Habacuc 3

1 O rugăciune a profetului Habacuc, un poem.

2 DOAMNE, am auzit vorbirea ta și m-am înspăimântat; DOAMNE, înviorează-ți lucrarea în mijlocul anilor, fă-o cunoscută în mijlocul anilor; în furie, amintește-ți mila.

3 Dumnezeu a venit din Teman și Cel Sfânt din muntele Paran. (Selah) Gloria lui a acoperit cerurile și pământul era plin de lauda lui.

4 Și strălucirea lui era ca lumina; el avea coarne ieșind din mâna lui și acolo era ascunderea puterii lui.

5 Înaintea lui mergea ciuma și cărbuni aprinși mergeau înaintea picioarelor lui.

6 El a stat în picioare și a măsurat pământul, el a privit și a tulburat națiunile; și munții veșnici au fost împrăștiați, dealurile străvechi s-au plecat; căile lui sunt veșnice.

7 Am văzut corturile Cușanului în nenorocire, și perdelele țării lui Madian au tremurat.

8 L-au nemulțumit râurile pe Domnul? S-a aprins mânia ta împotriva râurilor? S-a aprins furia ta împotriva mării, încât ai călărit pe caii tăi și te-ai urcat în carele salvării tale?

9 Arcul tău a fost dezgolit de tot, chiar cuvântul tău, conform jurămintelor triburilor. (Selah) Tu ai despicat pământul cu râuri.

10 Munții te-au văzut și s-au cutremurat, potopul apei a trecut; adâncul și-a înălțat vocea și și-a ridicat mâinile în înalt.

11 Soarele și luna s-au oprit în locuința lor, la lumina săgeților tale au mers și la strălucirea suliței scânteietoare.

12 Ai mărșăluit prin țară în indignare, ai treierat păgânii în mânie.

13 Ai mers înainte pentru salvarea poporului tău, pentru salvare cu unsul tău; ai rănit capul din casa celui stricat, dezvelind temelia până la gât. (Selah)

14 Cu bâtele lui, ai străpuns capul satelor sale; ei au ieșit ca un vârtej de vânt să mă împrăștie; bucuria lor era să mistuie pe sărac în ascuns.

15 Tu ai umblat prin mare cu caii tăi, prin mormanul apelor mari.

16 Când am auzit, pântecele meu s-a cutremurat, buzele mele au tremurat la această voce, putregai a intrat în oasele mele și am tremurat în mine însumi, ca să mă odihnesc în ziua necazului, când va veni la popoare, el îi va invada cu oștirea sa.

17 Deși smochinul nu va înflori, nici nu vor fi roade în vii; osteneala măslinului va eșua și câmpiile nu vor da hrana; turma va fi stârpită din staul și nu va mai fi cireadă în iesle;

18 Totuși eu mă voi bucura în DOMNUL, mă voi veseli în Dumnezeul salvării mele.

19 DOMNUL Dumnezeu este tăria mea și îmi va face picioarele precum picioarele căprioarelor și el mă va face să umblu pe locurile mele înalte. Mai marelui cântăreț pe instrumentele mele cu coarde.