Iacov 1
1 Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, celor douăsprezece triburi care sunt împrăștiate: Salutare!
Iacobus Dei, et Domini nostri Iesu Christi servus, duodecim tribubus, quæ sunt in dispersione, salutem.
2 Socotiți totul a fi bucurie, frații mei, când cădeți în diverse ispitiri,
Omne gaudium existimate fratres mei, cum in tentationes varias incideritis:
3 Știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.
scientes quod probatio fidei vestræ patientiam operatur.
4 Dar lăsați răbdarea să își aibă lucrarea desăvârșită, ca să fiți desăvârșiți și întregi, nefiind lipsiți în nimic.
Patientia autem opus perfectum habet: ut sitis perfecti et integri in nullo deficientes.
5 Dar dacă unuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu generozitate și nu reproșează, și îi va fi dată.
Si quis autem vestrum indiget sapientia, postulet a Deo, qui dat omnibus affluenter, et non improperat: et dabitur ei.
6 Dar să ceară în credință, neclătinându-se în nimic. Pentru că cel ce se clatină seamănă cu un val al mării împins de vânt și aruncat încoace și încolo.
Postulet autem in fide nihil hæsitans: qui enim hæsitat, similis est fluctui maris, qui a vento movetur et circumfertur.
7 De aceea să nu gândească omul acela că va primi ceva de la Domnul.
non ergo æstimet homo ille quod accipiat aliquid a Domino.
8 Un om șovăitor este nestatornic în toate căile lui.
Vir duplex animo inconstans est in omnibus viis suis.
9 Dar să se bucure fratele de rând în aceea că el este înălțat.
Glorietur autem frater humilis in exaltatione sua:
10 Iar bogatul în aceea că este înjosit, pentru că va trece ca floarea ierbii.
dives autem in humilitate sua, quoniam sicut flos fœni transibit:
11 Fiindcă a răsărit soarele cu arșița și usucă iarba și floarea ei cade și frumusețea înfățișării ei piere: astfel și bogatul se va ofili în căile lui.
exortus est enim sol cum ardore, et arefecit fœnum, et flos eius decidit, et decor vultus eius deperiit: ita et dives in itineribus suis marcescet.
12 Binecuvântat este omul care îndură ispita, pentru că, după ce este încercat, va primi coroana vieții, pe care a promis-o Domnul celor ce îl iubesc.
Beatus vir, qui suffert tentationem: quoniam cum probatus fuerit, accipiet coronam vitæ, quam repromisit Deus diligentibus se.
13 Să nu spună cineva când este ispitit: Sunt ispitit de Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău, nici nu ispitește el pe nimeni,
Nemo cum tentatur, dicat quoniam a Deo tentatur: Deus enim intentator malorum est: ipse autem neminem tentat.
14 Ci fiecare este ispitit, când este atras de propria lui poftă și ademenit.
Unusquisque vero tentatur a concupiscentia sua abstractus, et illectus.
15 Apoi, după ce pofta a conceput, naște păcat; iar păcatul, odată înfăptuit, naște moarte.
Deinde concupiscentia cum conceperit, parit peccatum: peccatum vero cum consummatum fuerit, generat mortem.
16 Nu vă rătăciți preaiubiții mei frați!
Nolite itaque errare fratres mei dilectissimi.
17 Fiecare dar bun și fiecare dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare, nici umbră de întoarcere.
Omne datum optimum, et omne donum perfectum desursum est, descendens a Patre luminum, apud quem non est transmutatio, nec vicissitudinis obumbratio.
18 Din voia lui ne-a născut el prin cuvântul adevărului, ca să fim un anumit fel de prime roade ale creaturilor sale.
Voluntarie enim genuit nos verbo veritatis, ut simus initium aliquod creaturæ eius.
19 De aceea, preaiubiții mei frați, fiecare om să fie grăbit la auzire, încet la vorbire, încet la furie;
Scitis fratres mei dilectissimi. Sit autem omnis homo velox ad audiendum: tardus autem ad loquendum, et tardus ad iram.
20 Fiindcă furia unui om nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
Ira enim viri, iustitiam Dei non operatur.
21 De aceea puneți deoparte toată murdăria și revărsarea răutății și primiți cu blândețe cuvântul altoit, care este în stare să vă salveze sufletele.
Propter quod abiicientes omnem immunditiam, et abundantiam malitiæ, in mansuetudine suscipite insitum verbum, quod potest salvare animas vestras.
22 Fiți așadar înfăptuitori ai cuvântului și nu doar ascultători [ai lui], înșelându-vă pe voi înșivă.
Estote autem factores verbi, et non auditores tantum: fallentes vosmetipsos.
23 Pentru că dacă vreunul este ascultător al cuvântului și nu înfăptuitor, el este asemănător unui om care își privește fața naturală în oglindă;
Quia si quis auditor est verbi, et non factor: hic comparabitur viro consideranti vultum nativitatis suæ in speculo:
24 Fiindcă se privește pe sine însuși și pleacă și uită imediat ce fel de om era.
consideravit enim se, et abiit, et statim oblitus est qualis fuerit.
25 Dar oricine privește cu atenție în legea desăvârșită a libertății și continuă în ea, el, nefiind un ascultător uituc, ci un înfăptuitor al faptei, acesta va fi binecuvântat în fapta lui.
Qui autem perspexerit in legem perfectam libertatis, et permanserit in ea, non auditor obliviosus factus, sed factor operis: hic beatus in facto suo erit.
26 Dacă cineva printre voi pare să fie religios și nu își înfrânează limba, ci își înșală inima, religia acestuia este deșartă.
Si quis autem putat se religiosum esse, non refrenans linguam suam, sed seducens cor suum, huius vana est religio.
27 Religia pură și neîntinată înaintea lui Dumnezeul și Tatăl este aceasta: A cerceta pe cei fără tată și văduve în nenorocirea lor, și a se ține pe sine însuși nepătat de lume.
Religio munda, et immaculata apud Deum et Patrem, hæc est: Visitare pupillos, et viduas in tribulatione eorum, et immaculatum se custodire ab hoc sæculo.
