< Evrei 9 >
1 Atunci, într-adevăr, primul legământ avea și rânduieli ale serviciului divin și un sanctuar pământesc.
2 Pentru că a fost zidit un tabernacol; primul, în care era sfeșnicul și masa și pâinile punerii înainte, care este numit sanctuarul.
3 Iar după a doua perdea, tabernacolul care este numit locul Preasfânt,
4 Care avea tămâietoarea de aur și chivotul legământului îmbrăcat peste tot cu aur, în care era vasul de aur care avea mană și toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele legământului;
5 Iar deasupra acestuia, heruvimii gloriei umbrind scaunul milei, despre care nu putem vorbi acum în amănunt.
6 Iar după ce acestea au fost astfel rânduite, preoții intrau întotdeauna în primul tabernacol, împlinind serviciul divin.
7 Dar în al doilea intra marele preot singur, o dată pe an, nu fără sânge, pe care îl oferea pentru el însuși și pentru greșelile poporului;
8 Duhul Sfânt arătând aceasta, că drumul în locul preasfânt nu era încă făcut cunoscut, în timp ce era încă în picioare primul tabernacol,
9 Care era o prefigurare pentru timpul de atunci, în care au fost oferite deopotrivă daruri și sacrificii, care nu puteau desăvârși în ce privește conștiința pe cel ce servea,
10 Constând doar în mâncăruri și băuturi și diferite îmbăieri și rânduieli carnale, impuse până la timpul reformării.
11 Dar Cristos, venind ca mare preot al lucrurilor bune ce vor veni, printr-un tabernacol mai mare și desăvârșit, nu făcut de mâini, altfel spus, nu din această clădire,
12 Nici prin sângele țapilor și vițeilor, ci prin propriul lui sânge a intrat o [singură] dată în locul sfânt, obținând o răscumpărare eternă pentru noi. (aiōnios )
13 Căci dacă sângele taurilor și țapilor și cenușa unei vițele stropind pe cei întinați sfințește spre curățirea cărnii,
14 Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul cel etern s-a oferit pe sine însuși fără pată lui Dumnezeu, va curăța conștiința voastră de faptele moarte, pentru a servi Dumnezeului cel viu? (aiōnios )
15 Și din această cauză, el este mijlocitorul noului testament, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemați să primească promisiunea moștenirii eterne. (aiōnios )
16 Fiindcă unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc [și] moartea testatorului.
17 Fiindcă un testament intră în vigoare după ce oamenii sunt morți, întrucât nu are nicio putere cât timp trăiește testatorul.
18 De aceea, nici primul testament nu a fost consacrat fără sânge.
19 Fiindcă Moise, după ce a spus fiecare precept întregului popor conform legii, a luat sângele vițeilor și al țapilor, cu apă și lână stacojie și isop, și a stropit deopotrivă cartea și întregul popor,
20 Spunând: Acesta este sângele testamentului pe care Dumnezeu vi l-a poruncit.
21 Și tot așa, a stropit cu sânge deopotrivă tabernacolul și toate vasele servirii.
22 Și, conform legii, aproape toate sunt curățate cu sânge; și fără vărsare de sânge nu este iertare.
23 De aceea era necesar ca modelele lucrurilor din ceruri să fie curățate cu acestea, dar înseși lucrurile cerești cu sacrificii mai bune decât acestea.
24 Căci Cristos nu a intrat în locurile sfinte făcute de mâini, care sunt prefigurările celor adevărate, ci chiar în cer, pentru a se arăta acum în prezența lui Dumnezeu pentru noi;
25 Nici ca să se ofere pe sine însuși de [mai] multe ori, așa cum intră marele preot în locul sfânt în fiecare an cu sângele altora,
26 Fiindcă atunci trebuia să sufere de [mai] multe ori de la întemeierea lumii; dar acum, la sfârșitul lumii, el s-a arătat o [singură] dată pentru desființarea păcatului prin însuși sacrificiul lui. (aiōn )
27 Și după cum oamenilor le este rânduit să moară o [singură] dată, iar după aceasta, judecata,
28 Tot așa, Cristos a fost oferit o [singură] dată pentru a purta păcatele multora; și celor ce îl așteaptă li se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru salvare.