< Isaia 37 >

1 Şi s-a întâmplat, când împăratul Ezechia a auzit aceasta, că şi-a sfâşiat hainele şi s-a acoperit cu pânză de sac şi a intrat în casa DOMNULUI.
ヒゼキヤ王これをききてその衣をさき麁衣をまとひてヱホバの家にゆき
2 Şi a trimis pe Eliachim, care era peste casă şi pe Şebna, scribul, şi pe bătrânii preoţilor, acoperiţi cu pânză de sac, la profetul Isaia, fiul lui Amoţ.
家司エリアキム書記セブナおよび祭司のなかの長老等をして皆あらたへをまとはせてアモツの子預言者イザヤのもとにゆかしむ
3 Şi ei i-au spus: Astfel spune Ezechia: Această zi este o zi de tulburare şi de mustrare şi de blasfemie, deoarece copiii au ajuns la naştere şi nu este putere pentru a naşte.
かれらイザヤにいひけるは ヒゼキヤ如此いへり けふは患難と責と辱かしめの日なり そは子うまれんとして之をうみいだすの力なし
4 Poate că DOMNUL Dumnezeul tău va auzi cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să ocărască pe Dumnezeul cel viu; şi va mustra cuvintele pe care DOMNUL Dumnezeul tău le-a auzit; de aceea înalţă rugăciunea ta pentru rămăşiţa care a rămas.
なんぢの神ヱホバあるひはラブシヤケがもろもろの言をききたまはん 彼はその君アツスリヤ王につかはされて活る神をそしれり なんぢの神ヱホバその言をききて或はせめたまふならん されば請なんぢこの遺れるもののために祈禱をささげよと
5 Astfel servitorii împăratului Ezechia au venit la Isaia.
かくてヒゼキヤ王の諸僕イザヤにいたる
6 Şi Isaia le-a spus: Astfel să spuneţi stăpânului vostru: Astfel spune DOMNUL: Nu te teme de cuvintele pe care le-ai auzit, cu care servitorii împăratului Asiriei m-au blasfemiat.
イザヤかれらに言けるは なんぢらの君につげよ ヱホバ斯いひたまへり曰く アツスリヤ王のしもべら我をののしりけがせり なんぢらその聞しことばによりて懼るるなかれ
7 Iată, voi trimite o pufnire peste el şi va auzi un zvon şi se va întoarce în ţara sa; şi îl voi face să cadă prin sabie în ţara sa.
視よわれかれが意をうごかすべければ 一つの風聲をききておのが國にかへらん かれをその國にて劍にたふれしむべし
8 Astfel, Rabşache s-a întors şi l-a găsit pe împăratul Asiriei războindu-se împotriva Libnei, pentru că auzise că plecase din Lachis.
爰にラブシヤケはアツスリヤ王がラキシを離れさりしとききて歸りけるとき際しも王はリブナを攻をれり
9 Şi a auzit spunând referitor la Tirhaca, împăratul Etiopiei: A ieşit să facă război cu tine. Şi când a auzit, a trimis mesageri la Ezechia, spunând:
このときエテオピアの王テルハカの事についてきけり云く かれいでて汝とたたかふべしと このことをききて使者をヒゼキヤに遣していふ
10 Astfel să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda, spunând: Să nu te înşele Dumnezeul tău în care te încrezi, spunând: Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei.
なんぢらユダの王ヒゼキヤにつげて如此いへ なんぢが賴める神なんぢを欺きてヱルサレムはアツスリヤ王の手にわたされじといふを聽ことなかれ
11 Iată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor, distrugându-le în întregime; şi vei fi tu scăpat?
視よアツスリヤの王等もろもろの國にいかなることをおこなひ如何してこれを悉くほろぼししかを汝ききしならん されば汝すくはるることを得んや
12 I-au scăpat dumnezeii naţiunilor pe cei pe care i-au nimicit părinţii mei, precum Gozanul şi Haranul şi Reţeful şi pe copiii Edenului care erau în Telasar?
わが先祖たちの滅ぼししゴザン、ハラン、レゼフおよびテラサルなるエデンの族など此等のくにぐにの神はその國をすくひたりしや
13 Unde este împăratul Hamatului şi împăratul Arpadului şi împăratul cetăţii lui Sefarvaim, Henei şi Ivei?
ハマテの王アルバデの王セバルワイムの都の王ヘナの王およびイワの王はいづこにありやと
14 Şi Ezechia a primit scrisoarea din mâna mesagerilor şi a citit-o; şi Ezechia s-a urcat la casa DOMNULUI şi a întins-o înaintea DOMNULUI.
