Isaia 64
1 Ah, de ai voi să rupi cerurile, de ai voi să cobori, ca munţii să curgă înaintea feţei tale.
Oh that you would rend the heavens, that you would come down, that the mountains might flow down at your presence,
2 Ca atunci când focul ce topeşte arde, focul face apele să fiarbă, pentru a face numele tău cunoscut potrivnicilor tăi, ca naţiunile să tremure înaintea feţei tale!
As when the melting fire burns, the fire causes the waters to boil, to make your name known to your adversaries, that the nations may tremble at your presence!
3 Când ai făcut lucruri înfricoşătoare pe care nu le-am căutat, ai coborât, munţii au curs înaintea feţei tale.
When you did terrible things which we looked not for, you came down, the mountains flowed down at your presence.
4 Căci de la începutul lumii oamenii nu au auzit, nici nu au dat ascultare, nici ochiul nu a văzut, Dumnezeule, în afară de tine, ce a pregătit pentru cel ce îl aşteaptă.
For since the beginning of the world men have not heard, nor perceived by the ear, neither has the eye seen, O God, beside you, what he has prepared for him that waits for him.
5 Tu întâmpini pe cel ce se bucură şi lucrează dreptate, pe cei ce îşi amintesc de tine în cărările tale; iată, eşti furios; căci am păcătuit; [dar] în ele este stăruinţă şi noi vom fi salvaţi.
You meet him that rejoices and works righteousness, those that remember you in your ways: behold, you are wroth; for we have sinned: in those is continuance, and we shall be saved.
6 Dar noi suntem toţi ca un lucru necurat şi toate faptele noastre drepte sunt precum zdrenţe murdare; şi toţi ne ofilim ca o frunză; şi nelegiuirile noastre, ca vântul, ne-au dus.
But we are all as an unclean thing, and all our righteousnesses are as filthy rags; and we all do fade as a leaf; and our iniquities, like the wind, have taken us away.
7 Şi nu este nimeni care să cheme numele tău, care să se trezească pentru a te apuca, fiindcă ţi-ai ascuns faţa de noi şi ne-ai mistuit, din cauza nelegiuirilor noastre.
And there is none that calls on your name, that stirs up himself to take hold of you: for you have hid your face from us, and have consumed us, because of our iniquities.
8 Dar acum, DOAMNE, tu eşti tatăl nostru; noi suntem lutul, iar tu olarul nostru; şi noi toţi suntem lucrarea mâinii tale.
But now, O LORD, you are our father; we are the clay, and you our potter; and we all are the work of your hand.
9 Nu te înfuria peste măsură, DOAMNE, nici nu îţi aminti nelegiuirea pentru totdeauna, iată, priveşte, te implorăm, noi suntem toţi poporul tău.
Be not wroth very sore, O LORD, neither remember iniquity for ever: behold, see, we beseech you, we are all your people.
10 Cetăţile tale sfinte sunt un pustiu, Sionul este un pustiu, Ierusalimul o pustiire.
Your holy cities are a wilderness, Zion is a wilderness, Jerusalem a desolation.
11 Casa noastră sfântă şi minunată, unde părinţii noştri te-au lăudat, este arsă cu foc, şi toate lucrurile noastre sunt risipite.
Our holy and our beautiful house, where our fathers praised you, is burned up with fire: and all our pleasant things are laid waste.
12 Te vei opri de la aceste lucruri, DOAMNE? Vei tăcea şi ne vei nenoroci peste măsură?
Will you refrain yourself for these things, O LORD? will you hold your peace, and afflict us very sore?
