< Evrei 6 >
1 De aceea, lăsând cele începătoare ale doctrinei lui Cristos, să mergem înainte spre desăvârșire, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de la faptele moarte și a credinței spre Dumnezeu,
ⲁ̅ⲈⲐⲂⲈⲪⲀⲒ ⲈⲀⲚⲬⲰ ⲚⲤⲰⲚ ⲘⲠⲤⲀϪⲒ ⲚⲦⲀⲢⲬⲎ ⲘⲠⲬⲢⲒⲤⲦⲞⲤ ⲘⲀⲢⲈⲚⲒ ⲈⲠⲒϪⲰⲔ ⲚⲤⲈⲢⲰϦⲦ ⲘⲘⲞⲚ ⲀⲚ ⲈⲨⲤⲈⲚϮ ⲚⲦⲈⲞⲨⲘⲈⲦⲀⲚⲞⲒⲀ ⲈⲂⲞⲖ ϨⲀ ϨⲀⲚϨⲂⲎⲞⲨⲒ ⲈⲨⲘⲰⲞⲨⲦ ⲚⲈⲘ ⲞⲨⲚⲀϨϮ ⲈⲪⲚⲞⲨϮ.
2 A doctrinei botezurilor și a punerii mâinilor și a învierii morților și a judecății eterne. (aiōnios )
ⲃ̅ⲚⲈⲘ ⲞⲨⲤⲂⲰ ⲚⲦⲈϨⲀⲚϬⲒⲰⲘⲤ ⲚⲈⲘ ⲞⲨⲬⲀϪⲒϪ ⲈϪⲰⲞⲨ ⲚⲈⲘ ⲞⲨⲀⲚⲀⲤⲦⲀⲤⲒⲤ ⲚⲦⲈⲚⲒⲢⲈϤⲘⲰⲞⲨⲦ ⲚⲈⲘ ⲞⲨⲔⲢⲒⲤⲒⲤ ⲚⲈⲚⲈϨ. (aiōnios )
3 Și vom face aceasta dacă Dumnezeu [ne] permite.
ⲅ̅ⲞⲨⲞϨ ⲪⲀⲒ ⲈⲚⲈⲀⲒϤ ⲈϢⲰⲠ ⲀⲢⲈϢⲀⲚ ⲠϬⲞⲒⲤ ⲞⲨⲀϨⲤⲀϨⲚⲒ.
4 Fiindcă este imposibil pentru cei care au fost odată luminați și au gustat din darul ceresc și au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt,
ⲇ̅ⲞⲨⲘⲈⲦⲀⲦϪⲞⲘ ⲄⲀⲢ ⲦⲈ ⲚⲦⲈⲚⲎ ⲈⲦⲀⲨϬ ⲒⲘⲪⲞⲨⲰⲒⲚⲒ ⲚⲞⲨⲤⲞⲠ ⲈⲀⲨϪⲈⲘϮⲠⲒ ⲚⲆⲰⲢⲈⲀ ⲚⲦⲈⲦⲪⲈ ⲞⲨⲞϨ ⲀⲨⲈⲢϢⲪⲎⲢ ⲈⲠⲒⲠⲚⲈⲨⲘⲀⲈⲐⲞⲨⲀⲂ
5 Și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile lumii ce are să vină, (aiōn )
ⲉ̅ⲞⲨⲞϨ ⲀⲨϪⲈⲘϮⲠⲒ ⲘⲠⲒⲤⲀϪⲒ ⲈⲐⲚⲀⲚⲈϤ ⲚⲦⲈⲪⲚⲞⲨϮ ⲚⲈⲘ ⲚⲒϪⲞⲘ ⲚⲦⲈⲠⲒⲈⲚⲈϨ ⲈⲐⲚⲎⲞⲨ. (aiōn )
6 Dacă vor cădea alături, să îi restaureze din nou la pocăință, văzând că ei crucifică din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și îl expun rușinii publice.
