Evrei 6
1 De aceea, lăsând cele începătoare ale doctrinei lui Cristos, să mergem înainte spre desăvârșire, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de la faptele moarte și a credinței spre Dumnezeu,
Therefore leaving the doctrine of the first principles of Meshikha, let us press on to perfection—not laying again a foundation of repentance from dead works, of faith toward God,
2 A doctrinei botezurilor și a punerii mâinilor și a învierii morților și a judecății eterne. (aiōnios g166)
of the teaching of washings, of laying on of hands, of resurrection of the dead, and of everlasting judgment. (aiōnios g166)
3 Și vom face aceasta dacă Dumnezeu [ne] permite.
And this we will do if God permits.
4 Fiindcă este imposibil pentru cei care au fost odată luminați și au gustat din darul ceresc și au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt,
For concerning those who were once enlightened and tasted of the heavenly gift, and were made partakers of the Rukha d'Qudsha,
and tasted the good word of God, and the powers of the age to come, (aiōn g165)
6 Dacă vor cădea alături, să îi restaureze din nou la pocăință, văzând că ei crucifică din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și îl expun rușinii publice.
and then fell away, it is impossible to renew them again to repentance; seeing they crucify the Son of God for themselves again, and put him to open shame.
7 Fiindcă pământul, care se adapă din ploaia care cade adesea peste el și rodește ierburi potrivite pentru cei prin care este lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu;
For the land which has drunk the rain that comes often on it, and brings forth a crop suitable for them for whose sake it is also tilled, receives blessing from God;
8 Dar cel care aduce spini și mărăcini este respins și aproape de blestem; al cărui sfârșit este să fie ars.
but if it bears thorns and thistles, it is rejected and near being cursed, whose end is to be burned.
9 Dar suntem convinși referitor la voi, preaiubiților, de lucruri mai bune și care țin de salvare, deși vorbim astfel.
But, beloved, we are persuaded of better things for you, and things that accompany salvation, even though we speak like this.
10 Fiindcă Dumnezeu nu este nedrept să uite lucrarea voastră și munca dragostei, pe care ați arătat-o pentru numele lui, în aceea că ați servit și serviți sfinților.
For God is not unrighteous, so as to forget your work and the love which you showed toward his name, in that you served the saints, and still do serve them.
11 Și dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași sârguință spre deplina asigurare a speranței, până la sfârșit,
We desire that each one of you may show the same diligence to the fullness of hope even to the end,
12 Ca să nu fiți leneși, ci urmași ai celor ce prin credință și răbdare moștenesc promisiunile.
that you won't be sluggish, but imitators of those who through faith and patience inherited the promises.
13 Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe sine însuși,
For when God made a promise to Avraham, since he could swear by none greater, he swore by himself,
14 Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți.
saying, "I will indeed bless you, and I will greatly multiply you."
15 Și, astfel, după ce a îndurat cu răbdare, a obținut promisiunea.
Thus, having patiently endured, he obtained the promise.
16 Fiindcă oamenii, într-adevăr, jură pe unul mai mare; și un jurământ pentru confirmare este pentru ei sfârșitul întregii certe.
For people swear oaths by something greater, and in every dispute of theirs the oath is final for confirmation.
17 În același fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moștenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, l-a confirmat printr-un jurământ,
In this way God, being determined to show more abundantly to the heirs of the promise the immutability of his counsel, interposed with an oath;
18 Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care este imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranța pusă înaintea noastră;
that by two immutable things, in which it is impossible for God to lie, we may have a strong encouragement, who have fled for refuge to take hold of the hope set before us.
19 Speranța pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură și neclintită și care intră până dincolo de perdea,
This hope we have as an anchor of the soul, a hope both sure and steadfast and entering into that which is within the curtain;
