< Isaia 31 >

1 Vai celor ce coboară în Egipt pentru ajutor şi se sprijină pe cai şi se încred în care, pentru că sunt multe, şi în călăreţi, pentru că sunt foarte tari, dar nu privesc la Cel Sfânt al lui Israel, nici nu caută pe DOMNUL!
हाय उन पर जो सहायता पाने के लिये मिस्र को जाते हैं और घोड़ों का आसरा करते हैं; जो रथों पर भरोसा रखते क्योंकि वे बहुत हैं, और सवारों पर, क्योंकि वे अति बलवान हैं, पर इस्राएल के पवित्र की ओर दृष्टि नहीं करते और न यहोवा की खोज करते हैं!
2 Şi totuşi el este înţelept şi va aduce răul şi nu îşi va retrage cuvintele, ci se va ridica împotriva casei făcătorilor de rău şi împotriva ajutorului celor ce lucrează nelegiuire.
परन्तु वह भी बुद्धिमान है और दुःख देगा, वह अपने वचन न टालेगा, परन्तु उठकर कुकर्मियों के घराने पर और अनर्थकारियों के सहायकों पर भी चढ़ाई करेगा।
3 Dar egiptenii sunt oameni şi nu Dumnezeu; şi caii lor carne şi nu duh. Când DOMNUL îşi va întinde mâna, deopotrivă cel care ajută va cădea şi cel care este ajutat se va poticni şi toţi vor pieri împreună.
मिस्री लोग परमेश्वर नहीं, मनुष्य ही हैं; और उनके घोड़े आत्मा नहीं, माँस ही हैं। जब यहोवा हाथ बढ़ाएगा, तब सहायता करनेवाले और सहायता चाहनेवाले दोनों ठोकर खाकर गिरेंगे, और वे सब के सब एक संग नष्ट हो जाएँगे।
4 Fiindcă astfel mi-a vorbit DOMNUL: Ca leul şi leul tânăr ce răcneşte la prada sa, când o mulţime de păstori este chemată împotriva lui, nu îi va fi teamă de vocea lor, nici nu se va înjosi din cauza zgomotului lor, astfel DOMNUL oştirilor va coborî să lupte pentru muntele Sion şi pentru dealul acestuia.
फिर यहोवा ने मुझसे यह कहा, “जिस प्रकार सिंह या जवान सिंह जब अपने अहेर पर गुर्राता हो, और चरवाहे इकट्ठे होकर उसके विरुद्ध बड़ी भीड़ लगाएँ, तो भी वह उनके बोल से न घबराएगा और न उनके कोलाहल के कारण दबेगा, उसी प्रकार सेनाओं का यहोवा, सिय्योन पर्वत और यरूशलेम की पहाड़ी पर, युद्ध करने को उतरेगा।
5 Precum păsările care zboară, astfel va apăra DOMNUL oştirilor Ierusalimul; apărându-l, de asemenea îl va elibera; şi, trecând pe deasupra, îl va păstra.
पंख फैलाई हुई चिड़ियों के समान सेनाओं का यहोवा यरूशलेम की रक्षा करेगा; वह उसकी रक्षा करके बचाएगा, और उसको बिन छूए ही उद्धार करेगा।”
6 Întoarceţi-vă către cel împotriva căruia copiii lui Israel s-au răzvrătit atât de mult.
हे इस्राएलियों, जिसके विरुद्ध तुम ने भारी बलवा किया है, उसी की ओर फिरो।
7 Fiindcă în acea zi fiecare om îşi va arunca idolii din argint şi idolii lui din aur, pe care propriile voastre mâini vi i-au făcut pentru păcat.
उस समय तुम लोग सोने चाँदी की अपनी-अपनी मूर्तियों से जिन्हें तुम बनाकर पापी हो गए हो घृणा करोगे।
8 Atunci va cădea asirianul prin sabie, nu printr-un viteaz; şi sabia îl va mânca, dar nu a unui om rău; şi el va fugi de sabie şi tinerii lui vor fi învinşi.
“तब अश्शूर उस तलवार से गिराया जाएगा जो मनुष्य की नहीं; वह उस तलवार का कौर हो जाएगा जो आदमी की नहीं; और वह तलवार के सामने से भागेगा और उसके जवान बेगार में पकड़े जाएँगे।
9 Şi de frică va trece spre întăritura lui şi prinţii lui se vor teme de însemn, spune DOMNUL, a cărui foc este în Sion şi al cărui cuptor în Ierusalim.
वह भय के मारे अपने सुन्दर भवन से जाता रहेगा, और उसके हाकिम घबराहट के कारण ध्वजा त्याग कर भाग जाएँगे,” यहोवा जिसकी अग्नि सिय्योन में और जिसका भट्ठा यरूशलेम में हैं, उसी की यह वाणी है।

< Isaia 31 >