< Isaia 11 >

1 Şi va ieşi un toiag din tulpina lui Isai şi un Lăstar va creşte din rădăcinile lui;
ヱツサイの株より一つの芽いでその根より一つの枝はえて實をむすばん
2 Şi duhul DOMNULUI se va odihni peste el, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duh de sfătuire şi de putere, duhul cunoaşterii şi al temerii de DOMNUL;
その上にヱホバの靈とどまらんこれ智慧聰明の靈謀略才能の靈知識の靈ヱホバをおそるるの靈なり
3 Şi îl va face ager în înţelegere în teama de DOMNUL, şi el nu va judeca după vederea ochilor săi, nici nu va mustra conform auzului urechilor sale,
かれはヱホバを畏るるをもて歡樂としまた目みるところによりて審判をなさず耳きくところによりて断定をなさず
4 Ci cu dreptate va judeca pe săraci şi va mustra cu echitate pentru cei blânzi ai pământului şi va lovi pământul cu nuiaua gurii lui şi cu suflarea buzelor sale va ucide pe cel stricat.
正義をもて貧しき者をさばき公平をもて國のうちの卑しき者のために斷定をなしその口の杖をもて國をうちその口唇の氣息をもて惡人をころすべし
5 Şi dreptatea va fi brâul coapselor sale şi credincioşia va fi brâul rărunchilor săi.
正義はその腰の帯となり忠信はその身のおびとならん
6 Şi lupul va locui cu mielul şi leopardul se va culca lângă ied; şi viţelul şi leul tânăr şi vitele îngrăşate împreună; şi un copilaş îi va conduce.
おほかみは小羊とともにやどり豹は小山羊とともにふし犢をじし肥たる家畜ともに居てちひさき童子にみちびかれ
7 Şi vaca şi ursul vor paşte, micuţii lor se vor culca împreună, şi leul va mânca paie ca boul.
牝牛と熊とはくひものを同にし熊の子と牛の子とともにふし獅はうしのごとく藁をくらひ
8 Şi sugarul se va juca la vizuina aspidei şi copilul înţărcat îşi va întinde mâna în vizuina năpârcii.
乳兒は毒蛇のほらにたはふれ乳ばなれの兒は手をまむしの穴にいれん
9 Ei nu vor răni, nici nu vor distruge pe tot muntele meu sfânt, fiindcă pământul va fi plin de cunoaşterea DOMNULUI, precum apele acoperă marea.
斯てわが聖山のいづこにても害ふことなく傷ることなからんそは水の海をおほへるごとくヱホバをしるの知識地にみつべければなり
10 Şi în acea zi va fi o rădăcină a lui Isai care va sta ca un însemn al popoarelor; la acesta vor căuta neamurile şi odihna lui va fi glorioasă.
その日ヱツサイの根たちてもろもろの民の旂となりもろもろの邦人はこれに服ひきたり榮光はそのとどまる所にあらん
11 Şi se va întâmpla, în acea zi, că Domnul îşi va întinde mâna din nou, a doua oară, pentru a recupera rămăşiţa poporului său, care va fi rămas, din Asiria şi din Egipt şi din Patros şi din Cuş şi din Elam şi din Şinar şi din Hamat şi din insulele mării.
その日主はまたふたたび手をのべてその民ののこれる僅かのものをアツスリヤ、エジプト、パテロス、エテオピア、エラム、シナル、ハマテおよび海のしまじまより贖ひたまふべし
12 Şi va înălţa un însemn pentru naţiuni şi va aduna pe proscrişii lui Israel şi va aduna pe cei răspândiţi ai lui Iuda din cele patru colţuri ale pământului.
ヱホバは國々の爲に旂をたててイスラエルの逐やられたる者をあつめ地の四極よりユダの散失たるものを集へたまはん
13 Şi invidia lui Efraim se va depărta şi potrivnicii lui Iuda vor fi stârpiţi; Efraim nu va invidia pe Iuda şi Iuda nu va chinui pe Efraim.
またエフライムの猜はうせユダを惱ますものは斷れエフライムはユダをそねまずユダはエフライムを惱ますことなかるべし
14 Ci ei vor zbura pe umerii filistenilor spre vest; îi vor prăda împreună pe cei din est, vor pune mâna pe Edom şi Moab; şi copiii lui Amon vor asculta de ei.
かれらは西なるペリシテ人の境にとびゆき相共にひがしの子輩をかすめその手をエドムおよびモアブにのべアンモンの子孫をおのれに服はしめん
15 Şi DOMNUL va distruge cu desăvârşire limba mării egiptene; şi prin vântul lui puternic îşi va scutura mâna peste râu şi îl va lovi în cele şapte pâraie şi va face ca oamenii să îl treacă cu încălţăminte uscată.
ヱホバ、エジプトの海汊をからし河のうへに手をふりて熱風をふかせその河をうちて七の小流となし履をはきて渉らしめたまはん
16 Şi va fi un drum mare pentru rămăşiţa poporului său care va rămâne din Asiria, aşa cum i-a fost lui Israel în ziua urcării lui din ţara Egiptului.
斯てその民ののこれる僅かのものの爲にアツスリヤより來るべき叫つの大路あり昔しイスラエルがエジプトの地よりいでし時のごとくなるべし

< Isaia 11 >