< Isaia 13 >

1 Povara Babilonului, pe care Isaia, fiul lui Amoţ, a văzut-o.
アモツの子イザヤが示されたるバビロンにかかる重負の預言
2 Ridicaţi un steag pe muntele înalt, înălţaţi vocea către ei, scuturaţi mâna, ca ei să intre pe porţile nobililor.
なんぢらかぶろの山に旂をたて聲をあげ手をふり彼等をまねきて貴族の門にいらしめよ
3 Am poruncit celor sfinţiţi ai mei, am chemat de asemenea pe cei tari ai mei pentru furia mea, [adică] pe cei ce se bucură în înălţimea mea.
われ旣にきよめ別ちたるものに命じ わが丈夫ほこりかにいさめる者をよびて わが怒をもらさしむ
4 Zgomotul unei mulţimi în munţi, ca al unui popor mare; un zgomot tumultuos al împărăţiilor naţiunilor adunate împreună: DOMNUL oştirilor adună armata pentru bătălie.
山におほくの人の聲きこゆ大なる民あるがごとし もろもろの國民のよりつどひて喧めく聲きこゆ これ萬軍のヱホバたたかひの軍兵を召したまふなり
5 Ei vin dintr-o ţară îndepărtată, de la marginea cerului, DOMNUL şi armele indignării lui, pentru a nimici toată ţara.
かれらはとほき國より天の極よりきたる これヱホバとその忿恚をもらす器とともに全國をほろぼさんとて來るなり
6 Urlaţi, căci ziua DOMNULUI este aproape; va veni ca o nimicire de la cel Atotputernic.
なんぢら泣號ぶべしヱホバの日ちかづき全能者よりいづる敗亡きたるべければなり
7 De aceea toate mâinile vor slăbi şi inima fiecărui om se va topi;
この故にすべての手はたれ凡の人のこころは消ゆかん
8 Şi vor fi înspăimântaţi; junghiuri şi întristări îi vor apuca; vor fi în durere ca o femeie în travaliu; se vor uimi unul pe altul; feţele lor vor fi ca flăcările.
かれら慴きおそれ艱難と憂とにせまられ 子をうまんとする婦のごとく苦しみ互におどろき 相みあひてその面は燄のごとくならん
9 Iată, ziua DOMNULUI vine, crudă, deopotrivă cu furie şi mânie înverşunată, pentru a lăsa ţara pustiită, iar el îi va nimici pe păcătoşii din ea.
視よヱホバの日苛くして忿恚とはげしき怒とをもて來り この國をあらしその中よりつみびとを絶滅さん
10 Fiindcă stelele cerului şi constelaţiile acestuia nu îşi vor da lumina, soarele va fi întunecat în mersul lui şi luna nu va face ca lumina ei să strălucească.
天のもろもろの星とほしの宿は光をはなたず 日はいでてくらく月は その光をかがやかさざるべし
11 Şi voi pedepsi lumea pentru răul oamenilor şi pe cei stricaţi pentru nelegiuirea lor; şi voi face ca aroganţa celor mândri să înceteze şi voi doborî trufia tiranilor.
われ惡ことのために世をつみし 不義のために惡きものをばつし 驕れるものの誇をとどめ 暴ぶるものの傲慢をひくくせん
12 Voi face pe om mai preţios decât aurul fin, pe om mai preţios decât lingoul de aur din Ofir.
われ人をして精金よりもすくなくオフルの黄金よりも少なからしめん
13 De aceea voi scutura cerurile şi pământul se va clinti din locul său, în furia DOMNULUI oştirilor şi în ziua mâniei lui înverşunate.
かくて亦われ萬軍のヱホバの忿恚のとき烈しき怒りの日に天をふるはせ地をうごかしてその處をうしなはしむべし
14 Şi va fi ca o căprioară urmărită şi ca o oaie pe care nimeni nu o ia; fiecare se va întoarce la poporul său şi va fugi fiecare în propria ţară.
かれらは逐るる鹿のごとく集むるものなき羊のごとくなりて各自おのれの民にかへりおのれの國にのがれゆかん
15 Fiecare ce este găsit va fi străpuns; şi fiecare ce li se alătură va cădea prin sabie.
すべて其處にあるもの見出さるれば 刺れ 拘留らるるものは劍にたふされ
16 Copiii lor de asemenea vor fi zdrobiţi în bucăţi înaintea ochilor lor; casele lor vor fi prădate şi soţiile lor violate.
彼等の嬰兒はその目前にてなげくだかれ その家財はかすめうばはれ その妻はけがさるべし
17 Iată, voi stârni împotriva lor pe mezi, care nu vor lua aminte la argint; şi cât despre aur, nu se vor desfăta în el.
視よわれ白銀をもかへりみず黄金をもよろこばざるメデア人をおこして之にむかはしめん
18 Arcurile lor de asemenea vor zdrobi pe tineri în bucăţi; şi nu vor avea milă de rodul pântecelui; ochiul lor nu va cruţa copiii.
かれらは弓をもて若きものを射くだき腹の實をあはれむことなく小子をみてをしむことなし
19 Şi Babilonul, gloria împărăţiilor, frumuseţea maiestăţii caldeilor, va fi ca atunci când Dumnezeu a dărâmat Sodoma şi Gomora.
すべての國の中にてうるはしくカルデヤ人がほこり飾となせるバビロンはむかし神にほろぼされたるソドム、ゴモラのごとくならん
20 Acesta nu va fi locuit niciodată, nici nu va fi locuit din generaţie în generaţie, nici arabul nu îşi va înălţa cortul acolo; nici păstorii nu îşi vor face staul acolo.
ここに住むもの永くたえ世々にいたるまで居ものなく アラビヤ人もかしこに幕屋をはらず牧人もまたかしこにはその群をふさすることなく
21 Ci fiare sălbatice ale deşertului se vor culca acolo; şi casele lor vor fi pline de creaturi jalnice; şi bufniţe vor locui acolo şi satiri vor dansa acolo.
ただ猛獸かしこにふし 吼るものその家にみち 鴕鳥かしこにすみ 牡山羊かしこに躍らん
22 Şi fiarele sălbatice ale insulelor vor ţipa în casele lor pustii şi dragoni în palatele lor plăcute şi timpul lui este aproape să vină şi zilele lui nu vor fi prelungite.
豺狼その城のなかになき野犬えいぐわの宮にさけばん その時のいたるは近きにあり その日は延ることなかるべし

< Isaia 13 >