății facerilor lor.
或者他們肯聽從,各人回頭離開惡道,使我後悔不將我因他們所行的惡,想要施行的災禍降與他們。
4 Și să le spui: Astfel spune DOMNUL: Dacă nu îmi veți da ascultare, pentru a umbla în legea mea pe care am pus-o înaintea voastră,
你要對他們說,耶和華如此說:『你們若不聽從我,不遵行我設立在你們面前的律法,
5 Pentru a da ascultare cuvintelor servitorilor mei, profeții, pe care i-am trimis la voi, deopotrivă ridicându-i devreme și trimițându-i, iar voi nu ați dat ascultare;
不聽我從早起來差遣到你們那裏去我僕人眾先知的話(你們還是沒有聽從),
6 Atunci voi face această casă ca Șilo și voi face această cetate un blestem pentru toate națiunile pământului.
我就必使這殿如示羅,使這城為地上萬國所咒詛的。』」
7 Astfel preoții și profeții și tot poporul l-au auzit pe Ieremia vorbind aceste cuvinte în casa DOMNULUI.
耶利米在耶和華殿中說的這些話,祭司、先知與眾民都聽見了。
8 Și s-a întâmplat, după ce Ieremia a terminat de vorbit tot ceea ce DOMNUL îi poruncise să vorbească întregului popor, că preoții și profeții și tot poporul l-au apucat, spunând: Vei muri negreșit.
耶利米說完了耶和華所吩咐他對眾人說的一切話,祭司、先知與眾民都來抓住他,說:「你必要死!
9 De ce ai profețit în numele DOMNULUI, spunând: Această casă va fi ca Șilo și această cetate va fi pustiită, fără vreun locuitor? Și tot poporul s-a adunat împotriva lui Ieremia în casa DOMNULUI.
你為何託耶和華的名預言,說這殿必如示羅,這城必變為荒場無人居住呢?」於是眾民都在耶和華的殿中聚集到耶利米那裏。
10 Când prinții lui Iuda au auzit aceste lucruri, atunci s-au urcat din casa împăratului la casa DOMNULUI și au șezut la intrarea porții noi a casei DOMNULUI.
猶大的首領聽見這事,就從王宮上到耶和華的殿,坐在耶和華殿的新門口。
11 Atunci preoții și profeții au vorbit prinților și întregului popor, spunând: Acest om este demn de moarte pentru că a profețit împotriva acestei cetăți, precum ați auzit cu urechile voastre.
祭司、先知對首領和眾民說:「這人是該死的;因為他說預言攻擊這城,正如你們親耳所聽見的。」
12 Atunci Ieremia a vorbit tuturor prinților și întregului popor, spunând: DOMNUL m-a trimis să profețesc împotriva acestei case și împotriva acestei cetăți, toate cuvintele pe care le-ați auzit.
耶利米就對眾首領和眾民說:「耶和華差遣我預言,攻擊這殿和這城,說你們所聽見的這一切話。
13 De aceea acum, îndreptați-vă căile și facerile voastre și ascultați de vocea DOMNULUI Dumnezeului vostru; și DOMNUL se va pocăi de răul pe care el l-a vorbit împotriva voastră.
現在要改正你們的行動作為,聽從耶和華-你們上帝的話,他就必後悔,不將所說的災禍降與你們。
14 Cât despre mine, iată, eu sunt în mâna voastră; faceți cu mine precum vi se pare bine și precum vă este cuvenit.
至於我,我在你們手中,你們眼看何為善,何為正,就那樣待我吧!
15 Dar să știți cu siguranță, că dacă mă dați la moarte, veți aduce negreșit sânge nevinovat asupra voastră și asupra acestei cetăți și asupra locuitorilor ei, pentru că, în adevăr, DOMNUL m-a trimis la voi să vorbesc toate aceste cuvinte în urechile voastre.
但你們要確實地知道,若把我治死,就使無辜人的血歸到你們和這城,並其中的居民了;因為耶和華實在差遣我到你們這裏來,將這一切話傳與你們耳中。」
16 Atunci prinții și tot poporul au spus preoților și profeților: Acest om nu este demn să moară, pentru că el ne-a vorbit în numele DOMNULUI Dumnezeului nostru.
首領和眾民就對祭司、先知說:「這人是不該死的,因為他是奉耶和華-我們上帝的名向我們說話。」
17 Atunci s-au ridicat unii dintre bătrânii țării și au vorbit întregii adunări a poporului, spunând:
國中的長老就有幾個人起來,對聚會的眾民說:
18 Mica din Moreșet profețea în zilele lui Ezechia, împăratul lui Iuda, și a vorbit întregului popor al lui Iuda, spunând: Astfel spune DOMNUL oștirilor: Sionul va fi arat ca un câmp și Ierusalimul va deveni mormane și muntele casei ca înălțimile unei păduri.
「當猶大王希西家的日子,有摩利沙人彌迦對猶大眾人預言說: 萬軍之耶和華如此說: 錫安必被耕種像一塊田; 耶路撒冷必變為亂堆; 這殿的山必像叢林的高處。
19 L-a pus Ezechia, împăratul lui Iuda, și întregul Iuda, cumva la moarte? Nu s-a temut el de DOMNUL și a implorat pe DOMNUL și DOMNUL s-a pocăit de răul pe care îl vorbise împotriva lor? Astfel am face noi un mare rău împotriva sufletelor noastre.
猶大王希西家和猶大眾人豈是把他治死呢?希西家豈不是敬畏耶和華、懇求他的恩嗎?耶和華就後悔,不把自己所說的災禍降與他們。若治死這人,我們就作了大惡,自害己命。」 (
20 Și a mai fost de asemenea un om care profețea în numele DOMNULUI: Urie, fiul lui Șemaia, din Chiriat-Iearim, care a profețit împotriva acestei cetăți și împotriva acestei țări, conform cu toate cuvintele lui Ieremia;
又有一個人奉耶和華的名說預言,是基列‧耶琳人示瑪雅的兒子烏利亞,他照耶利米的一切話說預言,攻擊這城和這地。
21 Și când împăratul Ioiachim, împreună cu toți războinicii lui și toți prinții, au auzit cuvintele lui, împăratul a căutat să îl dea la moarte; dar când Urie a auzit aceasta, s-a temut și a fugit și a mers în Egipt;
約雅敬王和他眾勇士、眾首領聽見了烏利亞的話,王就想要把他治死。烏利亞聽見就懼怕,逃往埃及去了。
22 Și Ioiachim împăratul a trimis oameni în Egipt, adică, pe Elnatan, fiul lui Acbor, și pe anumiți bărbați, împreună cu el, în Egipt.
約雅敬王便打發亞革波的兒子以利拿單,帶領幾個人往埃及去。
23 Și ei l-au scos pe Urie din Egipt și l-au adus la împăratul Ioiachim, care l-a ucis cu sabia și i-a aruncat trupul său mort în mormintele oamenilor de rând.
他們就從埃及將烏利亞帶出來,送到約雅敬王那裏;王用刀殺了他,把他的屍首拋在平民的墳地中。)
24 Totuși, mâna lui Ahicam, fiul lui Șafan, a fost cu Ieremia, ca ei să nu îl dea în mâna poporului pentru a fi dat la moarte.
然而,沙番的兒子亞希甘保護耶利米,不交在百姓的手中治死他。

< Ieremia 26 >