< Ieremia 18 >

1 Cuvântul care a venit la Ieremia de la DOMNUL, spunând:
耶和華的話臨到耶利米說:
2 Ridică-te și coboară la casa olarului și acolo te voi face să auzi cuvintele mele.
「你起來,下到窯匠的家裏去,我在那裏要使你聽我的話。」
3 Atunci am coborât la casa olarului și, iată, el făcea o lucrare pe roți.
我就下到窯匠的家裏去,正遇他轉輪做器皿。
4 Și vasul pe care l-a făcut din lut s-a stricat în mâna olarului; astfel, el l-a făcut din nou, alt vas, precum i s-a părut bine olarului să îl facă.
窯匠用泥做的器皿,在他手中做壞了,他又用這泥另做別的器皿;窯匠看怎樣好,就怎樣做。
5 Atunci cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:
耶和華的話就臨到我說:
6 Casă a lui Israel, nu pot eu face cu voi ca acest olar? spune DOMNUL. Iată, precum lutul este în mâna olarului, tot astfel sunteți voi în mâna mea, casă a lui Israel.
「耶和華說:以色列家啊,我待你們,豈不能照這窯匠弄泥嗎?以色列家啊,泥在窯匠的手中怎樣,你們在我的手中也怎樣。
7 În momentul când voi vorbi referitor la o națiune și referitor la o împărăție, pentru a o smulge și a o surpa și a o nimici;
我何時論到一邦或一國說,要拔出、拆毀、毀壞;
8 Dacă acea națiune, împotriva căreia am vorbit, se întoarce de la răutatea ei, și eu mă voi pocăi de răul pe care l-am gândit să i-l fac.
我所說的那一邦,若是轉意離開他們的惡,我就必後悔,不將我想要施行的災禍降與他們。
9 Și în momentul când voi vorbi referitor la o națiune și referitor la o împărăție, pentru a o zidi și pentru a o sădi;
我何時論到一邦或一國說,要建立、栽植;
10 Dacă aceasta face răul înaintea ochilor mei, încât nu ascultă de vocea mea, atunci și eu mă voi pocăi de binele pe care am spus că i-l voi face.
他們若行我眼中看為惡的事,不聽從我的話,我就必後悔,不將我所說的福氣賜給他們。
11 De aceea acum du-te, vorbește bărbaților lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului, spunând: Astfel spune DOMNUL: Iată, eu pregătesc răul împotriva voastră și plănuiesc un plan împotriva voastră; întoarceți-vă acum, fiecare de la calea lui rea, și îndreptați-vă căile și facerile.
現在你要對猶大人和耶路撒冷的居民說:『耶和華如此說:我造出災禍攻擊你們,定意刑罰你們。你們各人當回頭離開所行的惡道,改正你們的行動作為。』
12 Dar ei au spus: Nu este speranță; ci noi vom umbla după propriile noastre planuri și vom face fiecare după închipuirea inimii lui rele.
「他們卻說:『這是枉然。我們要照自己的計謀去行。』各人隨自己頑梗的惡心做事。」
13 De aceea, astfel spune DOMNUL: Întrebați acum printre păgâni: Cine a auzit astfel de lucruri? Fecioara lui Israel a făcut un lucru groaznic.
所以,耶和華如此說: 你們且往各國訪問, 有誰聽見這樣的事? 以色列民行了一件極可憎惡的事。
14 Va părăsi cineva zăpada Libanului, care vine din stânca mare a câmpului? Sau apele curgătoare reci care vin dintr-un alt loc vor fi uitate?
黎巴嫩的雪從田野的磐石上豈能斷絕呢? 從遠處流下的涼水豈能乾涸呢?
15 Pentru că poporul meu m-a uitat, ei au ars tămâie deșertăciunii care i-au făcut să se poticnească pe căile lor de la cărările străvechi, pentru a umbla pe cărări, pe o cale neumblată;
我的百姓竟忘記我, 向假神燒香, 使他們在所行的路上,在古道上絆跌, 使他們行沒有修築的斜路,
16 Pentru a face țara lor pustie și a o face o șuierare continuă; oricine trece prin ea va fi înmărmurit și va clătina din cap.
以致他們的地令人驚駭, 常常嗤笑; 凡經過這地的必驚駭搖頭。
17 Eu îi voi împrăștia ca un vânt din est dinaintea dușmanului; le voi arăta spatele, și nu fața, în ziua nenorocirii lor.
我必在仇敵面前分散他們, 好像用東風吹散一樣。 遭難的日子,我必以背向他們, 不以面向他們。
18 Atunci au spus ei: Veniți și să plănuim planuri împotriva lui Ieremia, pentru că legea nu va pieri de la preot, nici sfatul de la înțelept, nici cuvântul de la profet. Veniți și să îl lovim cu limba și să nu luăm seama la niciunul dintre cuvintele lui.
他們就說:「來吧!我們可以設計謀害耶利米;因為我們有祭司講律法,智慧人設謀略,先知說預言,都不能斷絕。來吧!我們可以用舌頭擊打他,不要理會他的一切話。」
19 Ia seama la mine, DOAMNE, și dă ascultare vocii celor ce se ceartă cu mine.
耶和華啊,求你理會我, 且聽那些與我爭競之人的話。
20 Va fi răul răsplătit în locul binelui? Pentru că ei au săpat o groapă sufletului meu. Amintește-ți că am stat în picioare înaintea ta pentru a vorbi bine pentru ei și pentru a întoarce furia ta de la ei.
豈可以惡報善呢? 他們竟挖坑要害我的性命! 求你記念我怎樣站在你面前為他們代求, 要使你的忿怒向他們轉消。
21 De aceea dă-i pe copiii lor foametei și revarsă sângele lor prin forța sabiei; și soțiile lor să fie văduvite de copiii lor și să fie văduve; și să fie dați la moarte bărbații lor, tinerii lor să fie uciși de sabie în bătălie.
故此,願你將他們的兒女交與饑荒和刀劍; 願他們的妻無子,且作寡婦; 又願他們的男人被死亡所滅, 他們的少年人在陣上被刀擊殺。
22 Să se audă un strigăt din casele lor, când vei aduce dintr-odată o armată peste ei, pentru că au săpat o groapă pentru a mă lua și au ascuns capcane pentru picioarele mele.
你使敵軍忽然臨到他們的時候, 願人聽見哀聲從他們的屋內發出; 因他們挖坑要捉拿我, 暗設網羅要絆我的腳。
23 Totuși, DOAMNE, tu cunoști tot sfatul lor împotriva mea pentru a mă ucide; nu ierta nelegiuirea lor, nici nu le șterge păcatul dinaintea feței tale, ci să fie doborâți înaintea ta; poartă-te astfel cu ei în timpul mâniei tale.
耶和華啊,他們要殺我的那一切計謀, 你都知道。 不要赦免他們的罪孽, 也不要從你面前塗抹他們的罪惡, 要叫他們在你面前跌倒; 願你發怒的時候罰辦他們。

< Ieremia 18 >