< Geneză 8 >

1 Şi Dumnezeu şi-a adus aminte de Noe şi de fiecare vieţuitoare şi de toate vitele care erau cu el în arcă; şi Dumnezeu a făcut să treacă un vânt peste pământ şi apele s-au retras;
फिर ख़ुदा ने नूह को और सब जानदार और सब चौपायों को जो उसके साथ कश्ती में थे याद किया; और ख़ुदा ने ज़मीन पर एक हवा चलाई और पानी रुक गया।
2 De asemenea fântânile adâncului şi ferestrele cerului au fost închise şi ploaia din cer a fost oprită;
और समुन्दर के सोते और आसमान के दरीचे बन्द किए गए, और आसमान से जो बारिश हो रही थी थम गई;
3 Şi apele se retrăgeau de pe pământ continuu şi după ce s-au sfârşit o sută cincizeci de zile, apele s-au împuţinat.
और पानी ज़मीन पर से घटते — घटते एक सौ पचास दिन के बाद कम हुआ।
4 Şi arca s-a aşezat în a şaptea lună, în a şaptesprezecea zi a lunii, pe munţii Ararat.
और सातवें महीने की सत्रहवीं तारीख़ को कश्ती अरारात के पहाड़ों पर टिक गई।
5 Şi apele au scăzut continuu până în luna a zecea: în luna a zecea, în prima zi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.
और पानी दसवें महीने तक बराबर घटता रहा, और दसवें महीने की पहली तारीख़ को पहाड़ों की चोटियाँ नज़र आई।
6 Şi s-a întâmplat, după ce s-au sfârşit patruzeci de zile, că Noe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse,
और चालीस दिन के बाद ऐसा हुआ, कि नूह ने कश्ती की खिड़की जो उसने बनाई थी खोली,
7 Şi a trimis înainte un corb, care a ieşit şi a mers încolo şi încoace, până când au secat apele de pe pământ.
और उसने एक कौवे को उड़ा दिया; इसलिए वह निकला और जब तक कि ज़मीन पर से पानी सूख न गया इधर उधर फिरता रहा।
8 De asemenea a trimis de la el un porumbel, să vadă dacă apele s-au retras de pe faţa pământului;
फिर उसने एक कबूतरी अपने पास से उड़ा दी, ताकि देखे, कि ज़मीन पर पानी घटा या नहीं।
9 Dar porumbelul nu a găsit odihnă pentru talpa piciorului său şi s-a întors la el în arcă, pentru că apele erau pe faţa întregului pământ; atunci a întins mâna şi l-a luat şi l-a dus la el în arcă.
लेकिन कबूतरी ने पंजा टेकने की जगह न पाई और उसके पास कश्ती को लौट आई, क्यूँकि तमाम रू — ए — ज़मीन पर पानी था। तब उसने हाथ बढ़ाकर उसे ले लिया और अपने पास कश्ती में रख्खा।
10 Şi a mai stat alte şapte zile şi din nou a trimis porumbelul afară din arcă;
और सात दिन ठहर कर उसने उस कबूतरी को फिर कश्ती से उड़ा दिया;
11 Şi porumbelul a venit la el seara şi, iată, în ciocul lui era o frunză de măslin proaspăt ruptă, aşa că Noe a cunoscut că apele s-au retras de pe pământ.
और वह कबूतरी शाम के वक़्त उसके पास लौट आई, और देखा तो जैतून की एक ताज़ा पत्ती उसकी चोंच में थी। तब नूह ने मा'लूम किया कि पानी ज़मीन पर से कम हो गया।
12 Şi a mai stat alte şapte zile şi a trimis porumbelul, care nu s-a mai întors la el.
तब वह सात दिन और ठहरा, इसके बाद फिर उस कबूतरी को उड़ाया, लेकिन वह उसके पास फिर कभी न लौटी।
