< Isaia 17 >
1 Povara Damascului. Iată, Damascul este oprită de a mai fi cetate şi va fi un morman de ruine.
论大马士革的默示: 看哪,大马士革已被废弃,不再为城, 必变作乱堆。
2 Cetăţile Aroerului sunt părăsite, ele vor fi pentru turme, care se vor culca şi nimeni nu le va speria.
亚罗珥的城邑已被撇弃, 必成为牧羊之处; 羊在那里躺卧,无人惊吓。
3 Fortăreaţa de asemenea va înceta din Efraim şi împărăţia din Damasc şi rămăşiţa Siriei; vor fi ca gloria copiilor lui Israel, spune DOMNUL oştirilor.
以法莲不再有保障; 大马士革不再有国权; 亚兰所剩下的 必像以色列人的荣耀消灭一样。 这是万军之耶和华说的。
4 Şi în acea zi se va întâmpla, că gloria lui Iacob va fi subţiată, şi grăsimea cărnii lui va slăbi.
到那日,雅各的荣耀必至枵薄; 他肥胖的身体必渐瘦弱。
5 Şi va fi ca atunci când secerătorul adună grânele şi seceră spicele cu braţul său; şi va fi ca cel care strânge spice în valea Refaimului.
就必像收割的人收敛禾稼, 用手割取穗子, 又像人在利乏音谷拾取遗落的穗子。
6 Totuşi struguri de cules vor fi lăsaţi în ea, ca scuturarea unui măslin, două sau trei boabe pe vârful celei mai înalte crengi, patru sau cinci pe cele mai roditoare ramuri ale acestuia, spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel.
其间所剩下的不多,好像人打橄榄树— 在尽上的枝梢上只剩两三个果子; 在多果树的旁枝上只剩四五个果子。 这是耶和华—以色列的 神说的。
7 În acea zi un om se va uita la Făcătorul său şi ochii lui vor avea respect pentru Cel Sfânt al lui Israel.
当那日,人必仰望造他们的主,眼目重看以色列的圣者。
8 Şi nu se va uita la altare, lucrarea mâinilor sale, nici nu va respecta ceea ce degetele sale au făcut, fie dumbrăvile, fie chipurile.
他们必不仰望祭坛,就是自己手所筑的,也不重看自己指头所做的,无论是木偶是日像。
9 În acea zi cetăţile lui tari vor fi ca o creangă părăsită şi ca cea mai înaltă ramură, pe care au părăsit-o din cauza copiilor lui Israel, şi va fi pustiire.
在那日,他们的坚固城必像树林中和山顶上所撇弃的地方,就是从前在以色列人面前被人撇弃的。这样,地就荒凉了。
10 Deoarece ai uitat pe Dumnezeul salvării tale şi nu ţi-ai amintit de stânca tăriei tale, de aceea vei sădi plante plăcute şi le vei pune cu mlădiţe străine:
因你忘记救你的 神, 不记念你能力的磐石; 所以,你栽上佳美的树秧子, 插上异样的栽子。
11 Ziua vei face a ta plantă să crească şi dimineaţa vei face a ta sămânţă să înflorească, dar recolta va fi un morman în ziua de mâhnire şi de întristare disperată.
栽种的日子,你周围圈上篱笆, 又到早晨使你所种的开花; 但在愁苦极其伤痛的日子, 所收割的都飞去了。
12 Vai de mulţimea multor popoare, ce fac zgomot precum zgomotul mărilor; şi de tumultul naţiunilor, ce fac tumult precum tumultul unor ape puternice!
唉!多民哄嚷,好像海浪匉訇; 列邦奔腾,好像猛水滔滔;
13 Naţiunile se vor revărsa ca tumultul multor ape, dar Dumnezeu le va mustra şi ele vor fugi departe şi vor fi alungate ca pleava munţilor înaintea vântului şi ca praful adunat înaintea vârtejului de vânt.
列邦奔腾,好像多水滔滔; 但 神斥责他们,他们就远远逃避, 又被追赶,如同山上的风前糠, 又如暴风前的旋风土。
14 Şi, iată, tulburare spre seară; şi înaintea dimineţii el nu mai este. Aceasta este porţia celor ce ne pradă şi partea celor ce ne jefuiesc.
到晚上有惊吓,未到早晨他们就没有了。这是掳掠我们之人所得的分,是抢夺我们之人的报应。