< Evrei 7 >

1 Fiindcă acest Melchisedec, împărat al Salemului, preot al Dumnezeului cel preaînalt, cel care a întâlnit pe Avraam întorcându-se de la măcelul împăraților și l-a binecuvântat,
ឝាលមស្យ រាជា សវ៌្វោបរិស្ថស្យេឝ្វរស្យ យាជកឝ្ច សន៑ យោ ន្ឫបតីនាំ មារណាត៑ ប្រត្យាគតម៑ ឥព្រាហីមំ សាក្ឞាត្ក្ឫត្យាឝិឞំ គទិតវាន៑,
2 Lui, de asemenea, Avraam i-a dat a zecea parte din tot; întâi, fiind prin interpretare, Împărat al dreptății, iar după aceea și Împărat al Salemului, care este Împărat al păcii;
យស្មៃ ចេព្រាហីម៑ សវ៌្វទ្រវ្យាណាំ ទឝមាំឝំ ទត្តវាន៑ ស មល្កីឞេទក៑ ស្វនាម្នោៜរ្ថេន ប្រថមតោ ធម៌្មរាជះ បឝ្ចាត៑ ឝាលមស្យ រាជាត៌្ហតះ ឝាន្តិរាជោ ភវតិ។
3 Fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar făcut asemenea Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot pentru totdeauna.
អបរំ តស្យ បិតា មាតា វំឝស្យ និណ៌យ អាយុឞ អារម្ភោ ជីវនស្យ ឝេឞឝ្ចៃតេឞាម៑ អភាវោ ភវតិ, ឥត្ថំ ស ឦឝ្វរបុត្រស្យ សទ្ឫឝីក្ឫតះ, ស ត្វនន្តកាលំ យាវទ៑ យាជកស្តិឞ្ឋតិ។
4 Dar pricepeți ce mare a fost acesta, căruia chiar patriarhul Avraam i-a dat a zecea parte din prăzi.
អតឯវាស្មាកំ បូវ៌្វបុរុឞ ឥព្រាហីម៑ យស្មៃ លុឋិតទ្រវ្យាណាំ ទឝមាំឝំ ទត្តវាន៑ ស កីទ្ឫក៑ មហាន៑ តទ៑ អាលោចយត។
5 Și, într-adevăr, cei dintre fiii lui Levi, care primesc serviciul preoției, conform legii au poruncă să ia zeciuieli de la popor, adică de la frații lor, cu toate că au ieșit din coapsele lui Avraam.
យាជកត្វប្រាប្តា លេវេះ សន្តានា វ្យវស្ថានុសារេណ លោកេភ្យោៜរ្ថត ឥព្រាហីមោ ជាតេភ្យះ ស្វីយភ្រាត្ឫភ្យោ ទឝមាំឝគ្រហណស្យាទេឝំ លព្ធវន្តះ។
6 Dar el, a cărui genealogie nu este considerată dintre ei, a primit zeciuieli de la Avraam și a binecuvântat pe cel ce avea promisiunile.
កិន្ត្វសៅ យទ្យបិ តេឞាំ វំឝាត៑ នោត្បន្នស្តថាបីព្រាហីមោ ទឝមាំឝំ គ្ឫហីតវាន៑ ប្រតិជ្ញានាម៑ អធិការិណម៑ អាឝិឞំ គទិតវាំឝ្ច។
7 Dar dincolo de orice contradicție, cel mic este binecuvântat de cel mare.
អបរំ យះ ឝ្រេយាន៑ ស ក្ឞុទ្រតរាយាឝិឞំ ទទាតីត្យត្រ កោៜបិ សន្ទេហោ នាស្តិ។
8 Și aici, oamenii care mor primesc zeciuieli; dar acolo, le primește el, despre care se mărturisește că trăiește.
អបរម៑ ឥទានីំ យេ ទឝមាំឝំ គ្ឫហ្លន្តិ តេ ម្ឫត្យោរធីនា មានវាះ កិន្តុ តទានីំ យោ គ្ឫហីតវាន៑ ស ជីវតីតិប្រមាណប្រាប្តះ។
9 Și ca să spun așa și Levi, care primește zeciuieli, a dat zeciuieli în Avraam.
