< Habacuc 2 >

1 Îmi voi face garda și mă voi așeza pe turn și voi veghea să văd ce îmi va spune și ce îi voi răspunde când voi fi mustrat.
我わが觀望所に立ち戍樓に身を置ん 而して我候ひ望みて其われに何と宣まふかを見 わが訴言に我みづから何と答ふべきかを見ん
2 Și DOMNUL mi-a răspuns și a zis: Scrie viziunea și lămurește-o pe table, ca să fugă cel ce o citește.
ヱホバわれに答へて言たまはく 此默示を書しるして之を板の上に明白に鐫つけ奔りながらも之を讀むべからしめよ
3 Pentru că viziunea este pentru încă un timp rânduit, dar la sfârșit va vorbi și nu va minți; deși întârzie, așteapt-o, pentru că va veni cu siguranță, nu va întârzia.
この默示はなほ定まれる時を俟てその終を急ぐなり 僞ならず 若し遲くあらば待べし 必ず臨むべし 濡滯りはせじ
4 Iată, sufletul lui care este înălțat, nu este integru în el, dar cel drept va trăi prin credința lui.
視よ彼の心は高ぶりその中にありて直からず 然ど義き者はその信仰によりて活べし
5 Da, de asemenea, pentru că el calcă legea prin vin, el este un om mândru, nici nu stă acasă, el, care își lărgește dorința lui ca iadul și este ca moartea și nu poate fi săturat, dar adună la el toate națiunile și îngrămădește la el toate popoarele; (Sheol h7585)
かの酒に耽る者は邪曲なる者なり 驕傲者にして安んぜず彼はその情慾を陰府のごとくに濶くす また彼は死のごとし 又足ことを知ず 萬國を集へて己に歸せしめ萬民を聚めて己に就しむ (Sheol h7585)
6 Nu vor ridica toți aceștia o parabolă împotriva lui și un proverb zeflemitor împotriva lui și nu vor spune: Vai celui care înmulțește ce nu este a lui! Cât timp? Și celui care se împovărează cu lut gros!
其等の民みな諺語をもて彼を評し嘲弄の詩歌をもて彼を諷せざらんや 即ち言ん己に屬せざる物を積累ぬる者は禍なるかな 斯て何の時にまでおよばんや 嗟かの質物の重荷を身に負ふ者よ
7 Nu se vor ridica deodată cei ce te vor mușca și se vor trezi cei ce te vor chinui iar tu vei fi pradă pentru ei?
汝を噬む者にはかに興らざらんや 汝を惱ます者醒出ざらんや 汝は之に掠めらるべし
8 Pentru că ai prădat multe națiuni, toată rămășița poporului te va prăda; datorită sângelui oamenilor și datorită violenței făcute țării, cetății și tuturor celor ce o locuiesc.
汝衆多の國民を掠めしに因てその諸の民の遺れる者なんぢを掠めん 是人の血を流ししに因る また強暴を地上に行ひて邑とその内に住る一切の者とに及ぼせしに因るなり
9 Vai celui ce poftește o poftă rea pentru casa lui, ca el să își așeze casa pe înălțime, ca să fie scăpat de puterea răului!
災禍の手を免れんが爲に高き處に巣を構へんとして己の家に不義の利を取る者は禍なるかな
10 Tu ai croit rușine casei tale, prin stârpirea multor popoare, și ai păcătuit împotriva sufletului tău.
汝は事を圖りて己の家に恥辱を來らせ衆多の民を滅して自ら罪を取れり
11 Căci piatra va striga din zid și bârna din lemnărie îi va răspunde.
石垣の石叫び建物の梁これに應へん
12 Vai celui ce construiește un oraș cu sânge și întemeiază o cetate prin nelegiuire!
血をもて邑を建て惡をもて城を築く者は禍なるかな
13 Iată, nu este de la DOMNUL oștirilor, că popoarele vor munci întocmai pentru acest foc și popoarele se vor obosi întocmai pentru această deșertăciune?
諸の民は火のために勞し諸の國人は虚空事のために疲る 是は萬軍のヱホバより出る者ならずや
14 Căci pământul va fi umplut de cunoștința gloriei DOMNULUI, precum apele acoperă marea.
ヱホバの榮光を認むるの知識地上に充て宛然海を水の掩ふが如くならん
15 Vai celui ce dă băutură aproapelui său, care îi torni din burduful tău și îl îmbeți de asemenea ca să îi privești goliciunea!
人に酒を飮せ己の忿怒を酌和へて之を酔せ而して之が陰所を見んとする者は禍なるかな
16 Ești umplut de rușine pentru glorie, bea și tu și lasă-ți prepuțul să fie descoperit; paharul dreptei DOMNULUI va fi întors spre tine, și vomă rușinoasă va fi pe gloria ta.
汝は榮譽に飽ずして羞辱に飽り 汝もまた飮て汝の不割禮を露はせ ヱホバの右の手の杯汝に巡り來るべし 汝は汚なき物を吐て榮耀を掩はん
17 Fiindcă violența Libanului te va acoperi, și prada fiarelor, care i-a înspăimântat, datorită sângelui oamenilor și datorită violenței făcute țării, cetății și tuturor celor ce o locuiesc.
汝がレバノンに爲たる強暴と獣を懼れしめしその殲滅とは汝の上に報いきたるべし 是人の血を流ししに因りまた強暴を地上に行ひて邑とその内に住る一切の者とに及ぼししに因るなり
18 La ce folosește chipul cioplit pe care făcătorul lui l-a cioplit; chipul turnat și învățătorul minciunilor? În care se încrede făcătorul lucrării lui, pentru a face idoli muți?
雕像はその作者これを刻みたりとて何の益あらんや 又鑄像および僞師は語はぬ偶像なればその像の作者これを作りて賴むとも何の益あらんや
19 Vai celui ce spune lemnului: Trezește-te; pietrei mute: Ridică-te, ea ne va învăța! Iată, idolul este acoperit cu aur și argint și nu este deloc suflare în mijlocul lui.
木にむかひて興ませと言ひ 語はぬ石にむかひて起たまへと言ふ者は禍なるかな 是あに敎晦を爲んや 視よ是は金銀に着せたる者にてその中には全く氣息なし
20 Dar DOMNUL este în templul lui sfânt: tot pământul să tacă înaintea lui.
然りといへどもヱホバはその聖殿に在ますぞかし 全地その御前に默すべし

< Habacuc 2 >