< Galateni 6 >
1 Fraților, chiar dacă un om ar fi prins în vreo greșeală, voi care sunteți spirituali, îndreptați-l pe unul ca acesta în duhul blândeții, fiind atent la tine însuți, ca să nu fii și tu ispitit.
2 Purtați-vă greutățile unii altora și împliniți astfel legea lui Cristos.
3 Căci dacă cineva crede că este ceva, nefiind nimic, se înșală pe sine însuși.
4 Dar fiecare să își încerce propria sa lucrare și atunci va avea bucurie numai în el însuși și nu în altul.
5 Căci fiecare își va purta propria lui sarcină.
6 Cel ce este învățat în cuvânt să îi facă parte din toate bunurile celui ce îl învață.
7 Nu vă amăgiți; Dumnezeu nu se lasă batjocorit; fiindcă orice seamănă un om, aceea va și secera.
8 Pentru că cel ce seamănă pentru carnea sa, din carne va secera putrezire; dar cel ce seamănă pentru Duh, va secera din Duh viață veșnică. (aiōnios )
9 Și să nu obosim în facerea binelui, fiindcă la timpul cuvenit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.
10 Așadar, cât avem ocazie, să facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credinței.
11 Vedeți cu ce litere mari v-am scris cu propria mea mână.
12 Toți câți doresc să se fălească cu carnea, aceștia vă constrâng să vă circumcideți, numai ca nu cumva să sufere persecuție pentru crucea lui Cristos.
13 Fiindcă nici ei înșiși, care sunt circumciși, nu păzesc legea, ci doresc să fiți circumciși, ca să se laude cu carnea voastră.
14 Dar eu nicidecum nu mă laud decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este crucificată față de mine și eu față de lume!
15 Căci în Cristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu are vreo putere, ci o creatură nouă.
16 Și celor câți umblă conform acestei reguli, pace fie peste ei și milă și peste Israelul lui Dumnezeu.
17 Nimeni, de acum încolo, să nu mă tulbure, fiindcă eu port în trupul meu semnele Domnului Isus.
18 Fraților, harul Domnului nostru Isus Cristos fie cu duhul vostru! Amin.