ⲋ̅ⲞⲨⲞϨ ⲚⲤⲈϨⲈⲒ ⲚⲤⲈⲈⲢⲂⲈⲢⲒ ⲞⲚ ⲈⲨⲘⲈⲦⲀⲚⲞⲒⲀ ⲈⲨⲒϢⲒ ⲘⲠϢⲎⲢⲒ ⲘⲪⲚⲞⲨϮ ⲚⲰⲞⲨ ⲘⲘⲀⲨⲀⲦⲞⲨ ⲚⲔⲈⲤⲞⲠ ⲤⲈⲒⲢⲒ ⲘⲘⲞϤ ⲚⲤⲢⲀϨ.
7 Fiindcă pământul, care se adapă din ploaia care cade adesea peste el și rodește ierburi potrivite pentru cei prin care este lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu;
ⲍ̅ⲠⲒⲔⲀϨⲒ ⲄⲀⲢ ⲈⲦⲤⲰ ⲘⲠⲒⲘⲞⲨⲚϨⲰⲞⲨ ⲈⲐⲚⲎ ⲞⲨ ⲈϦⲢⲎⲒ ⲈϪⲰϤ ⲚⲞⲨⲘⲎϢ ⲚⲤⲞⲠ ⲈϤⲘⲒⲤⲒ ⲚⲞⲨⲤⲒⲘ ⲈⲚⲀⲚⲈϤ ⲚⲚⲎ ⲈⲦⲀⲨⲒⲢⲒ ⲚⲦⲈϤⲒⲈⲪⲞⲨⲰⲒ ⲈⲐⲂⲎⲦⲞⲨ ϢⲀϤϬⲒ ⲘⲠⲒⲤⲘⲞⲨ ⲚⲦⲈⲪⲚⲞⲨϮ.
8 Dar cel care aduce spini și mărăcini este respins și aproape de blestem; al cărui sfârșit este să fie ars.
ⲏ̅ⲀϤϢⲀⲚⲒⲚⲒ ⲆⲈ ⲈⲂⲞⲖ ⲚϨⲀⲚϢⲞⲚϮ ⲚⲈⲘ ϨⲀⲚⲤⲞⲨⲢⲒ ⲞⲨⲀⲦϢⲀⲨ ⲠⲈ ⲞⲨⲞϨ ϤϦⲈⲚⲦ ⲈⲠⲤⲀϨⲞⲨⲒ ⲪⲎ ⲈⲦⲈⲦⲈϤϦⲀⲈ ⲚⲀϢⲰⲠⲒ ⲈⲠⲢⲞⲔϨϤ.
9 Dar suntem convinși referitor la voi, preaiubiților, de lucruri mai bune și care țin de salvare, deși vorbim astfel.
ⲑ̅ⲠⲈⲚϨⲎⲦ ⲆⲈ ⲐⲎⲦ ⲈⲐⲂⲈ ⲐⲎⲚⲞⲨ ⲚⲀⲘⲈⲚⲢⲀϮ ϦⲀ ⲚⲎ ⲈⲦⲤⲰⲦⲠ ⲚⲈⲘ ⲚⲎ ⲈⲦϦⲈⲚⲦ ⲈⲠⲒⲞⲨϪⲀⲒ ⲒⲤϪⲈ ⲆⲈ ⲦⲈⲚⲈⲢⲠⲔⲈⲤⲀϪⲒ ⲘⲠⲀⲒⲢⲎϮ.
10 Fiindcă Dumnezeu nu este nedrept să uite lucrarea voastră și munca dragostei, pe care ați arătat-o pentru numele lui, în aceea că ați servit și serviți sfinților.
ⲓ̅ⲚⲞⲨⲢⲈϤϬⲒⲚϪⲞⲚⲤ ⲄⲀⲢ ⲀⲚ ⲠⲈ ⲪⲚⲞⲨϮ ϪⲈ ⲚⲦⲈϤⲈⲢⲠⲰⲂϢ ⲘⲠⲈⲦⲈⲚϨⲰⲂ ⲚⲈⲘ ⲠϦⲒⲤⲒ ⲚⲦⲈⲦⲈⲚⲀⲄⲀⲠⲎ ⲐⲀⲒ ⲈⲦⲀⲢⲈⲦⲈⲚⲞⲨⲞⲚϨⲤ ⲈⲂⲞⲖ ϦⲈⲚⲠⲈϤⲢⲀⲚ ⲈⲀⲦⲈⲦⲈⲚϢⲈⲘϢⲒ ⲚⲚⲒⲀⲄⲒⲞⲤ ⲞⲨⲞϨ ⲦⲈⲦⲈⲚϢⲈⲘϢⲒ ⲞⲚ.
