< Evrei 7 >

1 Fiindcă acest Melchisedec, împărat al Salemului, preot al Dumnezeului cel preaînalt, cel care a întâlnit pe Avraam întorcându-se de la măcelul împăraților și l-a binecuvântat,
ศาลมสฺย ราชา สรฺโวฺวปริสฺถเสฺยศฺวรสฺย ยาชกศฺจ สนฺ โย นฺฤปตีนำ มารณาตฺ ปฺรตฺยาคตมฺ อิพฺราหีมํ สากฺษาตฺกฺฤตฺยาศิษํ คทิตวานฺ,
2 Lui, de asemenea, Avraam i-a dat a zecea parte din tot; întâi, fiind prin interpretare, Împărat al dreptății, iar după aceea și Împărat al Salemului, care este Împărat al păcii;
ยไสฺม เจพฺราหีมฺ สรฺวฺวทฺรวฺยาณำ ทศมำศํ ทตฺตวานฺ ส มลฺกีเษทกฺ สฺวนามฺโน'เรฺถน ปฺรถมโต ธรฺมฺมราช: ปศฺจาตฺ ศาลมสฺย ราชารฺถต: ศานฺติราโช ภวติฯ
3 Fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar făcut asemenea Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot pentru totdeauna.
อปรํ ตสฺย ปิตา มาตา วํศสฺย นิรฺณย อายุษ อารมฺโภ ชีวนสฺย เศษศฺไจเตษามฺ อภาโว ภวติ, อิตฺถํ ส อีศฺวรปุตฺรสฺย สทฺฤศีกฺฤต: , ส ตฺวนนฺตกาลํ ยาวทฺ ยาชกสฺติษฺฐติฯ
4 Dar pricepeți ce mare a fost acesta, căruia chiar patriarhul Avraam i-a dat a zecea parte din prăzi.
อเตอวาสฺมากํ ปูรฺวฺวปุรุษ อิพฺราหีมฺ ยไสฺม ลุฐิตทฺรวฺยาณำ ทศมำศํ ทตฺตวานฺ ส กีทฺฤกฺ มหานฺ ตทฺ อาโลจยตฯ
5 Și, într-adevăr, cei dintre fiii lui Levi, care primesc serviciul preoției, conform legii au poruncă să ia zeciuieli de la popor, adică de la frații lor, cu toate că au ieșit din coapsele lui Avraam.
ยาชกตฺวปฺราปฺตา เลเว: สนฺตานา วฺยวสฺถานุสาเรณ โลเกโภฺย'รฺถต อิพฺราหีโม ชาเตภฺย: สฺวียภฺราตฺฤโภฺย ทศมำศคฺรหณสฺยาเทศํ ลพฺธวนฺต: ฯ
6 Dar el, a cărui genealogie nu este considerată dintre ei, a primit zeciuieli de la Avraam și a binecuvântat pe cel ce avea promisiunile.
กินฺตฺวเสา ยทฺยปิ เตษำ วํศาตฺ โนตฺปนฺนสฺตถาปีพฺราหีโม ทศมำศํ คฺฤหีตวานฺ ปฺรติชฺญานามฺ อธิการิณมฺ อาศิษํ คทิตวำศฺจฯ
7 Dar dincolo de orice contradicție, cel mic este binecuvântat de cel mare.
อปรํ ย: เศฺรยานฺ ส กฺษุทฺรตรายาศิษํ ททาตีตฺยตฺร โก'ปิ สนฺเทโห นาสฺติฯ
8 Și aici, oamenii care mor primesc zeciuieli; dar acolo, le primește el, despre care se mărturisește că trăiește.
อปรมฺ อิทานีํ เย ทศมำศํ คฺฤหฺลนฺติ เต มฺฤโตฺยรธีนา มานวา: กินฺตุ ตทานีํ โย คฺฤหีตวานฺ ส ชีวตีติปฺรมาณปฺราปฺต: ฯ
9 Și ca să spun așa și Levi, care primește zeciuieli, a dat zeciuieli în Avraam.