ヒゼキヤつかひの手より書をうけて之を讀り しかしてヒゼキヤ、ヱホバの宮にのぼりゆきヱホバの前にこのふみを展ぶ
15 Şi Ezechia s-a rugat către DOMNUL, spunând:
ヒゼキヤ、ヱホバに祈ていひけるは
16 DOAMNE al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, tu care locuieşti între heruvimi, tu, numai tu, eşti Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului, tu ai făcut cerul şi pământul.
ケルビムの上に坐したまふ萬軍のヱホバ、イスラエルの神よ ただ汝のみ地のうへなるよろづの國の神なり なんぢは天地をつくりたまへり
17 Pleacă-ţi urechea, DOAMNE, şi ascultă; deschide-ţi ochii, DOAMNE, şi vezi, şi ascultă toate cuvintele lui Sanherib, care a trimis să ocărască pe Dumnezeul cel viu.
ヱホバよ耳をかたむけて聽たまへ ヱホバよ目をひらきて視たまへ セナケリブ使者して活る神をそしらしめし言をことごとくききたまへ
18 În adevăr, DOAMNE, împăraţii Asiriei au risipit toate naţiunile şi ţările lor,
ヱホバよ實にアツスリヤの王等はもろもろの國民とその地とをあらし毀ち
19 Şi au aruncat dumnezeii lor în foc, fiindcă ei nu erau dumnezei, ci lucrarea mâinilor oamenilor, lemn şi piatră, de aceea i-au nimicit.
かれらの神たちを火になげいれたり これらのものは神にあらず 人の手の工にして あるひは木あるひは石なり 斯るがゆゑに滅ぼされたり
20 Acum, DOAMNE Dumnezeul nostru, salvează-ne din mâna lui, ca să cunoască toate împărăţiile pământului că tu, numai tu eşti DOMNUL.
さればわれらの神ヱホバよ 今われらをアツスリヤ王の手より救ひいだして 地のもろもろの國にただ汝のみヱホバなることを知しめたまへ
21 Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis la Ezechia, spunând: Astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Pentru că te-ai rugat către mine împotriva lui Sanherib, împăratul Asiriei,
ここにアモツの子イザヤ人をつかはしてヒゼキヤにいはせけるは イスラエルの神ヱホバかくいひたまふ 汝はアツスリヤ王セナケリブのことにつきて我にいのれり
22 Acesta este cuvântul pe care DOMNUL l-a spus referitor la el: Fecioara, fiica Sionului, te-a dispreţuit [şi] a râs de tine în batjocură; fiica Ierusalimului şi-a scuturat capul spre tine.
ヱホバが彼のことにつきて語り給へるみことばは是なり いはくシオンの處女はなんぢを侮りなんぢをあざけり ヱルサレムの女子はなんぢの背後より頭をふれり
23 Pe cine ai ocărât şi ai blasfemiat tu? Şi împotriva cui ţi-ai înălţat vocea şi ţi-ai ridicat ochii în înalt? Împotriva Celui Sfânt al lui Israel.
汝がそしりかつ罵れるものは誰ぞ なんぢが聲をあげ目をたかく向てさからひたるものはたれぞ イスラエルの聖者ならずや
24 Prin servitorii tăi ai ocărât pe Domnul şi ai spus: Prin mulţimea carelor mele m-am urcat pe înălţimea munţilor, pe coastele Libanului; şi voi reteza cedrii înalţi ai acestuia şi brazii săi cei aleşi; şi voi intra în înălţimea graniţei lui [şi] în pădurea Carmelului său.
なんぢその使者によりて主をそしりていふ 我はおほくの戰車をひきゐて山々のいただきに登りレバノンの奧にまでいりぬ 我はたけたかき香柏とうるはしき松樹とをきり またその境なるたかき處にゆき腴たる地の林にゆかん
25 Am săpat şi am băut apă; şi cu talpa picioarelor mele am secat toate râurile locurilor asediate.
我は井をほりて水をのみたり われは足跖をもてエジプトの河々をからさんと
26 Nu ai auzit tu că de demult am făcut aceasta, şi că din timpuri vechi am întocmit-o? Acum am împlinit-o, ca tu să risipeşti cetăţi apărate în mormane de ruine.
