< Isaia 19 >
1 Povara Egiptului. Iată, Domnul călăreşte pe un nor iute şi va veni în Egipt şi idolii Egiptului vor fi clintiţi la prezenţa lui şi inima Egiptului se va topi în mijlocul acestuia.
The burden of Egypt. “Behold, the LORD rides on a swift cloud, and comes to Egypt. The idols of Egypt will tremble at his presence; and the heart of Egypt will melt within it.
2 Şi voi stârni pe egipteni împotriva egiptenilor şi vor lupta fiecare împotriva fratelui său şi fiecare împotriva aproapelui său; cetate împotriva cetăţii [şi] împărăţie împotriva împărăţiei.
I will stir up the Egyptians against the Egyptians, and they will fight everyone against his brother, and everyone against his neighbour; city against city, and kingdom against kingdom.
3 Şi duhul Egiptului va leşina în mijlocul acestuia; şi voi distruge sfatul lui, şi ei vor căuta la idoli şi la fermecători şi la cei care au demoni şi la vrăjitori.
The spirit of the Egyptians will fail within them. I will destroy their counsel. They will seek the idols, the charmers, those who have familiar spirits, and the wizards.
4 Şi pe egipteni îi voi da în mâna unui domn crud; şi un împărat aspru va stăpâni peste ei, spune Domnul, DOMNUL oştirilor.
I will give over the Egyptians into the hand of a cruel lord. A fierce king will rule over them,” says the Lord, GOD of Armies.
5 Şi apele vor lipsi din mare şi râul va fi risipit şi uscat.
The waters will fail from the sea, and the river will be wasted and become dry.
6 Şi ei vor întoarce râurile departe; şi pâraiele de apărare vor fi golite şi uscate, trestiile şi stuful se vor ofili.
The rivers will become foul. The streams of Egypt will be diminished and dried up. The reeds and flags will wither away.
7 Trestiile de hârtie lângă pâraie, la gura pâraielor, şi fiecare lucru semănat lângă pâraie se va ofili, va fi alungat şi nu va mai fi.
The meadows by the Nile, by the brink of the Nile, and all the sown fields of the Nile, will become dry, be driven away, and be no more.
8 Pescarii de asemenea vor jeli şi toţi cei ce cârligul îl aruncă în pâraie vor plânge, şi cei ce întind plase peste apă vor lâncezi.
The fishermen will lament, and all those who fish in the Nile will mourn, and those who spread nets on the waters will languish.
9 Mai mult, cei care lucrează cu in subţire şi cei care ţes împletituri vor fi încurcaţi.
Moreover those who work in combed flax, and those who weave white cloth, will be confounded.
10 Şi vor fi zdrobiţi în hotărârile lor, toţi cei ce fac stăvilare şi iazuri pentru peşte.
The pillars will be broken in pieces. All those who work for hire will be grieved in soul.
11 Cu siguranţă prinţii din Ţoan sunt nebuni, sfatul sfătuitorilor înţelepţi ai lui Faraon a devenit neghiob, cum îi spuneţi voi lui Faraon: Eu sunt fiul înţeleptului, fiul vechilor împăraţi?
The princes of Zoan are utterly foolish. The counsel of the wisest counsellors of Pharaoh has become stupid. How do you say to Pharaoh, “I am the son of the wise, the son of ancient kings”?
12 Unde sunt ei? Unde sunt înţelepţii tăi? Şi să îţi spună ei acum şi să cunoască ce a hotărât DOMNUL oştirilor asupra Egiptului.
Where then are your wise men? Let them tell you now; and let them know what the LORD of Armies has purposed concerning Egypt.
13 Prinţii din Ţoan au înnebunit, prinţii din Nof sunt înşelaţi, ei au amăgit de asemenea Egiptul, sprijinul triburilor acestora.
The princes of Zoan have become fools. The princes of Memphis are deceived. They have caused Egypt to go astray, those who are the cornerstone of her tribes.