อปรํ ทศมำศคฺราหี เลวิรปีพฺราหีมฺทฺวารา ทศมำศํ ทตฺตวานฺ เอตทปิ กถยิตุํ ศกฺยเตฯ
10 Fiindcă era încă în coapsele tatălui său, când l-a întâmpinat Melchisedec.
ยโต ยทา มลฺกีเษทกฺ ตสฺย ปิตรํ สากฺษาตฺ กฺฤตวานฺ ตทานีํ ส เลวิ: ปิตุรุรสฺยาสีตฺฯ
11 De aceea dacă desăvârșirea ar fi fost prin preoția levitică, (fiindcă sub aceasta a primit poporul legea, ) ce nevoie mai era ca un alt preot să se ridice după rânduiala lui Melchisedec și să nu fie chemat după rânduiala lui Aaron?
อปรํ ยสฺย สมฺพนฺเธ โลกา วฺยวสฺถำ ลพฺธวนฺตเสฺตน เลวียยาชกวรฺเคณ ยทิ สิทฺธิ: สมภวิษฺยตฺ ตรฺหิ หาโรณสฺย เศฺรณฺยา มธฺยาทฺ ยาชกํ น นิรูเปฺยศฺวเรณ มลฺกีเษทก: เศฺรณฺยา มธฺยาทฺ อปรไสฺยกสฺย ยาชกโสฺยตฺถาปนํ กุต อาวศฺยกมฺ อภวิษฺยตฺ?
12 Căci, fiind schimbată preoția, se face din necesitate și o schimbare a legii.
ยโต ยาชกวรฺคสฺย วินิมเยน สุตรำ วฺยวสฺถายา อปิ วินิมโย ชายเตฯ
13 Fiindcă cel despre care sunt spuse acestea, aparține unui alt trib, din care nimeni nu a servit la altar.
อปรญฺจ ตทฺ วากฺยํ ยโสฺยทฺเทศฺยํ โส'ปเรณ วํเศน สํยุกฺตา'สฺติ ตสฺย วํศสฺย จ โก'ปิ กทาปิ เวทฺยา: กรฺมฺม น กฺฤตวานฺฯ
14 Fiindcă este evident că Domnul nostru a răsărit din Iuda, trib referitor la care Moise nu a spus nimic în legătură cu preoția.
วสฺตุตสฺตุ ยํ วํศมธิ มูสา ยาชกตฺวไสฺยกำ กถามปิ น กถิตวานฺ ตสฺมินฺ ยิหูทาวํเศ'สฺมากํ ปฺรภุ รฺชนฺม คฺฤหีตวานฺ อิติ สุสฺปษฺฏํฯ
15 Și este încă și mai evident, căci după asemănarea lui Melchisedec se ridică un alt preot,
ตสฺย สฺปษฺฏตรมฺ อปรํ ปฺรมาณมิทํ ยตฺ มลฺกีเษทก: สาทฺฤศฺยวตาปเรณ ตาทฺฤเศน ยาชเกโนเทตวฺยํ,
16 Care a fost făcut nu după legea unei porunci carnale, ci după puterea unei vieți fără sfârșit.
ยสฺย นิรูปณํ ศรีรสมฺพนฺธียวิธิยุกฺตยา วฺยวสฺถายา น ภวติ กินฺตฺวกฺษยชีวนยุกฺตยา ศกฺตฺยา ภวติฯ
17 Fiindcă el aduce mărturie: Tu ești preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec. (aiōn g165)
ยต อีศฺวร อิทํ สากฺษฺยํ ทตฺตวานฺ, ยถา, "ตฺวํ มกฺลีเษทก: เศฺรณฺยำ ยาชโก'สิ สทาตน: ฯ " (aiōn g165)