11 Și dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași sârguință spre deplina asigurare a speranței, până la sfârșit,
ⲓ̅ⲁ̅ⲦⲈⲚⲞⲨⲰϢ ⲆⲈ ⲚⲦⲈⲠⲒⲞⲨⲀⲒ ⲠⲒⲞⲨⲀⲒ ⲘⲘⲰⲦⲈⲚ ⲞⲨⲰⲚϨ ⲈⲂⲞⲖ ⲚⲦⲀⲒⲤⲠⲞⲨⲆⲎ ϦⲈⲚⲠϪⲰⲔ ⲚⲦⲈⲦⲀⲒϨⲈⲖⲠⲒⲤ ϢⲀ ϦⲀⲈ.
12 Ca să nu fiți leneși, ci urmași ai celor ce prin credință și răbdare moștenesc promisiunile.
ⲓ̅ⲃ̅ϨⲒⲚⲀ ϪⲈ ⲚⲚⲈⲦⲈⲚϢⲰⲠⲒ ⲈⲢⲈⲦⲈⲚϢⲰⲚⲒ ⲚⲦⲈⲦⲈⲚϢⲰⲠⲒ ⲆⲈ ⲈⲢⲈⲦⲈⲚⲞⲚⲒ ⲚⲚⲎ ⲈⲦⲀⲨⲈⲢⲔⲖⲎ ⲢⲞⲚⲞⲘⲒⲚ ⲚⲚⲒⲰϢ ⲈⲂⲞⲖ ϨⲒⲦⲈⲚ ⲪⲚⲀϨϮ ⲚⲈⲘ ϮⲘⲈⲦⲢⲈϤⲰⲞⲨ ⲚϨⲎⲦ.
13 Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe sine însuși,
ⲓ̅ⲅ̅ⲈⲦⲀ ⲪⲚⲞⲨϮ ⲰϢ ⲄⲀⲢ ⲚⲀⲂⲢⲀⲀⲘ ⲈⲠⲒⲆⲎ ⲚⲈⲘⲦⲞⲚ ⲔⲈⲞⲨⲀⲒ ⲈϤϬⲞⲤⲒ ⲠⲈ ⲈⲐⲢⲈϤⲰⲢⲔ ⲘⲘⲞϤ ⲀϤⲰⲢⲔ ⲘⲘⲞϤ ⲘⲘⲒⲚ ⲘⲘⲞϤ
14 Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți.
ⲓ̅ⲇ̅ⲈϤϪⲰ ⲘⲘⲞⲤ ϪⲈ ϦⲈⲚⲞⲨⲤⲘⲞⲨ ϮⲚⲀⲤⲘⲞⲨ ⲈⲢⲞⲔ ⲞⲨⲞϨ ϦⲈⲚⲞⲨⲀϢⲀⲒ ϮⲚⲀⲐⲢⲈ ⲠⲈⲔϪⲢⲞϪ ⲀϢⲀⲒ.
15 Și, astfel, după ce a îndurat cu răbdare, a obținut promisiunea.
ⲓ̅ⲉ̅ⲞⲨⲞϨ ⲠⲀⲒⲢⲎϮ ⲈⲦⲀϤⲰⲞⲨ ⲚϨⲎⲦ Ⲁ- ⲦⲞⲦϤ ϢⲀϢⲚⲒ ⲈⲠⲒⲰϢ.
16 Fiindcă oamenii, într-adevăr, jură pe unul mai mare; și un jurământ pentru confirmare este pentru ei sfârșitul întregii certe.
ⲓ̅ⲋ̅ⲚⲒⲢⲰⲘⲒ ⲘⲈⲚ ⲄⲀⲢ ϢⲀⲨⲰⲢⲔ ⲚⲀϨⲢⲈⲚ ⲚⲒⲚⲒϢϮ ⲈⲢⲰⲞⲨ ⲞⲨⲞϨ ⲠϪⲰⲔ ⲚⲀⲚⲦⲒⲖⲞⲄⲒⲀ ⲚⲒⲂⲈⲚ ⲞⲨⲦⲀϪⲢⲞ ⲚⲰⲞⲨ ⲠⲈ ⲠⲒⲀⲚⲀϢ.