14 DOMNUL a amestecat un duh pervers în mijlocul acestora, iar ei au făcut Egiptul să rătăcească în fiecare lucrare a lui, ca un om beat care şovăie în voma lui.
The LORD has mixed a spirit of perverseness in the middle of her; and they have caused Egypt to go astray in all of its works, like a drunken man staggers in his vomit.
15 Nici nu va fi vreo lucrare pentru Egipt, pe care capul sau coada, ramura sau papura, să o facă.
Neither shall there be any work for Egypt, which head or tail, palm branch or rush, may do.
16 În acea zi Egiptul va fi asemenea femeilor şi se va înspăimânta şi se va teme de scuturarea mâinii DOMNULUI oştirilor, pe care o scutură peste el.
In that day the Egyptians will be like women. They will tremble and fear because of the shaking of the LORD of Armies’s hand, which he shakes over them.
17 Şi ţara lui Iuda va fi o teroare pentru Egipt. Oricine vorbeşte despre ea se va înspăimânta în el însuşi, din cauza sfatului DOMNULUI oştirilor, pe care l-a hotărât împotriva lui.
The land of Judah will become a terror to Egypt. Everyone to whom mention is made of it will be afraid, because of the plans of the LORD of Armies, which he determines against it.
18 În acea zi, cinci cetăţi din ţara Egiptului vor vorbi limba lui Canaan şi vor jura DOMNULUI oştirilor; una va fi numită Cetatea Distrugerii.
In that day, there will be five cities in the land of Egypt that speak the language of Canaan, and swear to the LORD of Armies. One will be called “The city of destruction.”
19 În acea zi, va fi un altar pentru DOMNUL în mijlocul ţării Egiptului şi un stâlp la graniţa acestuia, pentru DOMNUL.
In that day, there will be an altar to the LORD in the middle of the land of Egypt, and a pillar to the LORD at its border.
20 Şi va fi ca un semn şi ca un martor pentru DOMNUL oştirilor în ţara Egiptului, căci ei vor striga către DOMNUL din cauza opresorilor şi el le va trimite un salvator, unul mare, iar el îi va elibera.
It will be for a sign and for a witness to the LORD of Armies in the land of Egypt; for they will cry to the LORD because of oppressors, and he will send them a saviour and a defender, and he will deliver them.
21 Şi DOMNUL va fi cunoscut Egiptului şi egiptenii vor cunoaşte pe DOMNUL în acea zi şi vor face sacrificiu şi vor aduce un dar; da, vor face o promisiune DOMNULUI şi o vor împlini.
The LORD will be known to Egypt, and the Egyptians will know the LORD in that day. Yes, they will worship with sacrifice and offering, and will vow a vow to the LORD, and will perform it.
22 Şi DOMNUL va lovi Egiptul, îl va lovi şi îl va vindeca şi se vor întoarce la DOMNUL, iar el se va lăsa înduplecat de ei şi îi va vindeca.
The LORD will strike Egypt, striking and healing. They will return to the LORD, and he will be entreated by them, and will heal them.
23 În acea zi va fi un drum mare din Egipt în Asiria şi asirienii vor veni în Egipt şi egiptenii în Asiria şi egiptenii vor servi cu asirienii.
In that day there will be a highway out of Egypt to Assyria, and the Assyrian shall come into Egypt, and the Egyptian into Assyria; and the Egyptians will worship with the Assyrians.
24 În acea zi Israel va fi al treilea cu Egiptul şi cu Asiria, o binecuvântare în mijlocul ţării,
In that day, Israel will be the third with Egypt and with Assyria, a blessing within the earth;
25 Pe care DOMNUL oştirilor o va binecuvânta, spunând: Binecuvântat fii Egipt, poporul meu, şi Asiria, lucrarea mâinilor mele, şi Israel, moştenirea mea.
because the LORD of Armies has blessed them, saying, “Blessed be Egypt my people, Assyria the work of my hands, and Israel my inheritance.”