< Isaia 32 >

1 Iată, un împărat va domni cu dreptate şi prinţii vor conduce cu judecată.
देखो, एक राजा धार्मिकता से राज्य करेगा, और राजकुमार न्याय से हुकूमत करेंगे।
2 Şi un om va fi ca un ascunziş împotriva vântului şi un adăpost împotriva vijeliei; ca râurile de apă într-un loc uscat, ca umbra unei mari stânci într-o ţară însetată.
हर एक मानो आँधी से छिपने का स्थान, और बौछार से आड़ होगा; या निर्जल देश में जल के झरने, व तप्त भूमि में बड़ी चट्टान की छाया।
3 Şi ochii celor care văd nu vor fi slabi şi urechile celor care aud vor da ascultare.
उस समय देखनेवालों की आँखें धुँधली न होंगी, और सुननेवालों के कान लगे रहेंगे।
4 De asemenea inima celor pripiţi va înţelege cunoaşterea, şi limba bâlbâiţilor va fi gata să vorbească deschis.
उतावलों के मन ज्ञान की बातें समझेंगे, और तुतलानेवालों की जीभ फुर्ती से और साफ बोलेगी।
5 Nemernicul nu va mai fi numit darnic, nici despre zgârcit nu se va spune că este mărinimos.
मूर्ख फिर उदार न कहलाएगा और न कंजूस दानी कहा जाएगा।
6 Căci nemernicul va vorbi ticăloşie şi inima lui va lucra nelegiuire, pentru a practica făţărnicie şi pentru a rosti falsitate împotriva DOMNULUI, pentru a goli sufletul celui flămând, şi va face băutura celui însetat să se sfârșească.
क्योंकि मूर्ख तो मूर्खता ही की बातें बोलता और मन में अनर्थ ही गढ़ता रहता है कि वह अधर्म के काम करे और यहोवा के विरुद्ध झूठ कहे, भूखे को भूखा ही रहने दे और प्यासे का जल रोक रखे।
7 De asemenea instrumentele zgârcitului sunt rele; el plănuieşte planuri stricate pentru a nimici pe cei săraci prin cuvinte mincinoase, chiar când nevoiaşul vorbeşte drept.
छली की चालें बुरी होती हैं, वह दुष्ट युक्तियाँ निकालता है कि दरिद्र को भी झूठी बातों में लूटे जबकि वे ठीक और नम्रता से भी बोलते हों।
8 Dar cel darnic plănuieşte lucruri darnice; şi prin lucruri darnice va sta el în picioare.
परन्तु उदार मनुष्य उदारता ही की युक्तियाँ निकालता है, वह उदारता में स्थिर भी रहेगा।
9 Ridicaţi-vă femei fără grijă; ascultaţi-mi vocea, fiice nepăsătoare; plecaţi urechea la vorbirea mea.
हे सुखी स्त्रियों, उठकर मेरी सुनो; हे निश्चिन्त पुत्रियों, मेरे वचन की ओर कान लगाओ।
10 Multe zile şi mulţi ani veţi fi tulburate, femei nepăsătoare, fiindcă recolta strugurilor va înceta, culesul nu va veni.
१०हे निश्चिन्त स्त्रियों, वर्ष भर से कुछ ही अधिक समय में तुम विकल हो जाओगी; क्योंकि तोड़ने को दाखें न होंगी और न किसी भाँति के फल हाथ लगेंगे।
11 Tremuraţi, femei fără grijă; tulburaţi-vă, voi, cele nepăsătoare; dezbrăcaţi-vă şi dezgoliţi-vă şi încingeţi pânză de sac peste coapsele voastre.
११हे सुखी स्त्रियों, थरथराओ, हे निश्चिन्त स्त्रियों, विकल हो; अपने-अपने वस्त्र उतारकर अपनी-अपनी कमर में टाट कसो।
12 Vor plânge pentru sâni, pentru câmpurile plăcute, pentru via roditoare,
१२वे मनभाऊ खेतों और फलवन्त दाखलताओं के लिये छाती पीटेंगी।
13 Peste ţara poporului meu vor veni spini şi mărăcini; da, peste toate casele de bucurie în cetatea bucuroasă;
१३मेरे लोगों के वरन् प्रसन्न नगर के सब हर्ष भरे घरों में भी भाँति-भाँति के कटीले पेड़ उपजेंगे।
14 Pentru că palatele vor fi părăsite; mulţimea cetăţii va fi părăsită; fortăreţele şi turnurile vor fi ca vizuini pentru totdeauna, o bucurie a măgarilor sălbatici, o păşune a turmelor;
१४क्योंकि राजभवन त्यागा जाएगा, कोलाहल से भरा नगर सुनसान हो जाएगा और पहाड़ी और उन पर के पहरुओं के घर सदा के लिये माँदे और जंगली गदहों का विहार-स्थान और घरेलू पशुओं की चराई उस समय तक बने रहेंगे
15 Până când duhul va fi turnat de sus peste noi şi pustiul va fi un câmp roditor şi câmpul roditor socotit ca pădure.
१५जब तक आत्मा ऊपर से हम पर उण्डेला न जाए, और जंगल फलदायक बारी न बने, और फलदायक बारी फिर वन न गिनी जाए।
16 Atunci judecata va locui în pustiu şi dreptatea va rămâne în câmpul roditor.
१६तब उस जंगल में न्याय बसेगा, और उस फलदायक बारी में धार्मिकता रहेगा।
17 Şi lucrarea dreptăţii va fi pace; şi lucrarea dreptăţii linişte şi asigurare pentru totdeauna.
१७और धार्मिकता का फल शान्ति और उसका परिणाम सदा का चैन और निश्चिन्त रहना होगा।
18 Şi poporul meu va locui într-o locuinţă paşnică şi în case sigure şi în locuri de odihnă liniştite;
१८मेरे लोग शान्ति के स्थानों में निश्चिन्त रहेंगे, और विश्राम के स्थानों में सुख से रहेंगे।
19 Când va ploua cu grindină, coborând peste pădure; şi cetatea va fi jos într-un loc de jos.
१९वन के विनाश के समय ओले गिरेंगे, और नगर पूरी रीति से चौपट हो जाएगा।
20 Binecuvântaţi sunteţi voi, care semănaţi lângă toate apele, care trimiteţi acolo picioarele boului şi ale măgarului.
२०क्या ही धन्य हो तुम जो सब जलाशयों के पास बीज बोते, और बैलों और गदहों को स्वतंत्रता से चराते हो।

< Isaia 32 >