< Geneză 24 >

1 Şi Avraam era bătrân şi mult înaintat în vârstă şi DOMNUL a binecuvântat pe Avraam în toate lucrurile.
아브라함이 나이 많아 늙었고 여호와께서 그의 범사에 복을 주셨더라
2 Şi Avraam a spus celui mai bătrân servitor al casei sale, care conducea peste tot ceea ce el avea: Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea,
아브라함이 자기 집 모든 소유를 맡은 늙은 종에게 이르되 청컨대 네 손을 내 환도뼈 밑에 넣으라
3 Şi te voi face să juri pe DOMNUL, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului, că nu vei lua fiului meu o soţie dintre fiicele canaaniţilor, printre care locuiesc eu;
내가 너로 하늘의 하나님, 땅의 하나님이신 여호와를 가리켜 맹세하게 하노니 너는 나의 거하는 이 지방 가나안 족속의 딸 중에서 내 아들을 위하여 아내를 택하지 말고
4 Ci te vei duce în ţara mea şi la rudele mele şi vei lua o soţie fiului meu, Isaac.
내 고향 내 족속에게로 가서 내 아들 이삭을 위하여 아내를 택하라
5 Şi servitorul i-a spus: Poate că femeia nu va voi să mă urmeze în această ţară; ar trebui să duc pe fiul tău înapoi în ţara de unde ai venit?
종이 가로되 여자가 나를 좇아 이 땅으로 오고자 아니하거든 내가 주인의 아들을 주인의 나오신 땅으로 인도하여 돌아가리이까
6 Şi Avraam i-a spus: Ia seama, să nu duci pe fiul meu înapoi acolo.
아브라함이 그에게 이르되 삼가 내 아들을 그리로 데리고 돌아가지 말라
7 DOMNUL Dumnezeul cerului, care m-a luat din casa tatălui meu şi din ţara rudelor mele şi care mi-a vorbit şi care mi-a jurat, spunând: Seminţei tale voi da această ţară; el va trimite pe îngerul său înaintea ta şi vei lua de acolo o soţie fiului meu.
하늘의 하나님 여호와께서 나를 내 아버지의 집과 내 본토에서 떠나게 하시고 내게 말씀하시며 내게 맹세하여 이르시기를 이 땅을 네 씨에게 주리라 하셨으니 그가 그 사자를 네 앞서 보내실지라 네가 거기서 내 아들을 위하여 아내를 택할지니라
8 Şi dacă femeia nu va voi să te urmeze, atunci vei fi eliberat de acest jurământ al meu, numai nu duce pe fiul meu înapoi acolo.
만일 여자가 너를 좇아 오고자 아니하면 나의 이 맹세가 너와 상관이 없나니 오직 내 아들을 데리고 그리로 가지 말지니라
9 Şi servitorul şi-a pus mâna sub coapsa lui Avraam, stăpânul său, şi i-a jurat referitor la acel lucru.
종이 이에 주인 아브라함의 환도뼈 아래 손을 넣고 이 일에 대하여 그에게 맹세하였더라
10 Şi servitorul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat, pentru că toate bunurile stăpânului său erau în mâna sa; şi el s-a ridicat şi a mers în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.
이에 종이 그 주인의 약대 중 열 필을 취하고 떠났는데 곧 그 주인의 모든 좋은 것을 가지고 떠나 메소보다미아로 가서 나홀의 성에 이르러
11 Şi a pus cămilele sale să îngenuncheze în afara cetăţii, lângă o fântână de apă, la timpul înserării, la timpul când femeile ies să scoată apă.
그 약대를 성 밖 우물 곁에 꿇렸으니 저녁때라 여인들이 물을 길러 나올 때이었더라
12 Şi a spus: DOAMNE, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, te rog, dă-mi reuşită în această zi şi arată bunătate stăpânului meu, Avraam.
그가 가로되 우리 주인 아브라함의 하나님 여호와여 원컨대 오늘날 나로 순적히 만나게 하사 나의 주인 아브라함에게 은혜를 베푸시옵소서
13 Iată, stau aici lângă fântâna de apă; şi fiicele bărbaţilor cetăţii ies să scoată apă,
성 중 사람의 딸들이 물 길러 나오겠사오니 내가 우물 곁에 섰다가
14 Şi să se întâmple că tânăra căreia îi voi spune: Pleacă-ţi ulciorul, te rog, ca să beau; iar ea va spune: Bea şi voi da şi cămilelor tale să bea; aceea să fie cea pe care ai rânduit-o pentru servitorul tău Isaac; şi din aceasta voi cunoaşte că ai arătat bunătate stăpânului meu.
