Evrei 6
1 De aceea, lăsând cele începătoare ale doctrinei lui Cristos, să mergem înainte spre desăvârșire, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de la faptele moarte și a credinței spre Dumnezeu,
Therefore, omitting the elementary Christian teaching, let us go on to the perfection of Christian instruction, not laying again the foundation of repentance from dead works, and of faith toward God,
2 A doctrinei botezurilor și a punerii mâinilor și a învierii morților și a judecății eterne. (aiōnios g166)
of the teaching with respect to immersions, and of the laying on of hands, of the resurrection of the dead, and of eternal condemnation. (aiōnios g166)
3 Și vom face aceasta dacă Dumnezeu [ne] permite.
And this we will do, if God permit.
4 Fiindcă este imposibil pentru cei care au fost odată luminați și au gustat din darul ceresc și au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt,
For it is impossible to renew again to repentance those who have once been enlightened, and have tasted of the heavenly gift, and have been made partakers of the Holy Spirit,
and have tasted the good word of God, and the powers of the coming age, (aiōn g165)
6 Dacă vor cădea alături, să îi restaureze din nou la pocăință, văzând că ei crucifică din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și îl expun rușinii publice.
if they fall away; since they again crucify in themselves the Son of God, and put him to an open shame.
7 Fiindcă pământul, care se adapă din ploaia care cade adesea peste el și rodește ierburi potrivite pentru cei prin care este lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu;
For the land which drinks up the rain that comes often upon it, and produces herbs suitable for those for whom it is cultivated, receives blessing from God.
8 Dar cel care aduce spini și mărăcini este respins și aproape de blestem; al cărui sfârșit este să fie ars.
But that which produces thorns and thistles is rejected, and is near the curse, the end of which is to be burned.
9 Dar suntem convinși referitor la voi, preaiubiților, de lucruri mai bune și care țin de salvare, deși vorbim astfel.
But, beloved, we are confident of better things concerning you, and of things that tend to salvation, though we thus speak.
10 Fiindcă Dumnezeu nu este nedrept să uite lucrarea voastră și munca dragostei, pe care ați arătat-o pentru numele lui, în aceea că ați servit și serviți sfinților.
For God is not unjust, that he should forget your work, and the love which you have shown for his name by having ministered to the saints, and by continuing to minister.
11 Și dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași sârguință spre deplina asigurare a speranței, până la sfârșit,
But we desire every one of you to show the same diligence, in order to have your hope fully assured to the end:
12 Ca să nu fiți leneși, ci urmași ai celor ce prin credință și răbdare moștenesc promisiunile.
that you may not become slothful, but imitators of those who, through faith and patience, inherit the promises.
13 Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe sine însuși,
For when God made promise to Abraham, because he could swear by no greater, he swore by himself,
14 Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți.
saying: Most surely will I abundantly bless you, and abundantly multiply you.
15 Și, astfel, după ce a îndurat cu răbdare, a obținut promisiunea.
And so, when he had waited patiently, he received the promises.
16 Fiindcă oamenii, într-adevăr, jură pe unul mai mare; și un jurământ pentru confirmare este pentru ei sfârșitul întregii certe.
For, verily, men swear by the greater, and an oath for confirmation is to them an end of all contradiction.
17 În același fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moștenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, l-a confirmat printr-un jurământ,
Wherefore, God, being more abundantly willing to show to the heirs of his promise the immutability of his purpose, interposed an oath,
18 Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care este imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranța pusă înaintea noastră;
that by two immutable things, in which it was impossible for God to lie, we might have strong consolation, who have fled to lay hold on the hope set before us;
19 Speranța pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură și neclintită și care intră până dincolo de perdea,
which, hope we have as an anchor for the soul, both sure and steadfast, and which enters in beyond the vail,