なんぢ聞ずや これらのことはわが昔よりなす所 いにしへの日よりさだめし所なり 今なんぢがこの堅城をこぼちあらして石堆となすも亦わがきたらしし所なり
27 De aceea locuitorii lor au avut mică putere, au fost descurajaţi şi încurcaţi, au fost ca iarba câmpului şi ca planta verde, ca iarba de pe acoperişurile caselor şi ca grâne prăjite înainte să fi crescut.
そのなかの民はちから弱くをののきて恥をいだき 野草のごとく靑き菜のごとく屋蓋の草のごとく未だそだたざる苗のごとし
28 Dar îţi cunosc locuinţa şi ieşirea şi intrarea şi furia împotriva mea.
我なんぢが居ること出入すること又われにむかひて怒りさけべることをしる
29 Deoarece furia ta împotriva mea şi tumultul tău s-au ridicat la urechile mele, de aceea voi pune cârligul meu în nasul tău şi frâul meu în buzele tale şi te voi întoarce pe calea pe care ai venit.
なんぢが我にむかひて怒りさけべると汝がほこれる言とわが耳にいりたれば我なんぢの鼻に環をはめ汝のくちびるに鑣をつけて汝がきたれる路よりかへらしめん
30 Şi acesta îţi va fi semn: Veţi mânca în acest an ceea ce creşte de la sine; şi în al doilea an ceea ce răsare din acestea, şi în al treilea an să semănaţi şi să seceraţi şi să sădiţi vii şi să mâncaţi din rodul lor.
ヒゼキヤよ我がなんぢにたまふ徴はこれなり なんぢら今年は落穂より生たるものを食ひ 明年は糵生より出たるものを食はん 三年にあたりては種ことをなし收ことをなし 葡萄ぞのを作りてその果を食ふべし
31 Şi rămăşiţa care a scăpat din casa lui Iuda va prinde din nou rădăcină în jos şi va avea rod în sus,
ユダの家ののがれて遺れる者はふたたび下は根をはり上は果を結ぶべし
32 Fiindcă din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă şi din muntele Sion cei care vor scăpa, zelul DOMNULUI oştirilor va face aceasta.
そは遺るものはヱルサレムよりいで脱るるものはシオンの山よりいづるなり 萬軍のヱホバの熱心これを成たまふべし
33 De aceea, astfel spune DOMNUL referitor la împăratul Asiriei: El nu va intra în această cetate, nici nu va trage vreo săgeată acolo, nici nu va veni înaintea ei cu scuturi, nici nu va ridica întăritură împotriva ei.
この故にヱホバ、アツスリヤの王については如此いひたまふ 彼はこの城にいらず ここに箭をはなたず盾を城のまへにならべず 壘をきづきて攻ることなし
34 Pe calea pe care a venit, pe aceeaşi se va întoarce şi nu va intra în această cetate, spune DOMNUL.
かれはそのきたりし道よりかへりてこの城にいらず
35 Fiindcă eu voi apăra această cetate pentru a o salva pentru mine şi pentru servitorul meu David.
我おのれの故によりて僕ダビデの故によりて この城をまもり この城をすくはん これヱホバ宣給るなり
36 Atunci îngerul DOMNULUI a ieşit şi a lovit în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii; şi când s-au ridicat devreme dimineaţa, iată, toţi erau trupuri moarte.
ヱホバの使者いできたりアツスリヤの陣營のなかにて十八萬五千人をうちころせり早晨におきいでて見ればみな死てかばねとなれり
37 Astfel Sanherib, împăratul Asiriei, a plecat şi a mers şi s-a întors şi a locuit la Ninive.
アツスリヤ王セナケリブ起てかへりゆきニネベにとどまる
38 Şi s-a întâmplat, pe când el se închina în casa lui Nisroc, dumnezeul său, că Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au lovit cu sabia; şi au scăpat în ţara Armeniei, şi Esar-Hadon, fiul său, a domnit în locul lui.
一日おのが神ニスロクのみやにて禮拜をなし居しにその子アデランメレクとシヤレゼルと劍をもて彼をころし而してアララテの地ににげゆけり かれが子エサルハドンつぎて王となりぬ

< Isaia 37 >