한 소녀에게 이르기를 청컨대 너는 물 항아리를 기울여 나로 마시게 하라 하리니 그의 대답이 마시라 내가 당신의 약대에게도 마시우리라 하면 그는 주께서 주의 종 이삭을 위하여 정하신 자라 이로 인하여 주께서 나의 주인에게 은혜 베푸심을 내가 알겠나이다
15 Şi s-a întâmplat, înainte de a termina el de vorbit, că, iată, Rebeca, cea născută lui Betuel, fiul Milcăi, soţia lui Nahor, fratele lui Avraam, a ieşit cu ulciorul pe umărul ei.
말을 마치지 못하여서 리브가가 물 항아리를 어깨에 메고 나오니 그는 아브라함의 동생 나홀의 아내 밀가의 아들 브두엘의 소생이라
16 Şi tânăra era foarte plăcută la vedere, o fecioară, şi niciun bărbat nu o cunoscuse; şi ea a coborât la fântână şi şi-a umplut ulciorul şi a urcat.
그 소녀는 보기에 심히 아리땁고 지금까지 남자가 가까이 하지아니한 처녀더라 그가 우물에 내려가서 물을 그 물 항아리에 채워 가지고 올라오는지라
17 Şi servitorul a alergat să o întâlnească şi a spus: Lasă-mă, te rog, să beau puţină apă din ulciorul tău.
종이 마주 달려가서 가로되 청컨대 네 물 항아리의 물을 내게 조금 마시우라
18 Iar ea a spus: Bea, domnul meu; şi ea s-a grăbit şi şi-a lăsat jos ulciorul peste mâna ei şi i-a dat să bea.
그가 가로되 주여 마시소서 하며 급히 그 물 항아리를 손에 내려 마시게 하고
19 Şi după ce a terminat să îi dea de băut, a spus: Voi scoate apă şi pentru cămilele tale, până o să termine de băut.
마시우기를 다하고 가로되 당신의 약대도 위하여 물을 길어 그것들로 배불리 마시게 하리이다 하고
20 Şi s-a grăbit şi şi-a golit ulciorul în adăpătoare şi a alergat din nou la fântână să scoată apă şi a scos pentru toate cămilele lui.
급히 물 항아리의 물을 구유에 붓고 다시 길으려고 우물로 달려가서 모든 약대를 위하여 긷는지라
21 Şi bărbatul, mirându-se de ea, tăcea, voind să cunoască dacă DOMNUL făcuse călătoria lui prosperă sau nu.
그 사람이 그를 묵묵히 주목하며 여호와께서 과연 평탄한 길을 주신 여부를 알고자 하더니
22 Şi s-a întâmplat, pe când cămilele terminaseră de băut, că bărbatul a luat un cercel de aur de o jumătate de şekel în greutate şi două brăţări pentru mâinile ei, în greutate de zece şekeli de aur;
약대가 마시기를 다하매 그가 반 세겔중 금고리 한개와 열 세겔 중 금 손목고리 한 쌍을 그에게 주며
23 Şi a spus: A cui fiică eşti tu? Spune-mi, te rog, este loc în casa tatălui tău pentru noi să găzduim?
가로되 네가 뉘 딸이냐 청컨대 내게 고하라 네 부친의 집에 우리 유숙할 곳이 있느냐
24 Iar ea i-a spus: Eu sunt fiica lui Betuel, fiul Milcăi, pe care ea l-a născut lui Nahor.
그 여자가 그에게 이르되 나는 밀가가 나홀에게 낳은 아들 브두엘의 딸이니이다
25 Şi i-a mai spus: Avem deopotrivă paie şi nutreţ îndeajuns şi loc să găzduiţi.
또 가로되 우리에게 짚과 보리가 족하며 유숙할 곳도 있나이다
26 Şi bărbatul şi-a plecat capul şi s-a închinat DOMNULUI.
이에 그 사람이 머리를 숙여 여호와께 경배하고
27 Şi a spus: Binecuvântat fie DOMNUL, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care nu a lăsat pe stăpânul meu lipsit de mila sa şi de adevărul său; eu, fiind pe cale, DOMNUL m-a condus la casa fraţilor stăpânului meu.
