< Isaia 26 >
1 În acea zi se va cânta această cântare în ţara lui Iuda: Avem o cetate tare; salvare va rândui Dumnezeu pentru ziduri şi fortificaţii.
那一天,猶大地要詠唱這首歌曲:「我們有座堅城,以救援作城牆與外郭。
2 Deschideţi porţile, ca naţiunea cea dreaptă care ţine adevărul să intre.
你們打開城門,好讓遵守信實的正義民族進去。
3 Tu îl vei ţine în desăvârşită pace, pe cel a cărui minte este fixată asupra ta, pentru că el se încrede în tine.
你的意志堅定,因而你保全了永久的和平,故此人對你有信賴。
4 Încredeţi-vă în DOMNUL pentru totdeauna, fiindcă în DOMNUL IEHOVA este tărie veşnică,
你們應永遠信賴上主,因為上主是永固的磐石。
5 Fiindcă el înjoseşte pe cei ce locuiesc în înălţime; cetatea îngâmfată o umileşte; o umileşte până la pământ; o aduce în ţărână.
他曾屈服了居高位的人,推翻了高聳的城市,將她推翻在地,使她粉碎,化為塵埃。
6 Piciorul o va călca, picioarele săracilor şi paşii celor nevoiaşi.
踐踏她的,卻是困苦人的腳,是貧窮人的腳。」
7 Calea celui drept este integritate; tu, cel mai integru, cântăreşti calea celui drept.
義人的道路是正直的,你上主啊,削平了正直人的途徑。
8 Da, pe calea judecăţilor tale, Doamne, te-am aşteptat; dorinţa sufletului nostru este pentru numele tău şi pentru amintirea ta.
的確,上主!我們在你正義的路上期待你!你的名號,你的記念,是我們心靈的欲望。
9 Cu sufletul meu te-am dorit în noapte; da, cu duhul meu din mine te voi căuta devreme, deoarece când judecăţile tale sunt pe pământ, locuitorii lumii vor învăţa dreptatea.
我們的心靈在夜間渴望你,我們的心神在清晨尋覓你,因為當你的決斷顯於大地時,世上的居民都要學習正義。
10 Să fie arătată favoare celui stricat, totuşi el nu va învăţa dreptatea; în ţara integrităţii el se va purta nedrept şi nu va privi maiestatea DOMNULUI.
惡人雖然蒙受了憐憫,仍然不學習正義,在世上依然顛倒是非,毫不顧及上主的威嚴。
11 DOAMNE, când mâna ta se înalţă, ei nu vor vedea; ci vor vedea şi vor fi ruşinaţi de invidia lor faţă de popor; da, focul duşmanilor tăi îi va mistui.
上主!你的手雖已高舉,但他們仍看不見;願他們見到你對百姓的熱忱而感到慚愧;並願你為你仇敵所保留的烈火吞滅他們!
12 DOAMNE, tu vei rândui pace pentru noi; căci de asemenea ai lucrat toate faptele noastre în noi.
上主!是你賜與了我們和平,因為凡我們所做的,都是你為我們成就的!
13 DOAMNE Dumnezeul nostru, alţi domni în afară de tine au avut stăpânire asupra noastră; dar numai prin tine vom aminti despre numele tău.
上主,我們的天主!除你以外,還有別的主宰治理過我們;然而我們所稱揚的,只有你,你的名號。
14 Ei sunt morţi, nu vor trăi; sunt decedaţi, nu se vor mai ridica; de aceea tu i-ai cercetat şi i-ai nimicit şi ai făcut toată amintirea lor să piară.
死去的人不會再活,幽魂也不會復生,因為你如此懲罰了,並消滅了他們,使他們所有的記念盡被遺忘。
15 Tu ai înmulţit naţiunea, O DOAMNE, ai înmulţit naţiunea, tu eşti glorificat, ai mutat-o departe până la toate marginile pământului.
你增加了本國的人民,上主,你增加了本國的人民,你得了光榮,你拓展了國家所有的邊界。
16 DOAMNE, în tulburare te-au cercetat, au turnat o rugăciune când pedeapsa ta a fost asupra lor.
上主 !我們在困難之中尋求了你,我們在壓迫之中呼求了你,因為那是你對我們的懲罰。
17 Ca o femeie însărcinată, care se apropie de timpul ei de a naşte, este în durere şi strigă în junghiurile ei, astfel am fost noi în ochii tăi, DOAMNE.
有如懷妊臨產的婦女,在苦痛中痙攣呻吟;同樣,上主!我們在你面前也是如此:
18 Am fost însărcinaţi, am fost în durere şi parcă am fi născut vânt; nu am lucrat nicio eliberare pe pământ, nici nu au căzut locuitorii lumii.
我們也像懷妊痙攣;然而所產的竟是風,沒有給大地帶來救恩,世界的居民也未因此而得生。
19 Morţii tăi vor trăi, împreună cu trupul meu mort se vor ridica ei. Treziţi-vă şi cântaţi, voi care locuiţi în ţărână; căci roua ta este ca roua ierburilor şi pământul va da afară pe cei morţi.
你的亡者將再生,他們的屍體將要起立;睡在塵埃中的人們都要甦醒歌詠,因為你的朝露是晶瑩的朝露,大地將拋出幽靈。
20 Vino, poporul meu, intră în încăperile tale şi închide-ţi uşile după tine, ascunde-te ca pentru puţin timp, până când indignarea va fi trecut.
我的百姓!去,進入你的內室,關上門,隱藏片刻,等待盛怒過去。
21 Fiindcă, iată, DOMNUL iese din locul său să pedepsească pe locuitorii pământului pentru nelegiuirea lor; pământul de asemenea îşi va arăta sângele şi nu va mai acoperi pe ucişii lui.
因為,看哪!上主已由自己的地方出來懲罰大地居民的罪惡,大地要暴露自己吞下的鮮血,不再遮掩被殺的人。