< Ezechiel 1 >

1 Și s-a întâmplat în anul al treizecilea, în [luna] a patra, în a cincea [zi] a lunii, pe când [eram] printre captivii de lângă râul Chebar, [că] cerurile s-au deschis și am văzut viziuni ale lui Dumnezeu. 2 În a cincea [zi] a lunii, care [era] anul al cincilea al captivității împăratului Ioiachin, 3 Cuvântul DOMNULUI a venit anume la preotul Ezechiel, fiul lui Buzi, în țara caldeenilor lângă râul Chebar; și mâna DOMNULUI a fost acolo asupra lui. 4 Și m-am uitat și, iată, un vârtej de vânt venea din nord, un nor mare și un foc înfășurându-se în el însuși și o strălucire [era] în jurul lui și din mijlocul lui ceva asemănător culorii chihlimbarului, din mijlocul focului. 5 De asemenea din mijlocul lui [ieșea] asemănarea a patru făpturi vii. Și aceasta [era] înfățișarea lor, aveau asemănarea unui om. 6 Și fiecare avea patru fețe și fiecare avea patru aripi. 7 Și picioarele lor [erau] picioare drepte; și talpa picioarelor lor [era] ca talpa piciorului unui vițel; și scânteiau precum culoarea aramei lustruite. 8 Și [aveau] mâini de om sub aripile lor la cele patru laturi ale lor; și acestea patru aveau fețele lor și aripile lor. 9 Aripile lor [erau] legate una de cealaltă; ele nu se întorceau când mergeau; mergeau fiecare drept înainte. 10 Cât despre asemănarea fețelor lor, acestea patru aveau fața unui om și fața unui leu, pe partea dreaptă; și acestea patru aveau fața unui bou pe partea stângă; acestea patru de asemenea aveau fața unei acvile. 11 Astfel [erau] fețele lor; și aripile lor [erau] întinse în sus; două [aripi] ale fiecăreia [erau] legate una de cealaltă și două le acopereau trupurile. 12 Și mergeau fiecare drept înainte; oriunde îi era dat duhului să meargă, mergeau; [și] nu se întorceau când mergeau. 13 Cât despre asemănarea făpturilor vii, înfățișarea lor [era] asemenea unor cărbuni de foc arzând [și] asemenea înfățișării lămpilor; [focul] se urca și cobora printre făpturile vii și era strălucitor și din foc ieșeau fulgere. 14 Și făpturile vii alergau și se întorceau ca înfățișarea unei străluciri a fulgerului. 15 Acum, pe când priveam făpturile vii, iată, o roată pe pământ lângă făpturile vii, cu cele patru fețe ale lor. 16 Înfățișarea roților și lucrarea lor [era] asemenea culorii berilului; și acestea patru aveau o singură asemănare; și înfățișarea lor și lucrarea lor [erau] ca și cum ar fi o roată în mijlocul unei roți. 17 Când mergeau, mergeau pe [toate] cele patru laturi ale lor [și] nu se întorceau când mergeau. 18 Cât despre cercurile lor, ele erau atât de înalte încât erau înspăimântătoare; și cercurile lor [erau] pline de ochi de jur împrejurul celor patru. 19 Și când făpturile vii mergeau, roțile mergeau lângă ele; și când făpturile vii erau înălțate de la pământ, roțile erau înălțate. 20 Oriunde îi era dat duhului să meargă, mergeau, într-acolo [îi era dat] duhului [lor] să meargă; și roțile erau înălțate în fața lor, pentru că duhul făpturilor vii [era] în roți. 21 Când acelea mergeau, [acestea] mergeau; și când acelea stăteau, [acestea] stăteau; și când acelea erau înălțate de la pământ, roțile erau înălțate în fața lor, pentru că duhul făpturilor vii [era] în roți. 22 Și asemănarea întinderii deasupra capetelor făpturilor vii [era] precum culoarea unui cristal înfricoșător întins peste capetele lor, deasupra. 23 Și sub întindere [erau] aripile lor întinse, una către cealaltă; fiecare avea două, care acopereau de partea aceasta și fiecare avea două, care acopereau de partea aceea, trupurile lor. 24 Și când ele mergeau, am auzit vuietul aripilor lor, ca vuietul unor ape mari, ca vocea Celui Atotputernic, vocea unei vorbiri, ca zgomotul unei oștiri; când stăteau în picioare, își lăsau în jos aripile. 25 Și era o voce de pe întinderea care [era] peste capetele lor, când stăteau în picioare [și] își lăsau în jos aripile. 26 Și deasupra întinderii care [era] peste capetele lor, [era] asemănarea unui tron, ca înfățișarea unei pietre de safir; și deasupra asemănării tronului [era] o asemănare ca înfățișarea unui om deasupra acestuia. 27 Și am văzut, precum culoarea chihlimbarului, ca înfățișarea unui foc înăuntru, de jur împrejur, de la înfățișarea coapselor lui drept în sus și de la înfățișarea coapselor lui drept în jos, am văzut ca și cum ar fi înfățișarea focului; și avea o strălucire de jur împrejur. 28 Ca înfățișarea curcubeului care este în nor în ziua cu ploaie, astfel [era] înfățișarea strălucirii de jur împrejur. Aceasta [era] înfățișarea asemănării gloriei DOMNULUI. Și, când am văzut-[o], am căzut cu fața la pământ și am auzit o voce a unuia care vorbea.

< Ezechiel 1 >