< Ezechiel 1 >

1 Și s-a întâmplat în anul al treizecilea, în [luna] a patra, în a cincea [zi] a lunii, pe când [eram] printre captivii de lângă râul Chebar, [că] cerurile s-au deschis și am văzut viziuni ale lui Dumnezeu.
當三十年四月初五日,以西結在迦巴魯河邊被擄的人中,天就開了,得見上帝的異象。
2 În a cincea [zi] a lunii, care [era] anul al cincilea al captivității împăratului Ioiachin,
正是約雅斤王被擄去第五年四月初五日,
3 Cuvântul DOMNULUI a venit anume la preotul Ezechiel, fiul lui Buzi, în țara caldeenilor lângă râul Chebar; și mâna DOMNULUI a fost acolo asupra lui.
在迦勒底人之地、迦巴魯河邊,耶和華的話特特臨到布西的兒子祭司以西結;耶和華的靈降在他身上。
4 Și m-am uitat și, iată, un vârtej de vânt venea din nord, un nor mare și un foc înfășurându-se în el însuși și o strălucire [era] în jurul lui și din mijlocul lui ceva asemănător culorii chihlimbarului, din mijlocul focului.
我觀看,見狂風從北方颳來,隨着有一朵包括閃爍火的大雲,周圍有光輝;從其中的火內發出好像光耀的精金;
5 De asemenea din mijlocul lui [ieșea] asemănarea a patru făpturi vii. Și aceasta [era] înfățișarea lor, aveau asemănarea unui om.
又從其中顯出四個活物的形像來。他們的形狀是這樣:有人的形像,
6 Și fiecare avea patru fețe și fiecare avea patru aripi.
各有四個臉面,四個翅膀。
7 Și picioarele lor [erau] picioare drepte; și talpa picioarelor lor [era] ca talpa piciorului unui vițel; și scânteiau precum culoarea aramei lustruite.
他們的腿是直的,腳掌好像牛犢之蹄,都燦爛如光明的銅。
8 Și [aveau] mâini de om sub aripile lor la cele patru laturi ale lor; și acestea patru aveau fețele lor și aripile lor.
在四面的翅膀以下有人的手。這四個活物的臉和翅膀乃是這樣:
9 Aripile lor [erau] legate una de cealaltă; ele nu se întorceau când mergeau; mergeau fiecare drept înainte.
翅膀彼此相接,行走並不轉身,俱各直往前行。
10 Cât despre asemănarea fețelor lor, acestea patru aveau fața unui om și fața unui leu, pe partea dreaptă; și acestea patru aveau fața unui bou pe partea stângă; acestea patru de asemenea aveau fața unei acvile.
至於臉的形像:前面各有人的臉,右面各有獅子的臉,左面各有牛的臉,後面各有鷹的臉。
11 Astfel [erau] fețele lor; și aripile lor [erau] întinse în sus; două [aripi] ale fiecăreia [erau] legate una de cealaltă și două le acopereau trupurile.
各展開上邊的兩個翅膀相接,各以下邊的兩個翅膀遮體。
12 Și mergeau fiecare drept înainte; oriunde îi era dat duhului să meargă, mergeau; [și] nu se întorceau când mergeau.
他們俱各直往前行。靈往哪裏去,他們就往那裏去,行走並不轉身。
13 Cât despre asemănarea făpturilor vii, înfățișarea lor [era] asemenea unor cărbuni de foc arzând [și] asemenea înfățișării lămpilor; [focul] se urca și cobora printre făpturile vii și era strălucitor și din foc ieșeau fulgere.
至於四活物的形像,就如燒着火炭的形狀,又如火把的形狀。火在四活物中間上去下來,這火有光輝,從火中發出閃電。
14 Și făpturile vii alergau și se întorceau ca înfățișarea unei străluciri a fulgerului.
這活物往來奔走,好像電光一閃。
15 Acum, pe când priveam făpturile vii, iată, o roată pe pământ lângă făpturile vii, cu cele patru fețe ale lor.
我正觀看活物的時候,見活物的臉旁各有一輪在地上。
16 Înfățișarea roților și lucrarea lor [era] asemenea culorii berilului; și acestea patru aveau o singură asemănare; și înfățișarea lor și lucrarea lor [erau] ca și cum ar fi o roată în mijlocul unei roți.