가로되 나의 주인 아브라함의 하나님 여호와를 찬송하나이다 나의 주인에게 주의 인자와 성실을 끊이지 아니하셨사오며 여호와께서 길에서 나를 인도하사 내 주인의 동생집에 이르게 하셨나이다 하니라
28 Şi fata a alergat şi a spus aceste lucruri tuturor celor din casa mamei ei.
소녀가 달려가서 이 일을 어미 집에 고하였더니
29 Şi Rebeca avea un frate şi numele lui era Laban; şi Laban a alergat afară la bărbat, la fântână.
리브가에게 오라비가 있어 이름은 라반이라 그가 우물로 달려가 그 사람에게 이르니
30 Şi s-a întâmplat, când a văzut cercelul şi brăţările pe mâinile surorii sale şi când a auzit cuvintele Rebecăi, sora sa, spunând: Astfel mi-a vorbit acel bărbat; că el a venit la acel bărbat; şi, iată, el stătea în picioare lângă cămile, la fântână.
그가 그 누이의 고리와 그 손의 손목고리를 보고 또 그 누이 리브가가 그 사람이 자기에게 이같이 말하더라 함을 듣고 그 사람에게로 나아감이라 때에 그가 우물가 약대 곁에 섰더라
31 Şi a spus: Intră, tu, binecuvântatul DOMNULUI; pentru ce stai afară? Căci am pregătit casa şi loc pentru cămile.
라반이 가로되 여호와께 복을 받은 자여 들어오소서 어찌 밖에 섰나이까 내가 방과 약대의 처소를 예비하였나이다
32 Şi bărbatul a intrat în casă şi a deşeuat cămilele sale şi a dat paie şi nutreţ pentru cămile şi a luat apă să îşi spele picioarele şi picioarele bărbaţilor care erau cu el.
그 사람이 집으로 들어가매 라반이 약대의 짐을 부리고 짚과 보리를 약대에게 주고 그 사람의 발과 그 종자의 발 씻을 물을 주고
33 Şi s-a pus mâncare înaintea lui ca să mănânce; dar a spus: Nu voi mânca, până ce nu voi fi spus vorba mea. Iar Laban a spus: Vorbeşte.
그 앞에 식물을 베푸니 그 사람이 가로되 내가 내 일을 진술하기 전에는 먹지 아니하겠나이다 라반이 가로되 말하소서
34 Iar el a spus: Eu sunt servitorul lui Avraam.
그가 가로되 나는 아브라함의 종이니이다
35 Şi DOMNUL a binecuvântat pe stăpânul meu foarte mult; şi a devenit mare şi i-a dat turme şi cirezi şi argint şi aur şi servitori şi servitoare şi cămile şi măgari.
여호와께서 나의 주인에게 크게 복을 주어 창성케 하시되 우양과 은금과 노비와 약대와 나귀를 그에게 주셨고
36 Şi Sara, soţia stăpânului meu, a născut un fiu stăpânului meu când era bătrână; şi el i-a dat tot ce avea.
나의 주인의 부인 사라가 노년에 나의 주인에게 아들을 낳으매 주인이 그 모든 소유를 그 아들에게 주었나이다
37 Şi stăpânul meu m-a făcut să jur, spunând: Nu lua fiului meu o soţie dintre fiicele canaaniţilor, în a căror ţară locuiesc eu;
나의 주인이 나로 맹세하게 하여 가로되 너는 내 아들을 위하여 나사는 땅 가나안 족속의 딸 중에서 아내를 택하지 말고
38 Ci te vei duce la casa tatălui meu şi la rudele mele şi vei lua fiului meu o soţie.
내 아비 집 내 족속에게로 가서 내 아들을 위하여 아내를 택하라 하시기로
39 Şi am spus stăpânului meu: Poate că femeia nu mă va urma.
내가 내 주인에게 말씀하되 혹 여자가 나를 좇지 아니하면 어찌하리이까 한즉
40 Iar el mi-a spus: DOMNUL, înaintea căruia umblu, va trimite îngerul său cu tine şi va face să prospere calea ta; şi vei lua pentru fiul meu o soţie dintre rudele mele şi din casa tatălui meu;
주인이 내게 이르되 나의 섬기는 여호와께서 그 사자를 너와 함께 보내어 네게 평탄한 길을 주시리니 너는 내 족속 중 내 아비 집에서 내 아들을 위하여 아내를 택할 것이니라
41 Atunci vei fi eliberat de acest jurământ al meu, când ajungi la rudele mele; şi dacă ei nu îţi vor da, vei fi eliberat de jurământul meu.
