< Isaia 65 >

1 Sunt căutat de cei ce nu au întrebat de mine; am fost găsit de cei ce nu mă căutau; am spus: Iată-mă, iată-mă, unei naţiuni care nu a fost chemată după numele meu.
I am sought of them that asked not for me; I am found of them that sought me not: I said, Behold me, behold me, to a nation that was not called by my name.
2 Mi-am întins mâinile toată ziua spre un popor răzvrătit, care umblă într-o cale care nu era bună, după propriile lor gânduri;
I have spread out my hands all the day to a rebellious people, which walks in a way that was not good, after their own thoughts;
3 Un popor ce mă provoacă la mânie continuu chiar în faţa mea; care sacrifică în grădini şi arde tămâie pe altare de cărămidă;
A people that provokes me to anger continually to my face; that sacrifices in gardens, and burns incense on altars of brick;
4 Care rămâne printre morminte şi găzduieşte în cavouri, mâncând carne de porc şi zeamă de urâciuni este [în] vasele lor;
Which remain among the graves, and lodge in the monuments, which eat swine’s flesh, and broth of abominable things is in their vessels;
5 Ei, care spun: Stai singur, nu te apropia de mine, căci sunt mai sfânt decât tine. Aceştia sunt un fum în nările mele, un foc ce arde toată ziua.
Which say, Stand by yourself, come not near to me; for I am holier than you. These are a smoke in my nose, a fire that burns all the day.
6 Iată, este scris înaintea mea, nu voi păstra tăcere, ci voi răsplăti, voi răsplăti în sânul lor,
Behold, it is written before me: I will not keep silence, but will recompense, even recompense into their bosom,
7 Nelegiuirile voastre şi nelegiuirile tuturor părinţilor voştri, spune DOMNUL, care au ars tămâie pe munţi şi m-au blasfemiat pe dealuri, de aceea le voi măsura în sân lucrarea lor din trecut.
Your iniquities, and the iniquities of your fathers together, says the LORD, which have burned incense on the mountains, and blasphemed me on the hills: therefore will I measure their former work into their bosom.
8 Astfel spune DOMNUL: Precum vinul nou se găseşte în ciorchine, precum unul spune: Nu îl nimici; căci o binecuvântare este în el; tot astfel voi face de dragul servitorilor mei, ca să nu îi nimicesc pe toţi.
Thus says the LORD, As the new wine is found in the cluster, and one said, Destroy it not; for a blessing is in it: so will I do for my servants’ sakes, that I may not destroy them all.
9 Şi voi scoate o sămânţă din Iacob şi din Iuda un moştenitor al munţilor mei, şi aleşii mei vor moşteni aceasta şi servitorii mei vor locui acolo.
And I will bring forth a seed out of Jacob, and out of Judah an inheritor of my mountains: and my elect shall inherit it, and my servants shall dwell there.
10 Şi Saronul va fi un staul pentru turme şi valea lui Acor un loc pentru vite să se întindă, pentru poporul ce m-a căutat.
And Sharon shall be a fold of flocks, and the valley of Achor a place for the herds to lie down in, for my people that have sought me.
11 Dar voi sunteţi cei care părăsesc pe DOMNUL, care uită muntele meu sfânt, care pregătesc o masă pentru ceata aceea şi care turnaţi darul de băutură acelui număr.
But you are they that forsake the LORD, that forget my holy mountain, that prepare a table for that troop, and that furnish the drink offering to that number.
12 De aceea vă voi număra pentru sabie şi vă veţi apleca cu toţii la măcel, deoarece când am chemat, nu aţi răspuns; când am vorbit, nu aţi auzit; ci aţi făcut rău în ochii mei şi aţi ales aceea în care nu m-am desfătat.
Therefore will I number you to the sword, and you shall all bow down to the slaughter: because when I called, you did not answer; when I spoke, you did not hear; but did evil before my eyes, and did choose that wherein I delighted not.