17 În același fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moștenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, l-a confirmat printr-un jurământ,
ⲓ̅ⲍ̅ⲚϨⲢⲎⲒ ⲆⲈ ϦⲈⲚⲪⲀⲒ ⲚϨⲞⲨⲞ ⲈⲢⲈ ⲪⲚⲞⲨϮ ⲞⲨⲰϢ ⲈⲦⲀⲘⲈ ⲚⲒⲔⲖⲎⲢⲞⲚⲞⲘⲞⲤ ⲚⲦⲈⲠⲒⲰϢ ⲈϮⲘⲈⲦⲀⲦⲞⲨⲰⲦⲈⲂ ⲚⲦⲈⲠⲈϤⲤⲞϬⲚⲒ ⲀϤⲈⲢⲘⲈⲤⲒⲦⲎ ⲤϦⲈⲚ ⲞⲨⲀⲚⲀϢ
18 Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care este imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranța pusă înaintea noastră;
ⲓ̅ⲏ̅ϨⲒⲚⲀ ⲈⲂⲞⲖ ϨⲒⲦⲈⲚ ϨⲰⲂ ⲂⲚⲀⲐⲞⲨⲰⲦⲈⲂ ⲚⲀⲒ ⲈⲦⲈ ⲘⲘⲞⲚ ϢϪⲞⲘ ⲚⲦⲈⲪⲚⲞⲨϮ ϪⲈ ⲘⲈⲐⲚⲞⲨϪ ⲚϦⲎⲦⲞⲨ ⲚⲦⲈⲚⲬⲰ ⲚⲀⲚ ⲚⲞⲨⲚⲞⲘϮ ⲈⲤϪⲞⲢ ϦⲀ ⲚⲎ ⲈⲦⲀⲨⲪⲰⲦ ϨⲀⲢⲞϤ ⲈⲀⲘⲞⲚⲒ ⲚϮϨⲈⲖⲠⲒⲤ ⲈⲦⲬⲎ ⲚⲀϨⲢⲀⲚ.
19 Speranța pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură și neclintită și care intră până dincolo de perdea,
ⲓ̅ⲑ̅ⲐⲀⲒ ⲈⲦⲈⲚⲦⲀⲚ ⲘⲘⲀⲨ ⲘⲪⲢⲎϮ ⲚⲞⲨⲀⲨϪⲀⲖ ⲚⲦⲈⲦⲈⲚⲮⲨⲬⲎ ⲈϤⲞⲒ ⲚⲀⲦϢⲞϤⲦ ⲞⲨⲞϨ ⲈϤⲦⲀϪⲢⲎⲞⲨⲦ ⲞⲨⲞϨ ⲈϤⲚⲀ ⲈϦⲞⲨⲚ ϢⲀ ⲚⲈⲦⲤⲀϦⲞⲨⲚ ⲚⲦⲈⲠⲒⲔⲀⲦⲀⲠⲈⲦⲀⲤⲘⲀ.
20 Unde înainte-mergătorul a intrat pentru noi, adică Isus, făcut mare preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melchisedec. (aiōn )
ⲕ̅ⲠⲒⲘⲀ ⲈⲦⲀ ⲒⲎⲤⲞⲨⲤ ϢⲈ ⲈϦⲞⲨⲚ ⲈⲢⲞϤ ⲈϤⲞⲒ ⲘⲠⲢⲞⲆⲢⲞⲘⲞⲤ ⲈϨⲢⲎⲒ ⲈϪⲰⲚ ⲈⲀϤϢⲰⲠⲒ ⲈϤⲞⲒ ⲚⲀⲢⲬⲎⲈⲢⲈⲨⲤ ϢⲀ ⲈⲚⲈϨ ⲔⲀⲦⲀ ⲦⲦⲀⲜⲒⲤ ⲘⲘⲈⲖⲬ ⲒⲤⲈⲆⲈⲔ. (aiōn )