អបរំ ទឝមាំឝគ្រាហី លេវិរបីព្រាហីម្ទ្វារា ទឝមាំឝំ ទត្តវាន៑ ឯតទបិ កថយិតុំ ឝក្យតេ។
10 Fiindcă era încă în coapsele tatălui său, când l-a întâmpinat Melchisedec.
យតោ យទា មល្កីឞេទក៑ តស្យ បិតរំ សាក្ឞាត៑ ក្ឫតវាន៑ តទានីំ ស លេវិះ បិតុរុរស្យាសីត៑។
11 De aceea dacă desăvârșirea ar fi fost prin preoția levitică, (fiindcă sub aceasta a primit poporul legea, ) ce nevoie mai era ca un alt preot să se ridice după rânduiala lui Melchisedec și să nu fie chemat după rânduiala lui Aaron?
អបរំ យស្យ សម្ពន្ធេ លោកា វ្យវស្ថាំ លព្ធវន្តស្តេន លេវីយយាជកវគ៌េណ យទិ សិទ្ធិះ សមភវិឞ្យត៑ តហ៌ិ ហារោណស្យ ឝ្រេណ្យា មធ្យាទ៑ យាជកំ ន និរូប្យេឝ្វរេណ មល្កីឞេទកះ ឝ្រេណ្យា មធ្យាទ៑ អបរស្យៃកស្យ យាជកស្យោត្ថាបនំ កុត អាវឝ្យកម៑ អភវិឞ្យត៑?
12 Căci, fiind schimbată preoția, se face din necesitate și o schimbare a legii.
យតោ យាជកវគ៌ស្យ វិនិមយេន សុតរាំ វ្យវស្ថាយា អបិ វិនិមយោ ជាយតេ។
13 Fiindcă cel despre care sunt spuse acestea, aparține unui alt trib, din care nimeni nu a servit la altar.
អបរញ្ច តទ៑ វាក្យំ យស្យោទ្ទេឝ្យំ សោៜបរេណ វំឝេន សំយុក្តាៜស្តិ តស្យ វំឝស្យ ច កោៜបិ កទាបិ វេទ្យាះ កម៌្ម ន ក្ឫតវាន៑។
14 Fiindcă este evident că Domnul nostru a răsărit din Iuda, trib referitor la care Moise nu a spus nimic în legătură cu preoția.
វស្តុតស្តុ យំ វំឝមធិ មូសា យាជកត្វស្យៃកាំ កថាមបិ ន កថិតវាន៑ តស្មិន៑ យិហូទាវំឝេៜស្មាកំ ប្រភុ រ្ជន្ម គ្ឫហីតវាន៑ ឥតិ សុស្បឞ្ដំ។
15 Și este încă și mai evident, căci după asemănarea lui Melchisedec se ridică un alt preot,
តស្យ ស្បឞ្ដតរម៑ អបរំ ប្រមាណមិទំ យត៑ មល្កីឞេទកះ សាទ្ឫឝ្យវតាបរេណ តាទ្ឫឝេន យាជកេនោទេតវ្យំ,
16 Care a fost făcut nu după legea unei porunci carnale, ci după puterea unei vieți fără sfârșit.
យស្យ និរូបណំ ឝរីរសម្ពន្ធីយវិធិយុក្តយា វ្យវស្ថាយា ន ភវតិ កិន្ត្វក្ឞយជីវនយុក្តយា ឝក្ត្យា ភវតិ។
17 Fiindcă el aduce mărturie: Tu ești preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec. (aiōn g165)
យត ឦឝ្វរ ឥទំ សាក្ឞ្យំ ទត្តវាន៑, យថា, "ត្វំ មក្លីឞេទកះ ឝ្រេណ្យាំ យាជកោៜសិ សទាតនះ។ " (aiōn g165)