13 De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, servitorii mei vor mânca, dar voi veţi flămânzi; iată, servitorii mei vor bea, dar voi veţi înseta; iată, servitorii mei se vor bucura, dar voi vă veţi ruşina;
Therefore thus says the Lord GOD, Behold, my servants shall eat, but you shall be hungry: behold, my servants shall drink, but you shall be thirsty: behold, my servants shall rejoice, but you shall be ashamed:
14 Iată, servitorii mei vor cânta de bucuria inimii, dar voi veţi plânge de tristeţea inimii şi veţi urla de chinuirea duhului.
Behold, my servants shall sing for joy of heart, but you shall cry for sorrow of heart, and shall howl for vexation of spirit.
15 Şi veţi lăsa numele vostru ca un blestem aleşilor mei, fiindcă Domnul DUMNEZEU te va ucide şi va da servitorilor săi alt nume,
And you shall leave your name for a curse to my chosen: for the Lord GOD shall slay you, and call his servants by another name:
16 Așa că cel ce se binecuvântează pe pământ se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului; şi cel ce jură pe pământ va jura pe Dumnezeul adevărului; deoarece tulburările trecute sunt uitate şi pentru că ei sunt ascunşi de la ochii mei.
That he who blesses himself in the earth shall bless himself in the God of truth; and he that swears in the earth shall swear by the God of truth; because the former troubles are forgotten, and because they are hid from my eyes.
17 Căci, iată, eu fac noi ceruri şi un nou pământ, şi cele dinainte nu vor mai fi amintite, nici nu vor mai veni în minte.
For, behold, I create new heavens and a new earth: and the former shall not be remembered, nor come into mind.
18 Dar veseliţi-vă şi bucuraţi-vă pentru totdeauna în ceea ce fac; căci, iată, fac Ierusalimul o bucurie şi poporul ei, o veselie.
But be you glad and rejoice for ever in that which I create: for, behold, I create Jerusalem a rejoicing, and her people a joy.
19 Şi mă voi bucura în [cetatea] Ierusalimului şi mă voi veseli în poporul meu, şi vocea plângerii nu va mai fi auzită în ea, nici vocea plânsului.
And I will rejoice in Jerusalem, and joy in my people: and the voice of weeping shall be no more heard in her, nor the voice of crying.
20 Nu va mai fi acolo un prunc cu zile puţine, nici bătrân care să nu îşi împlinească zilele, căci cine va muri în vârstă de o sută de ani va fi copil; dar păcătosul, în vârstă de o sută de ani, va fi blestemat.
There shall be no more there an infant of days, nor an old man that has not filled his days: for the child shall die an hundred years old; but the sinner being an hundred years old shall be accursed.
21 Iar ei vor construi case şi le vor locui; şi vor sădi vii şi vor mânca rodul lor.
And they shall build houses, and inhabit them; and they shall plant vineyards, and eat the fruit of them.
22 Nu vor construi şi un altul să locuiască; nu vor sădi şi un altul să mănânce, căci precum zilele unui arbore sunt zilele poporului meu şi aleşii mei se vor bucura mult de lucrarea mâinilor lor.
They shall not build, and another inhabit; they shall not plant, and another eat: for as the days of a tree are the days of my people, and my elect shall long enjoy the work of their hands.
23 Nu vor osteni în zadar, nici nu vor naşte pentru necaz; fiindcă sunt sămânţa binecuvântaţilor DOMNULUI şi urmaşii lor cu ei.
They shall not labor in vain, nor bring forth for trouble; for they are the seed of the blessed of the LORD, and their offspring with them.
24 Şi se va întâmpla, că înainte ca ei să cheme, eu voi răspunde; şi în timp ce ei încă vorbesc, eu voi auzi.
And it shall come to pass, that before they call, I will answer; and while they are yet speaking, I will hear.
25 Lupul şi mielul vor paşte împreună şi leul va mânca paie ca boul, şi ţărână va fi mâncarea şarpelui. Nu vor face rău nici nu vor nimici în tot muntele meu sfânt, spune DOMNUL.
The wolf and the lamb shall feed together, and the lion shall eat straw like the bullock: and dust shall be the serpent’s meat. They shall not hurt nor destroy in all my holy mountain, says the LORD.

< Isaia 65 >