輪的形狀和顏色好像水蒼玉。四輪都是一個樣式,形狀和作法好像輪中套輪。
17 Când mergeau, mergeau pe [toate] cele patru laturi ale lor [și] nu se întorceau când mergeau.
輪行走的時候,向四方都能直行,並不掉轉。
18 Cât despre cercurile lor, ele erau atât de înalte încât erau înspăimântătoare; și cercurile lor [erau] pline de ochi de jur împrejurul celor patru.
至於輪輞,高而可畏;四個輪輞周圍滿有眼睛。
19 Și când făpturile vii mergeau, roțile mergeau lângă ele; și când făpturile vii erau înălțate de la pământ, roțile erau înălțate.
活物行走,輪也在旁邊行走;活物從地上升,輪也都上升。
20 Oriunde îi era dat duhului să meargă, mergeau, într-acolo [îi era dat] duhului [lor] să meargă; și roțile erau înălțate în fața lor, pentru că duhul făpturilor vii [era] în roți.
靈往哪裏去,活物就往那裏去;活物上升,輪也在活物旁邊上升,因為活物的靈在輪中。
21 Când acelea mergeau, [acestea] mergeau; și când acelea stăteau, [acestea] stăteau; și când acelea erau înălțate de la pământ, roțile erau înălțate în fața lor, pentru că duhul făpturilor vii [era] în roți.
那些行走,這些也行走;那些站住,這些也站住;那些從地上升,輪也在旁邊上升,因為活物的靈在輪中。
22 Și asemănarea întinderii deasupra capetelor făpturilor vii [era] precum culoarea unui cristal înfricoșător întins peste capetele lor, deasupra.
活物的頭以上有穹蒼的形像,看着像可畏的水晶,鋪張在活物的頭以上。
23 Și sub întindere [erau] aripile lor întinse, una către cealaltă; fiecare avea două, care acopereau de partea aceasta și fiecare avea două, care acopereau de partea aceea, trupurile lor.
穹蒼以下,活物的翅膀直張,彼此相對;每活物有兩個翅膀遮體。
24 Și când ele mergeau, am auzit vuietul aripilor lor, ca vuietul unor ape mari, ca vocea Celui Atotputernic, vocea unei vorbiri, ca zgomotul unei oștiri; când stăteau în picioare, își lăsau în jos aripile.
活物行走的時候,我聽見翅膀的響聲,像大水的聲音,像全能者的聲音,也像軍隊鬨嚷的聲音。活物站住的時候,便將翅膀垂下。
25 Și era o voce de pe întinderea care [era] peste capetele lor, când stăteau în picioare [și] își lăsau în jos aripile.
在他們頭以上的穹蒼之上有聲音。他們站住的時候,便將翅膀垂下。
26 Și deasupra întinderii care [era] peste capetele lor, [era] asemănarea unui tron, ca înfățișarea unei pietre de safir; și deasupra asemănării tronului [era] o asemănare ca înfățișarea unui om deasupra acestuia.
在他們頭以上的穹蒼之上有寶座的形像,彷彿藍寶石;在寶座形像以上有彷彿人的形狀。
27 Și am văzut, precum culoarea chihlimbarului, ca înfățișarea unui foc înăuntru, de jur împrejur, de la înfățișarea coapselor lui drept în sus și de la înfățișarea coapselor lui drept în jos, am văzut ca și cum ar fi înfățișarea focului; și avea o strălucire de jur împrejur.
我見從他腰以上有彷彿光耀的精金,周圍都有火的形狀,又見從他腰以下有彷彿火的形狀,周圍也有光輝。
28 Ca înfățișarea curcubeului care este în nor în ziua cu ploaie, astfel [era] înfățișarea strălucirii de jur împrejur. Aceasta [era] înfățișarea asemănării gloriei DOMNULUI. Și, când am văzut-[o], am căzut cu fața la pământ și am auzit o voce a unuia care vorbea.
下雨的日子,雲中虹的形狀怎樣,周圍光輝的形狀也是怎樣。 這就是耶和華榮耀的形像。我一看見就俯伏在地,又聽見一位說話的聲音。

< Ezechiel 1 >