< Isaia 32 >

1 Iată, un împărat va domni cu dreptate şi prinţii vor conduce cu judecată.
הֵן לְצֶדֶק יִמְלׇךְ־מֶלֶךְ וּלְשָׂרִים לְמִשְׁפָּט יָשֹֽׂרוּ׃
2 Şi un om va fi ca un ascunziş împotriva vântului şi un adăpost împotriva vijeliei; ca râurile de apă într-un loc uscat, ca umbra unei mari stânci într-o ţară însetată.
וְהָיָה־אִישׁ כְּמַחֲבֵא־רוּחַ וְסֵתֶר זָרֶם כְּפַלְגֵי־מַיִם בְּצָיוֹן כְּצֵל סֶלַע־כָּבֵד בְּאֶרֶץ עֲיֵפָֽה׃
3 Şi ochii celor care văd nu vor fi slabi şi urechile celor care aud vor da ascultare.
וְלֹא תִשְׁעֶינָה עֵינֵי רֹאִים וְאׇזְנֵי שֹׁמְעִים תִּקְשַֽׁבְנָה׃
4 De asemenea inima celor pripiţi va înţelege cunoaşterea, şi limba bâlbâiţilor va fi gata să vorbească deschis.
וּלְבַב נִמְהָרִים יָבִין לָדָעַת וּלְשׁוֹן עִלְּגִים תְּמַהֵר לְדַבֵּר צָחֽוֹת׃
5 Nemernicul nu va mai fi numit darnic, nici despre zgârcit nu se va spune că este mărinimos.
לֹא־יִקָּרֵא עוֹד לְנָבָל נָדִיב וּלְכִילַי לֹא יֵאָמֵר שֽׁוֹעַ׃
6 Căci nemernicul va vorbi ticăloşie şi inima lui va lucra nelegiuire, pentru a practica făţărnicie şi pentru a rosti falsitate împotriva DOMNULUI, pentru a goli sufletul celui flămând, şi va face băutura celui însetat să se sfârșească.
כִּי נָבָל נְבָלָה יְדַבֵּר וְלִבּוֹ יַעֲשֶׂה־אָוֶן לַעֲשׂוֹת חֹנֶף וּלְדַבֵּר אֶל־יְהֹוָה תּוֹעָה לְהָרִיק נֶפֶשׁ רָעֵב וּמַשְׁקֶה צָמֵא יַחְסִֽיר׃
7 De asemenea instrumentele zgârcitului sunt rele; el plănuieşte planuri stricate pentru a nimici pe cei săraci prin cuvinte mincinoase, chiar când nevoiaşul vorbeşte drept.
וְכֵלַי כֵּלָיו רָעִים הוּא זִמּוֹת יָעָץ לְחַבֵּל (ענוים) [עֲנִיִּים] בְּאִמְרֵי־שֶׁקֶר וּבְדַבֵּר אֶבְיוֹן מִשְׁפָּֽט׃
8 Dar cel darnic plănuieşte lucruri darnice; şi prin lucruri darnice va sta el în picioare.
וְנָדִיב נְדִיבוֹת יָעָץ וְהוּא עַל־נְדִיבוֹת יָקֽוּם׃
9 Ridicaţi-vă femei fără grijă; ascultaţi-mi vocea, fiice nepăsătoare; plecaţi urechea la vorbirea mea.
נָשִׁים שַׁאֲנַנּוֹת קֹמְנָה שְׁמַעְנָה קוֹלִי בָּנוֹת בֹּֽטְחוֹת הַאְזֵנָּה אִמְרָתִֽי׃
10 Multe zile şi mulţi ani veţi fi tulburate, femei nepăsătoare, fiindcă recolta strugurilor va înceta, culesul nu va veni.
יָמִים עַל־שָׁנָה תִּרְגַּזְנָה בֹּטְחוֹת כִּי כָּלָה בָצִיר אֹסֶף בְּלִי יָבֽוֹא׃
11 Tremuraţi, femei fără grijă; tulburaţi-vă, voi, cele nepăsătoare; dezbrăcaţi-vă şi dezgoliţi-vă şi încingeţi pânză de sac peste coapsele voastre.
חִרְדוּ שַֽׁאֲנַנּוֹת רְגָזָה בֹּטְחוֹת פְּשֹׁטָֽה וְעֹרָה וַחֲגוֹרָה עַל־חֲלָצָֽיִם׃
12 Vor plânge pentru sâni, pentru câmpurile plăcute, pentru via roditoare,
עַל־שָׁדַיִם סֹפְדִים עַל־שְׂדֵי־חֶמֶד עַל־גֶּפֶן פֹּרִיָּֽה׃
13 Peste ţara poporului meu vor veni spini şi mărăcini; da, peste toate casele de bucurie în cetatea bucuroasă;
עַל אַדְמַת עַמִּי קוֹץ שָׁמִיר תַּעֲלֶה כִּי עַל־כׇּל־בָּתֵּי מָשׂוֹשׂ קִרְיָה עַלִּיזָֽה׃
14 Pentru că palatele vor fi părăsite; mulţimea cetăţii va fi părăsită; fortăreţele şi turnurile vor fi ca vizuini pentru totdeauna, o bucurie a măgarilor sălbatici, o păşune a turmelor;
כִּֽי־אַרְמוֹן נֻטָּשׁ הֲמוֹן עִיר עֻזָּב עֹפֶל וָבַחַן הָיָה בְעַד מְעָרוֹת עַד־עוֹלָם מְשׂוֹשׂ פְּרָאִים מִרְעֵה עֲדָרִֽים׃
15 Până când duhul va fi turnat de sus peste noi şi pustiul va fi un câmp roditor şi câmpul roditor socotit ca pădure.
עַד־יֵעָרֶה עָלֵינוּ רוּחַ מִמָּרוֹם וְהָיָה מִדְבָּר לַכַּרְמֶל (וכרמל) [וְהַכַּרְמֶל] לַיַּעַר יֵחָשֵֽׁב׃
16 Atunci judecata va locui în pustiu şi dreptatea va rămâne în câmpul roditor.
וְשָׁכַן בַּמִּדְבָּר מִשְׁפָּט וּצְדָקָה בַּכַּרְמֶל תֵּשֵֽׁב׃
17 Şi lucrarea dreptăţii va fi pace; şi lucrarea dreptăţii linişte şi asigurare pentru totdeauna.
וְהָיָה מַעֲשֵׂה הַצְּדָקָה שָׁלוֹם וַֽעֲבֹדַת הַצְּדָקָה הַשְׁקֵט וָבֶטַח עַד־עוֹלָֽם׃
18 Şi poporul meu va locui într-o locuinţă paşnică şi în case sigure şi în locuri de odihnă liniştite;
וְיָשַׁב עַמִּי בִּנְוֵה שָׁלוֹם וּֽבְמִשְׁכְּנוֹת מִבְטַחִים וּבִמְנוּחֹת שַׁאֲנַנּֽוֹת׃
19 Când va ploua cu grindină, coborând peste pădure; şi cetatea va fi jos într-un loc de jos.
וּבָרַד בְּרֶדֶת הַיָּעַר וּבַשִּׁפְלָה תִּשְׁפַּל הָעִֽיר׃
20 Binecuvântaţi sunteţi voi, care semănaţi lângă toate apele, care trimiteţi acolo picioarele boului şi ale măgarului.
אַשְׁרֵיכֶם זֹרְעֵי עַל־כׇּל־מָיִם מְשַׁלְּחֵי רֶגֶל־הַשּׁוֹר וְהַחֲמֽוֹר׃

< Isaia 32 >