18 Fiindcă este într-adevăr o anulare a poruncii premergătoare din cauza slăbiciunii și inutilității ei.
อเนนาคฺรวรฺตฺติโน วิเธ ทุรฺพฺพลตายา นิษฺผลตายาศฺจ เหโตรรฺถโต วฺยวสฺถยา กิมปิ สิทฺธํ น ชาตมิติเหโตสฺตสฺย โลโป ภวติฯ
19 Fiindcă legea nu a făcut nimic desăvârșit, ci aducerea unei speranțe mai bune a făcut aceasta, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
ยยา จ วยมฺ อีศฺวรสฺย นิกฏวรฺตฺติโน ภวาม เอตาทฺฤศี เศฺรษฺฐปฺรตฺยาศา สํสฺถาปฺยเตฯ
20 Și, întrucât nu fără jurământ, el a fost făcut preot;
อปรํ ยีศุ: ศปถํ วินา น นิยุกฺตสฺตสฺมาทปิ ส เศฺรษฺฐนิยมสฺย มธฺยโสฺถ ชาต: ฯ
21 (Fiindcă acei preoți au fost făcuți fără jurământ, dar acesta, cu jurământ, prin cel ce i-a spus: Domnul a jurat și nu se va pocăi, Tu ești preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec); (aiōn g165)
ยตเสฺต ศปถํ วินา ยาชกา ชาตา: กินฺตฺวเสา ศปเถน ชาต: ยต: ส อิทมุกฺต: , ยถา,
22 Cu atât mai mult Isus s-a făcut garantul unui testament mai bun.
"ปรเมศ อิทํ เศเป น จ ตสฺมานฺนิวรฺตฺสฺยเตฯ ตฺวํ มลฺกีเษทก: เศฺรณฺยำ ยาชโก'สิ สทาตน: ฯ " (aiōn g165)
23 Și ei, într-adevăr, au devenit preoți mulți, pentru că nu le era permis să continue din cauza morții.
เต จ พหโว ยาชกา อภวนฺ ยตเสฺต มฺฤตฺยุนา นิตฺยสฺถายิตฺวาตฺ นิวาริตา: ,
24 Dar acesta, fiindcă rămâne pentru totdeauna, are o preoție neschimbătoare. (aiōn g165)
กินฺตฺวสาวนนฺตกาลํ ยาวตฺ ติษฺฐติ ตสฺมาตฺ ตสฺย ยาชกตฺวํ น ปริวรฺตฺตนียํฯ (aiōn g165)
25 De aceea și este în stare să îi salveze până la capăt pe cei ce vin la Dumnezeu prin el, văzând că el trăiește întotdeauna pentru a mijloci pentru ei.
ตโต เหโต เรฺย มานวาเสฺตเนศฺวรสฺย สนฺนิธึ คจฺฉนฺติ ตานฺ ส เศษํ ยาวตฺ ปริตฺราตุํ ศกฺโนติ ยตเสฺตษำ กฺฤเต ปฺรารฺถนำ กรฺตฺตุํ ส สตตํ ชีวติฯ
26 Fiindcă un astfel de mare preot ne era cuvenit nouă, care este sfânt, lipsit de răutate, neîntinat, separat de păcătoși și făcut mai presus de ceruri;
อปรมฺ อสฺมากํ ตาทฺฤศมหายาชกสฺย ปฺรโยชนมาสีทฺ ย: ปวิโตฺร 'หึสโก นิษฺกลงฺก: ปาปิโภฺย ภินฺน: สฺวรฺคาทปฺยุจฺจีกฺฤตศฺจ สฺยาตฺฯ
27 Care nu are nevoie zilnic, ca acei înalți preoți, să ofere sacrificii, întâi pentru propriile sale păcate și apoi pentru ale poporului, fiindcă a făcut aceasta o [singură] dată, când s-a oferit pe sine însuși.
อปรํ มหายาชกานำ ยถา ตถา ตสฺย ปฺรติทินํ ปฺรถมํ สฺวปาปานำ กฺฤเต ตต: ปรํ โลกานำ ปาปานำ กฺฤเต พลิทานสฺย ปฺรโยชนํ นาสฺติ ยต อาตฺมพลิทานํ กฺฤตฺวา ตทฺ เอกกฺฤตฺวเสฺตน สมฺปาทิตํฯ
28 Fiindcă legea îi face înalți preoți pe oamenii care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, care a fost după lege, îl face pe Fiul, care este consacrat pentru totdeauna. (aiōn g165)
ยโต วฺยวสฺถยา เย มหายาชกา นิรูปฺยนฺเต เต เทารฺพฺพลฺยยุกฺตา มานวา: กินฺตุ วฺยวสฺถาต: ปรํ ศปถยุกฺเตน วาเกฺยน โย มหายาชโก นิรูปิต: โส 'นนฺตกาลารฺถํ สิทฺธ: ปุตฺร เอวฯ (aiōn g165)

< Evrei 7 >