18 Fiindcă este într-adevăr o anulare a poruncii premergătoare din cauza slăbiciunii și inutilității ei.
អនេនាគ្រវត៌្តិនោ វិធេ ទុព៌្ពលតាយា និឞ្ផលតាយាឝ្ច ហេតោរត៌្ហតោ វ្យវស្ថយា កិមបិ សិទ្ធំ ន ជាតមិតិហេតោស្តស្យ លោបោ ភវតិ។
19 Fiindcă legea nu a făcut nimic desăvârșit, ci aducerea unei speranțe mai bune a făcut aceasta, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
យយា ច វយម៑ ឦឝ្វរស្យ និកដវត៌្តិនោ ភវាម ឯតាទ្ឫឝី ឝ្រេឞ្ឋប្រត្យាឝា សំស្ថាប្យតេ។
20 Și, întrucât nu fără jurământ, el a fost făcut preot;
អបរំ យីឝុះ ឝបថំ វិនា ន និយុក្តស្តស្មាទបិ ស ឝ្រេឞ្ឋនិយមស្យ មធ្យស្ថោ ជាតះ។
21 (Fiindcă acei preoți au fost făcuți fără jurământ, dar acesta, cu jurământ, prin cel ce i-a spus: Domnul a jurat și nu se va pocăi, Tu ești preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec); (aiōn g165)
យតស្តេ ឝបថំ វិនា យាជកា ជាតាះ កិន្ត្វសៅ ឝបថេន ជាតះ យតះ ស ឥទមុក្តះ, យថា,
22 Cu atât mai mult Isus s-a făcut garantul unui testament mai bun.
"បរមេឝ ឥទំ ឝេបេ ន ច តស្មាន្និវត៌្ស្យតេ។ ត្វំ មល្កីឞេទកះ ឝ្រេណ្យាំ យាជកោៜសិ សទាតនះ។ " (aiōn g165)
23 Și ei, într-adevăr, au devenit preoți mulți, pentru că nu le era permis să continue din cauza morții.
តេ ច ពហវោ យាជកា អភវន៑ យតស្តេ ម្ឫត្យុនា និត្យស្ថាយិត្វាត៑ និវារិតាះ,
24 Dar acesta, fiindcă rămâne pentru totdeauna, are o preoție neschimbătoare. (aiōn g165)
កិន្ត្វសាវនន្តកាលំ យាវត៑ តិឞ្ឋតិ តស្មាត៑ តស្យ យាជកត្វំ ន បរិវត៌្តនីយំ។ (aiōn g165)
25 De aceea și este în stare să îi salveze până la capăt pe cei ce vin la Dumnezeu prin el, văzând că el trăiește întotdeauna pentru a mijloci pentru ei.
តតោ ហេតោ រ្យេ មានវាស្តេនេឝ្វរស្យ សន្និធិំ គច្ឆន្តិ តាន៑ ស ឝេឞំ យាវត៑ បរិត្រាតុំ ឝក្នោតិ យតស្តេឞាំ ក្ឫតេ ប្រាត៌្ហនាំ កត៌្តុំ ស សតតំ ជីវតិ។
26 Fiindcă un astfel de mare preot ne era cuvenit nouă, care este sfânt, lipsit de răutate, neîntinat, separat de păcătoși și făcut mai presus de ceruri;
អបរម៑ អស្មាកំ តាទ្ឫឝមហាយាជកស្យ ប្រយោជនមាសីទ៑ យះ បវិត្រោ ៜហិំសកោ និឞ្កលង្កះ បាបិភ្យោ ភិន្នះ ស្វគ៌ាទប្យុច្ចីក្ឫតឝ្ច ស្យាត៑។
27 Care nu are nevoie zilnic, ca acei înalți preoți, să ofere sacrificii, întâi pentru propriile sale păcate și apoi pentru ale poporului, fiindcă a făcut aceasta o [singură] dată, când s-a oferit pe sine însuși.
អបរំ មហាយាជកានាំ យថា តថា តស្យ ប្រតិទិនំ ប្រថមំ ស្វបាបានាំ ក្ឫតេ តតះ បរំ លោកានាំ បាបានាំ ក្ឫតេ ពលិទានស្យ ប្រយោជនំ នាស្តិ យត អាត្មពលិទានំ ក្ឫត្វា តទ៑ ឯកក្ឫត្វស្តេន សម្បាទិតំ។
28 Fiindcă legea îi face înalți preoți pe oamenii care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, care a fost după lege, îl face pe Fiul, care este consacrat pentru totdeauna. (aiōn g165)
យតោ វ្យវស្ថយា យេ មហាយាជកា និរូប្យន្តេ តេ ទៅព៌្ពល្យយុក្តា មានវាះ កិន្តុ វ្យវស្ថាតះ បរំ ឝបថយុក្តេន វាក្យេន យោ មហាយាជកោ និរូបិតះ សោ ៜនន្តកាលាត៌្ហំ សិទ្ធះ បុត្រ ឯវ។ (aiōn g165)

< Evrei 7 >