< Evrei 4 >
1 Așadar, fiindu-ne lăsată o promisiune de a intra în odihna lui, să ne temem ca nu cumva unora să le pară că unii nu ați ajuns la ea.
2 Pentru că nouă, ca și lor, ne-a fost predicată evanghelia; dar cuvântul predicat nu le-a folosit, nefiind amestecat cu credință în cei ce l-au auzit.
3 Fiindcă noi, care am crezut, intrăm în odihnă, cum a spus el: Așa cum am jurat în furia mea, dacă vor intra în odihna mea; cu toate că faptele fuseseră terminate de la întemeierea lumii.
4 Fiindcă într-un loc oarecare a vorbit astfel despre ziua a șaptea: Și Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările lui.
5 Și în acest loc din nou: Dacă vor intra în odihna mea.
6 De aceea văzând aceasta, rămâne că unii trebuie să intre în ea, iar cei cărora le-a fost predicată întâi nu au intrat din cauza necredinței.
7 Din nou, rânduiește o zi anume, spunând în David: Astăzi, după atâta timp; cum se spune: Astăzi, dacă veți auzi vocea lui, nu vă împietriți inimile.
8 Căci dacă Isus le-ar fi dat odihnă, atunci nu ar mai fi vorbit el după aceea, despre o altă zi.
9 De aceea rămâne o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu.
10 Fiindcă cel ce a intrat în odihna lui, s-a și oprit de la propriile lucrări, așa cum Dumnezeu s-a oprit de la propriile lucrări.
11 Așadar, să ne străduim să intrăm în acea odihnă, ca nu cumva cineva să cadă după același exemplu al necredinței.
12 Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu și puternic și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până la separarea sufletului și a duhului și a încheieturilor și a măduvei și este cel ce discerne gândurile și intențiile inimii.
13 Și nu este creatură care să nu fie arătată înaintea lui, ci toate sunt goale și deschise ochilor celui cu care avem a face.
14 Văzând atunci că avem un mare preot însemnat, care a trecut în ceruri, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem strâns mărturisirea noastră.
15 Fiindcă nu avem un mare preot care nu poate să simtă compasiune pentru neputințele noastre, ci în toate a fost ispitit asemenea nouă, totuși fără păcat.
16 Să ne apropiem așadar cutezător de tronul harului, ca să obținem milă și să găsim har pentru a ajuta în timp de nevoie.