< Ezechiel 26 >
1 Și s-a întâmplat în al unsprezecelea an, în [ziua] întâi a lunii, [că] a venit cuvântul DOMNULUI la mine, spunând:
第十一年の第一日に主の言葉がわたしに臨んだ、
2 Fiu al omului, pentru că Tirul a spus împotriva Ierusalimului: Aha, el [care era] porțile popoarelor, este frânt, s-a întors la mine; eu voi fi umplut, [acum] el este pustiit;
「人の子よ、ツロはエルサレムについて言った、『ああ、それはよい気味である。もろもろの民の門は破れて、わたしに開かれた。わたしは豊かになり、彼は破れはてた』と。
3 De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, eu [sunt] împotriva ta, Tirule, și voi face multe națiuni să se ridice împotriva ta, precum marea face ca valurile ei să se ridice.
それゆえ、主なる神はこう言われる、ツロよ、わたしはあなたを攻め、海がその波を起すように、わたしは多くの国民を、あなたに攻めこさせる。
4 Și ele vor distruge zidurile Tirului și îi vor dărâma turnurile; eu de asemenea voi rade praful de pe el și îl voi face ca pe vârful unei stânci.
彼らはツロの城壁をこわし、そのやぐらを倒す。わたしはその土を払い去って、裸の岩にする。
5 Va fi [un loc pentru] întinderea plaselor în mijlocul mării, pentru că eu am vorbit [aceasta], spune Domnul DUMNEZEU; și va deveni o pradă pentru națiuni.
ツロは海の中にあって、網をはる場所になる。これはわたしが言ったのであると、主なる神は言われる。ツロは、もろもろの民にかすめられ、
6 Și fiicele lui care [sunt] în câmp vor fi ucise de sabie; și vor cunoaște că eu [sunt] DOMNUL.
その本土におる娘たちは、つるぎで殺される。そして彼らは、わたしが主であることを知るようになる。
7 Pentru că astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, voi aduce asupra Tirului pe Nebucadnețar, împăratul Babilonului, un împărat al împăraților, de la nord, cu cai și cu care și cu călăreți și cete și mult popor.
主なる神はこう言われる、見よ、わたしは王の王なるバビロンの王ネブカデレザルに、馬、戦車、騎兵、および多くの軍勢をひきいて、北からツロに攻めこさせる。
8 Cu sabia el va ucide pe fiicele tale din câmp; și va face o fortificație împotriva ta și va ridica un val de pământ împotriva ta și va ridica pavăza împotriva ta.
彼は本土におるあなたの娘たちを、つるぎで殺し、あなたに向かって雲悌を建て、塁を築き、盾を備え、
9 Și va pune mașinăriile lui de război împotriva zidurilor tale și cu topoarele lui îți va dărâma turnurile.
城くずしをあなたの城壁に向け、おのであなたのやぐらを打ち砕く。
10 Din cauza abundenței cailor lui, țărâna lor te va acoperi; zidurile tale se vor zgudui la zgomotul călăreților și al roților și al carelor, când el va intra pe porțile tale, precum oamenii intră într-o cetate în care este făcută o spărtură.
その多くの馬の土煙は、あなたをおおう。人が破れた町にはいるように、彼があなたの門にはいる時、騎兵と貨車と戦車の響きによって、あなたの石がきはゆるぐ。
11 Cu copitele cailor lui îți va călca toate străzile; va ucide pe poporul tău cu sabia, iar ale tale garnizoane tari vor coborî la pământ.
彼はその馬のひずめで、あなたのすべてのちまたを踏みあらし、つるぎであなたの民を殺す。あなたの力強い柱は地に倒れる。
12 Și ei vor jefui din bogățiile tale și vor prăda marfa ta; și îți vor dărâma zidurile și vor distruge casele tale plăcute; și îți vor pune pietrele și lemnăria și țărâna în mijlocul apei.
彼らはあなたの財宝を奪い、商品をかすめ、城壁をくずし、楽しい家をこわし、石と木と土とを水の中に投げ込む。
13 Și voi face să înceteze zgomotul cântărilor tale; și sunetul harpelor tale nu va mai fi auzit.
わたしはあなたの歌の声をとどめる。琴の音はもはや聞えなくなる。
14 Și te voi face ca vârful unei stânci; vei fi [un loc] pentru întinderea plaselor; nu vei mai fi construit, pentru că eu DOMNUL am vorbit [aceasta], spune Domnul DUMNEZEU.
わたしはあなたを裸の岩にする。あなたは網を張る場所となり、再び建てられることはない。主なるわたしがこれを言ったと、主なる神は言われる。
15 Astfel spune Tirului, Domnul DUMNEZEU: Nu vor tremura insulele la sunetul căderii tale, când răniții strigă, când se face măcel în mijlocul tău?
主なる神はツロにこう言われる、海沿いの国々はあなたの倒れる響き、手負いのうめき、あなたのうちの殺人のゆえに、身震いしないであろうか。
16 Atunci toți prinții mării vor coborî de pe tronurile lor și își vor pune deoparte robele și se vor dezbrăca de hainele lor brodate; ei se vor îmbrăca cu tremurare; vor ședea pe pământ și vor tremura în [fiecare] moment și vor fi înmărmuriți din [cauza] ta.
その時、海の君たちは皆その位からおり、朝服を脱ぎ、縫い取りの衣服を取り去り、恐れを身にまとい、地に座して、いたく恐れ、あなたの事を驚き、
17 Și vor înălța o plângere pentru tine și îți vor spune: Cum ești distrusă, tu [care erai] locuită de marinari, cetatea renumită, care era puternică pe mare, ea și locuitorii ei, care făceau ca teroarea lor [să fie] asupra tuturor celor ce o vizitează!
あなたのために悲しみの歌をのべて言う、『あなたは海にあって、強い誉ある町、本土に恐れを与えていたあなたも、その住民も、海から消え去った。
18 Acum insulele vor tremura în ziua căderii tale; da, insulele care [sunt] în mare vor fi tulburate la plecarea ta.
島々はあなたの倒れる日に身震いする。海の島々はあなたの去り行くことを見て驚く』。
19 Pentru că astfel spune Domnul DUMNEZEU: Când te voi face o cetate pustiită, ca pe cetățile nelocuite; când voi aduce adâncul asupra ta și mari ape te vor acoperi;
主なる神はこう言われる、わたしはあなたを、荒れた町となし、住む者のない町のようにし、淵をあなたに向かってわきあがらせ、大水にあなたをおおわせる時、
20 Când te voi coborî cu cei care coboară în groapă, cu poporul din vechime și te voi pune în părțile de jos ale pământului, în locuri părăsite din vechime, cu cei care coboară în groapă, ca să nu [mai] fii locuită; și eu voi pune gloria în țara celor vii;
あなたを穴に下る者どもと共に、昔の民の所に下し、穴に下る者と共に下の国に、昔のままの荒れ跡の中に、あなたを住ませる。それゆえ、あなたは人の住む所とならず、また生ある者の地に所を得ない。
21 Te voi face o teroare, iar tu nu [vei mai fi]; deși vei fi căutată, totuși nu vei mai fi găsită niciodată, spune Domnul DUMNEZEU.
わたしはあなたの終りを、恐るべきものとする。あなたは無に帰する。あなたを尋ねる人があっても、永久に見いださないと、主なる神は言われる」。