< Exod 35 >
1 Și Moise a adunat toată adunarea copiilor lui Israel și le-a spus: Acestea sunt cuvintele pe care DOMNUL le-a poruncit, să le faceți.
2 Șase zile se va face lucrarea, dar ziua a șaptea vă va fi o zi sfântă, un sabat de odihnă DOMNULUI: oricine va face vreo lucrare în ea va fi dat la moarte.
3 Să nu aprindeți foc în locuințele voastre în ziua de sabat.
4 Și Moise a vorbit întregii adunări a copiilor lui Israel, spunând: Acesta este lucrul pe care Domnul l-a poruncit, spunând:
5 Luați dintre voi ofrandă DOMNULUI; oricine are inimă voitoare să aducă o ofrandă DOMNULUI: aur și argint și aramă,
6 Și albastru și purpuriu și stacojiu și in subțire și păr de capre,
7 Și piei de berbeci vopsite roșu și piei de bursuc și lemn de salcâm,
8 Și untdelemn pentru lampă și mirodenii pentru untdelemnul pentru ungere și pentru tămâia dulce,
9 Și pietre de onix și pietre să fie montate pentru efod și pentru pieptar.
10 Și fiecare om înțelept în inimă dintre voi să vină și să facă tot ceea ce DOMNUL a poruncit:
11 Tabernacolul, cortul lui și acoperământul lui, copcile lui și scândurile lui, drugii lui, coloanele lui și soclurile lui,
12 Chivotul și drugii lui, cu șezământul milei și perdeaua acoperământului,
13 Masa și drugii ei și toate vasele ei și pâinile punerii înainte,
14 Sfeșnicul de asemenea pentru lumină și vasele lui și lămpile lui, cu untdelemnul pentru lumină.
15 Și altarul tămâiei și drugii lui și untdelemnul pentru ungere și tămâia dulce și perdeaua pentru ușă la intrarea în tabernacol,
16 Altarul ofrandei arse, cu grătarul de aramă, drugii lui și toate vasele lui, ligheanul și piciorul lui,
17 Perdelele curții, stâlpii ei și soclurile lor și perdeaua pentru ușa curții,
18 Țărușii tabernacolului și țărușii curții și frânghiile lor,
19 Hainele serviciului, pentru a face serviciul în locul sfânt, veșmintele sfinte pentru preotul Aaron și veșmintele fiilor săi, pentru a servi în serviciul de preot.
20 Și toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din prezența lui Moise.
21 Și a venit fiecare om a cărui inimă l-a stârnit și fiecare om al cărui duh l-a făcut voitor și au adus ofranda DOMNULUI pentru lucrarea tabernacolului întâlnirii și pentru tot serviciul lui și pentru veșmintele sfinte.
22 Și au venit, deopotrivă bărbați și femei, atâția câți au fost cu inimă voitoare, și au adus brățări și cercei și inele și table, toate bijuterii din aur; și fiecare om care a oferit, a oferit o ofrandă de aur DOMNULUI.
23 Și toți la care s-a găsit albastru și purpuriu și stacojiu și in subțire și păr de capre și piei roșii de berbeci și piei de bursuci, le-au adus.
24 Și fiecare om care a oferit o ofrandă din argint și aramă a adus ofranda DOMNULUI; și toți la care s-a găsit lemn de salcâm pentru orice lucrare a serviciului, l-au adus.
25 Și toate femeile care au fost înțelepte în inimă au tors cu mâinile lor și au adus ceea ce au tors, deopotrivă din albastru și din purpuriu și din stacojiu și din in subțire.
26 Și toate femeile ale căror inimi le-au stârnit la înțelepciune au tors păr de capre.
27 Și conducătorii au adus pietre de onix și pietre să fie montate pentru efod și pentru pieptar;
28 Și mirodenii și untdelemn pentru lumină și pentru untdelemnul pentru ungere și pentru tămâia dulce.
29 Copiii lui Israel au adus din bunăvoință o ofrandă DOMNULUI, fiecare bărbat și femeie, a cărui inimă i-a făcut voitori să aducă pentru toate felurile de lucrări, pe care DOMNUL le poruncise a fi făcute prin mâna lui Moise.
30 Și Moise le-a spus copiilor lui Israel: Vedeți, DOMNUL a chemat pe nume pe Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din tribul lui Iuda;
31 Și l-a umplut cu duhul lui Dumnezeu în înțelepciune, în înțelegere și în cunoaștere și în orice fel de meșteșug;
32 Și pentru a concepe lucruri iscusite, pentru a lucra în aur și în argint și în aramă,
33 Și în tăierea pietrelor, pentru a fi montate și în sculptarea lemnului, pentru a face orice fel de lucrare iscusită.
34 Și lui și lui Aholiab, fiul lui Ahisamac, din tribul lui Dan, le-a pus în inimă să îi învețe pe alții.
35 I-a umplut cu înțelepciune a inimii, pentru a lucra tot felul de lucrări, ale gravorului și ale meșteșugarului iscusit și ale lucrătorului în broderie, în albastru și în purpuriu, în stacojiu și în in subțire și ale țesătorului, chiar al celor ce fac orice fel de lucrare și al celor ce concep o lucrare iscusită.