네가 내 족속에게 이를 때에는 네가 내 맹세와 상관이 없으리라 설혹 그들이 네게 주지 아니할지라도 네가 내 맹세와 상관이 없으리라 하시기로
42 Şi am venit în această zi la fântână şi am spus: DOAMNE, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, dacă voieşti acum să prospere calea mea pe care merg,
내가 오늘 우물에 이르러 말씀하기를 나의 주인 아브라함의 하나님 여호와여 만일 나의 행하는 길에 형통함을 주실진대
43 Iată, stau lângă fântâna de apă; şi se va întâmpla, că atunci când fecioara iese afară să scoată apă şi îi spun: Dă-mi, te rog, puţină apă din ulciorul tău să beau;
내가 이 우물 곁에 섰다가 청년 여자가 물을 길러 오거든 내가 그에게 청하기를 너는 물 항아리의 물을 내게 조금 마시우라 하여
44 Iar ea îmi spune: Bea, deopotrivă tu şi voi scoate şi pentru cămilele tale, că aceasta să fie femeia pe care DOMNUL a rânduit-o pentru fiul stăpânului meu.
그의 대답이 당신은 마시라 내가 또 당신의 약대를 위하여도 길으리라 하면 그 여자는 여호와께서 나의 주인의 아들을 위하여 정하여 주신 자가 되리이다 하며
45 Şi înainte să termin de vorbit în inima mea, iată, Rebeca a ieşit afară cu ulciorul ei pe umăr; şi a coborât la fântână şi a scos apă, iar eu i-am spus: Lasă-mă să beau, te rog.
내가 묵도하기를 마치지 못하여 리브가가 물 항아리를 어깨에 메고 나와서 우물로 내려와 긷기로 내가 그에게 이르기를 청컨대 내게 마시우라 한즉
46 Iar ea s-a grăbit şi şi-a coborât ulciorul de pe umăr şi a spus: Bea şi voi da şi cămilelor tale să bea. Aşadar am băut şi a dat şi cămilelor să bea.
그가 급히 물 항아리를 어깨에서 내리며 가로되 마시라 내가 당신의 약대에게도 마시우리라 하기로 내가 마시매 그가 또 약대에게도 마시운지라
47 Şi am întrebat-o şi am spus: A cui fiică eşti tu? Şi ea a spus: Fiica lui Betuel, fiul lui Nahor, pe care Milca i l-a născut; şi i-am pus cercelul în nas şi brăţări pe mâinile ei.
내가 그에게 묻기를 네가 뉘 딸이뇨 한즉 가로되 밀가가 나홀에게 낳은 브두엘의 딸이라 하기로 내가 고리를 그 코에 꿰고 손목고리를 그 손에 끼우고
48 Şi am plecat capul meu şi m-am închinat DOMNULUI şi am binecuvântat pe DOMNUL Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care m-a condus pe calea dreaptă, să iau pe fiica fratelui stăpânului meu pentru fiul său.
나의 주인 아브라함의 하나님 여호와께서 나를 바른 길로 인도하사 나의 주인의 동생의 딸을 그 아들을 위하여 택하게 하셨으므로 내가 머리를 숙여 그에게 경배하고 찬송하였나이다
49 Şi acum dacă voiţi să lucraţi cu bunătate şi adevăr cu stăpânul meu, spuneţi-mi; şi dacă nu, spuneţi-mi; ca să mă întorc la dreapta sau la stânga.
이제 당신들이 인자와 진실로 나의 주인을 대접하려거든 내게 고하시고 그렇지 않을지라도 내게 고하여 나로 좌우간 행하게 하소서
50 Atunci Laban şi Betuel au răspuns şi au zis: Acest lucru iese de la DOMNUL, nu îţi putem vorbi rău sau bine.
라반과 브두엘이 대답하여 가로되 이 일이 여호와께로 말미암았으니 우리는 가부를 말할 수 없노라
51 Iată, Rebeca este în faţa ta, ia-o şi mergi şi ea să fie soţia fiului stăpânului tău, aşa cum DOMNUL a vorbit.
리브가가 그대 앞에 있으니 데리고 가서 여호와의 명대로 그로 그대의 주인의 아들의 아내가 되게 하라
52 Şi s-a întâmplat că, pe când servitorul lui Avraam a auzit cuvintele lor, s-a închinat DOMNULUI, prosternându-se la pământ.