13 Şi s-a întâmplat în anul şase sute şi unu, în prima lună, în prima zi a lunii, apele au secat de pe pământ; şi Noe a ridicat acoperişul arcei şi a privit şi, iată, faţa pământului era uscată.
और छ: सौ पहले साल के पहले महीने की पहली तारीख़ को ऐसा हुआ, कि ज़मीन पर से पानी सूख गया; और नूह ने कश्ती की छत खोली और देखा कि ज़मीन की सतह सूख गई है।
14 Şi în a doua lună, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul a fost uscat.
और दूसरे महीने की सताईस्वीं तारीख़ को ज़मीन बिल्कुल सूख गई।
15 Şi Dumnezeu i-a vorbit lui Noe, spunând:
तब ख़ुदा ने नूह से कहा कि
16 Ieşi din arcă, tu şi soţia ta şi fiii tăi şi soţiile fiilor tăi cu tine.
कश्ती से बाहर निकल आ; तू और तेरे साथ तेरी बीवी और तेरे बेटे और तेरे बेटों की बीवियाँ।
17 Scoate împreună cu tine fiecare vieţuitoare care este cu tine, a toată făptura, deopotrivă pasăre şi vită şi fiecare târâtoare care se târăşte pe pământ, ca acestea să nască abundent pe pământ şi să fie roditoare şi să se înmulţească pe pământ.
और उन जानदारों को भी बाहर निकाल ला जो तेरे साथ हैं: क्या परिन्दे, क्या चौपाये, क्या ज़मीन के रेंगनेवाले जानदार; ताकि वह ज़मीन पर कसरत से बच्चे दें और फल दायक हों और ज़मीन पर बढ़ जाएँ।
18 Şi Noe a ieşit şi fiii lui şi soţia lui şi soţiile fiilor lui cu el;
तब नूह अपनी बीवी और अपने बेटों और अपने बेटों की बीवियों के साथ बाहर निकला।
19 Fiecare fiară, fiecare târâtoare şi fiecare pasăre şi orice se târăşte pe pământ, după felurile lor, au ieşit afară din arcă.
और सब जानवर, सब रेंगनेवाले जानदार, सब परिन्दे और सब जो ज़मीन पर चलते हैं, अपनी अपनी क़िस्म के साथ कश्ती से निकल गए।
20 Şi Noe a zidit un altar DOMNULUI şi a luat din fiecare fiară curată şi din fiecare pasăre curată şi a adus ofrande arse pe altar.
तब नूह ने ख़ुदावन्द के लिए एक मज़बह बनाया; और सब पाक चौपायों और पाक परिन्दों में से थोड़े से लेकर उस मज़बह पर सोख़्तनी क़ुर्बानियाँ पेश कीं।
21 Şi DOMNUL a mirosit o aromă dulce şi DOMNUL a spus în inima sa: Nu voi mai blestema din nou pământul vreodată din cauza omului, pentru că imaginaţia inimii omului este facere de rău din tinereţea lui, nici nu voi mai lovi din nou vreodată fiecare vieţuitoare, aşa cum am făcut.
और ख़ुदावन्द ने उसकी राहत अंगेज़ ख़ुशबू ली, और ख़ुदावन्द ने अपने दिल में कहा कि इंसान की वजह से मैं फिर कभी ज़मीन पर ला'नत नहीं भेजूँगा, क्यूँकि इंसान के दिल का ख़्याल लड़कपन से बुरा है; और न फिर सब जानदारों को जैसा अब किया है, मारूँगा।
22 Cât timp pământul rămâne, semănatul şi seceratul şi frig şi arşiţă şi vară şi iarnă şi zi şi noapte nu vor înceta.
बल्कि जब तक ज़मीन क़ाईम है बीज बोना और फ़सल कटना, सर्दी और तपिश, गर्मी और जाड़ा और रात ख़त्म न होंगे।

< Geneză 8 >

A Dove is Sent Forth from the Ark
A Dove is Sent Forth from the Ark