< Ezra 9 >

1 Şi după ce aceste lucruri s-au terminat, prinţii au venit la mine, spunând: Poporul lui Israel şi preoţii şi leviţii nu s-au separat de popoarele ţărilor, ci au făcut conform cu urâciunile lor, ale canaaniţilor, ale hitiţilor, ale pereziţilor, ale iebusiţilor, ale amoniţilor, ale moabiţilor, ale egiptenilor şi ale amoriţilor.
是等の事の成し後牧伯等我許にきたりて言ふ イスラエルの民祭司およびレビ人は諸國の民とはなれずしてカナン人ヘテ人ペリジ人エビス人アンモニ人モアブ人エジプト人アモリ人などの中なる憎むべき事を行へり
2 Pentru că au luat dintre fiicele lor pentru ei înşişi şi pentru fiii lor; astfel încât sămânţa sfântă s-a amestecat cu popoarele acestor ţări; da, mâna prinţilor şi a conducătorilor a fost cea dintâi în această fărădelege.
即ち彼等の女子を自ら娶りまたその男子に娶れば聖種諸國の民と相雜れり牧伯たる者 長たる者さきだちてこの愆を犯せりと
3 Şi când am auzit acest lucru, mi-am rupt haina şi mantaua şi mi-am smuls perii din cap şi din barbă şi m-am aşezat înmărmurit.
我この事を聞て我衣と袍を裂き頭髪と鬚を抜き驚き呆れて坐せり
4 Atunci s-au adunat la mine toţi cei care tremurau la cuvintele Dumnezeului lui Israel, din cauza fărădelegii celor care fuseseră duşi în captivitate; şi am şezut înmărmurit până la sacrificiul de seară.
イスラエルの神の言を戰慄おそるる者はみな俘囚より歸り來し者等の愆の故をもて我許に集まりしが我は晩の供物の時まで驚きつつ茫然として坐しぬ
5 Şi la sacrificiul de seară m-am ridicat din tristeţea mea; şi după ce mi-am rupt haina şi mantaua, am căzut pe genunchi şi mi-am întins mâinile către DOMNUL Dumnezeul meu.
晩の供物の時にいたり我その苦行より起て衣と袍とを裂たるまま膝を屈めてわが神ヱホバにむかひ手を舒て
6 Şi am spus: O Dumnezeul meu, roşesc şi îmi este ruşine să îmi ridic faţa către tine, Dumnezeul meu, pentru că nelegiuirile noastre s-au înmulţit până peste capetele noastre şi fărădelegea noastră a crescut până la ceruri.
言けるは我神よ我はわが神に向ひて面を擧るを羞て赧らむ 其は我らの罪積りて頭の上に出で我らの愆重りて天に達すればなり
7 Din zilele părinţilor noştri am fost într-o mare fărădelege până în această zi; şi din cauza nelegiuirilor noastre am fost noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, daţi în mâna împăraţilor ţărilor, sabiei, captivităţii, şi prăzii, şi ruşinii feţei, precum este în această zi.
我らの先祖の日より今日にいたるまで我らは大なる愆を身に負り 我らの罪の故によりて我儕と我らの王等および祭司たちは國々の王等の手に付され劍にかけられ擄へゆかれ掠められ面に恥をかうぶれり 今日のごとし
8 Şi acum pentru scurt timp [s-]a arătat har de la DOMNUL Dumnezeul nostru, pentru a ne lăsa o rămăşiţă să scape şi să ne dea un piron în locul său sfânt, ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină înviorare în robia noastră.
然るに今われらの神ヱホバ暫く恩典を施こして逃れ存すべき者を我らの中に殘し我らをしてその聖所にうちし釘のごとくならしめ斯して我らの神われらの目を明にし我らをして奴隷の中にありて少く生る心地せしめたまへり
9 Pentru că noi eram robi; totuşi Dumnezeul nostru nu ne-a părăsit în robia noastră, ci şi-a întins milă spre noi înaintea feţei împăraţilor Persiei, pentru a ne da înviorare, ca să ridicăm casa Dumnezeului nostru şi să reparăm pustiirile ei şi să ne dea un zid în Iuda şi în Ierusalim.
そもそも我らは奴隷の身なるがその奴隷たる時にも我らの神われらを忘れず反てペルシヤの王等の目の前にて我らに憐憫を施こして我らに活る心地せしめ我らの神の室を建しめ其破壞を修理はしめユダとヱルサレムにて我らに石垣をたまふ
10 Şi acum, Dumnezeul nostru, ce să spunem noi după aceasta? Pentru că am părăsit poruncile tale,
我らの神よ已に是のごとくなれば我ら今何と言のべんや 我儕はやくも汝の命令を棄たればなり
11 Pe care le-ai poruncit prin servitorii tăi, profeţii, spunând: Ţara în care mergeţi pentru a o stăpâni, este o ţară necurată prin murdăria popoarelor ţărilor, prin urâciunile lor, care au umplut-o de la o margine la alta prin necurăţia lor.
汝かつて汝の僕なる預言者等によりて命じて宣へり 云く汝らが往て獲んとする地はその各地の民の汚穢により其憎むべき事によりて汚れたる地にして此極より彼極までその汚穢盈わたるなり
12 De aceea acum să nu daţi pe fiicele voastre fiilor lor, nici să nu luaţi pe fiicele lor pentru fiii voştri, nici să nu căutaţi vreodată pacea lor sau bogăţia lor; ca să fiţi tari şi să mâncaţi bunătatea ţării şi să o lăsaţi ca moştenire copiilor voştri pentru totdeauna.
然ば汝らの女子を彼らの男子に與ふる勿れ 彼らの女子をなんぢらの男子に娶る勿れ 又何時までもかれらの爲に平安をも福祿をも求むべからず 然すれば汝ら旺盛にしてその地の佳物を食ふことを得 永くこれを汝らの子孫に傳へて産業となさしむることを得んと
13 Şi, după toate câte au venit asupra noastră pentru faptele noastre rele şi pentru fărădelegea noastră mare, văzând că tu Dumnezeul nostru ne-ai pedepsit mai puţin decât merită nelegiuirile noastre şi ne-ai dat o astfel de eliberare ca aceasta;
我らの惡き行により我らの大なる愆によりて此事すべて我儕に臨みたりしが汝我らの神はわれらの罪よりも輕く我らを罰して我らの中に是のごとく人を遺したまひたれば
14 Să călcăm noi din nou poruncile tale şi să ne încuscrim cu popoarele acestor urâciuni? Nu te vei mânia pe noi până ne vei mistui, astfel încât să nu fie nicio rămăşiţă nici scăpare?
我儕再び汝の命令を破りて是等の憎むべき行ある民と縁を結ぶべけんや 汝我らを怒りて終に滅ぼし盡し遺る者も逃るる者も無にいたらしめたまはざらんや
15 DOAMNE Dumnezeul lui Israel, tu eşti drept, pentru că noi rămânem un popor scăpat, precum este în această zi; iată, noi suntem înaintea ta în fărădelegile noastre, pentru că nu putem sta în picioare înaintea ta din această cauză.
イスラエルの神ヱホバよ汝は義し 即ち我ら逃れて遺ること今日のごとし 今我ら罪にまとはれて汝の前にあり 是がために一人として汝の前に立ことを得る者なきなり

< Ezra 9 >