아브라함의 종이 그들의 말을 듣고 땅에 엎드리어 여호와께 절하고
53 Şi servitorul a adus bijuterii de argint şi bijuterii de aur şi haine şi le-a dat Rebecăi; el a dat lucruri preţioase de asemenea fratelui ei şi mamei ei.
은금 패물과 의복을 꺼내어 리브가에게 주고 그 오라비와 어미에게도 보물을 주니라
54 Şi au mâncat şi au băut, el şi bărbaţii care erau cu el şi au rămas toată noaptea; şi s-au sculat dimineaţa şi a spus: Trimite-mă la stăpânul meu.
이에 그들 곧 종과 종자들이 먹고 마시고 유숙하고 아침에 일어나서 그가 가로되 나를 보내어 내 주인에게로 돌아가게 하소서
55 Şi fratele ei şi mama ei au spus: Lasă fata să rămână cu noi câteva zile, măcar zece; după aceea ea va merge.
리브가의 오라비와 그 어미가 가로되 소녀로 며칠을 적어도 열흘을 우리와 함께 있게 하라 그 후에 그가 갈 것이니라
56 Şi le-a spus: Nu mă împiedicaţi, văzând că DOMNUL a făcut să prospere calea mea; trimiteţi-mă ca să merg la stăpânul meu.
그 사람이 그들에게 이르되 나를 만류치 마소서 여호와께서 내게 형통한 길을 주셨으니 나를 보내어 내 주인에게로 돌아가게 하소서
57 Iar ei au spus: Vom chema fata şi vom afla din gura ei.
그들이 가로되 우리가 소녀를 불러 그에게 물으리라 하고
58 Şi au chemat pe Rebeca şi i-au spus: Voieşti să mergi cu acest bărbat? Şi ea a spus: Voi merge.
리브가를 불러 그에게 이르되 네가 이 사람과 함께 가려느냐 그가 대답하되 가겠나이다
59 Şi au trimis pe Rebeca, sora lor, şi pe dădaca ei şi pe servitorul lui Avraam şi pe bărbaţii lui.
그들이 그 누이 리브가와 그의 유모와 아브라함의 종과 종자들을 보내며
60 Şi au binecuvântat-o pe Rebeca şi i-au spus: Tu eşti sora noastră, fii mama a mii de milioane şi sămânţa ta să stăpânească poarta celor care îi urăsc.
리브가에게 축복하여 가로되 우리 누이여 너는 천만인의 어미가 될지어다 네 씨로 그 원수의 성문을 얻게 할지어다
61 Şi Rebeca s-a ridicat şi tinerele ei şi au călărit pe cămile şi au urmat pe bărbat; şi servitorul a luat-o pe Rebeca şi a mers pe calea lui.
리브가가 일어나 비자와 함께 약대를 타고 그 사람을 따라가니 종이 리브가를 데리고 가니라
62 Şi Isaac a venit de pe calea de la fântâna Lahairoi, pentru că locuia în sudul ţinutului.
때에 이삭이 브엘라해로이에서 왔으니 그가 남방에 거하였었음이라
63 Şi Isaac a ieşit să mediteze în câmp, pe înserat; şi şi-a ridicat ochii şi a privit şi, iată, cămilele veneau.
이삭이 저물 때에 들에 나가 묵상하다가 눈을 들어 보매 약대들이 오더라
64 Şi Rebeca şi-a ridicat ochii şi când a văzut pe Isaac a sărit jos de pe cămilă.
리브가가 눈을 들어 이삭을 바라보고 약대에서 내려
65 Pentru că ea spusese servitorului: Ce bărbat este acesta care umblă în câmp să ne întâmpine? Şi servitorul a spus: Este stăpânul meu; de aceea ea a luat un văl şi s-a acoperit.
종에게 말하되 들에서 배회하다가 우리에게로 마주 오는 자가 누구뇨 종이 가로되 이는 내 주인이니이다 리브가가 면박을 취하여 스스로 가리우더라
66 Şi servitorul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse.
종이 그 행한 일을 다 이삭에게 고하매
67 Şi Isaac a adus-o în cortul mamei sale, Sara, şi a luat-o pe Rebeca şi ea a devenit soţia lui; şi a iubit-o şi Isaac a fost mângâiat după moartea mamei sale.
이삭이 리브가를 인도하여 모친 사라의 장막으로 들이고 그를 취하여 아내를 삼고 사랑하였으니 이삭이 모친 상사 후에 위로를 얻었더라

< Geneză 24 >