< Exod 16 >
1 Și au pornit de la Elim și toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustia lui Sin, care este între Elim și Sinai, în a cincisprezecea zi a celei de a doua luni după ieșirea lor din țara Egiptului.
2 Și toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și Aaron în pustie;
3 Și copiii lui Israel le-au spus: Mai bine am fi murit prin mâna DOMNULUI în țara Egiptului, când stăteam lângă oalele cu carne și când mâncam pâine pe săturate, pentru că ne-ați scos în această pustie să ucideți această toată adunare cu foamete.
4 Atunci DOMNUL i-a spus lui Moise: Iată, voi face să plouă pâine din cer pentru voi; și poporul va ieși și va aduna o anumită cantitate în fiecare zi, ca să îi încerc, dacă vor umbla în legea mea, sau nu.
5 Și se va întâmpla, că în a șasea zi vor pregăti ceea ce aduc înăuntru; și aceasta va fi de două ori mai mult decât adună zilnic.
6 Și Moise și Aaron le-au spus tuturor copiilor lui Israel: Seara, veți cunoaște că DOMNUL v-a scos din țara Egiptului;
7 Și dimineața, veți vedea gloria DOMNULUI; pentru aceea că el aude cârtirile voastre împotriva DOMNULUI; și ce suntem noi ca să cârtiți împotriva noastră?
8 Și Moise a spus: Când DOMNUL va da carne să mâncați seara și dimineața pâine pe săturate, va fi semn că DOMNUL aude cârtirile voastre pe care le cârtiți împotriva lui; și ce suntem noi? Cârtirile voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva DOMNULUI.
9 Și Moise i-a zis lui Aaron: Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: Apropiați-vă înaintea DOMNULUI; fiindcă el a auzit cârtirile voastre.
10 Și s-a întâmplat, pe când Aaron vorbea întregii adunări a copiilor lui Israel, că au privit spre pustie și, iată, gloria DOMNULUI a apărut în nor.
11 Și DOMNUL i-a spus lui Moise, zicând:
12 Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Vorbește-le, zicând: Veți mânca seara carne și dimineața veți fi săturați cu pâine; și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.
13 Și s-a întâmplat, că seara prepelițele au venit și au acoperit tabăra; și dimineața roua era întinsă de jur împrejurul oștirii.
14 Și după ce roua care era întinsă s-a ridicat, iată, pe fața pustiei era ceva mărunt rotund, mic, precum bruma pe pământ.
15 Și când copiii lui Israel au văzut-o, au spus unul altuia: Aceasta este mană, pentru că nu știau ce era. Și Moise le-a spus: Aceasta este pâinea pe care DOMNUL v-a dat-o să mâncați.
16 Acesta este lucrul pe care DOMNUL l-a poruncit: Adunați din ea, fiecare conform cu mâncarea lui, un omer pentru fiecare om, conform cu numărul persoanelor voastre; luați fiecare pentru cei care sunt în corturile lui.
17 Și copiii lui Israel au făcut așa și au adunat, unii mai mult, unii mai puțin.
18 Și când au măsurat-o cu un omer, cel ce adunase mult nu avea nimic peste și cel ce a adunat puțin nu avea lipsă; au adunat fiecare conform cu mâncarea lui.
19 Și Moise a spus: Să nu lase nimeni din aceasta până dimineața.
20 Totuși nu au dat ascultare lui Moise; ci unii dintre ei au lăsat din aceasta până dimineața și a făcut viermi și s-a împuțit; și Moise s-a înfuriat pe ei.
21 Și au adunat-o în fiecare dimineață, fiecare conform cu mâncarea lui; și când soarele se înfierbânta, atunci se topea.
22 Și s-a întâmplat, că în a șasea zi au adunat de două ori mai multă pâine, doi omeri pentru un om; și toți conducătorii adunării au venit și i-au spus lui Moise.
23 Iar el le-a spus: Aceasta este ceea ce DOMNUL a spus: Mâine este odihna sfântului sabat către DOMNUL; coaceți ceea ce aveți să coaceți astăzi și fierbeți ce aveți să fierbeți; și ce rămâne peste, puneți deoparte pentru voi ca să se păstreze până dimineața.
24 Și au pus-o deoparte până dimineața, precum Moise a poruncit; și nu s-a împuțit, nici nu a fost vreun vierme în ea.
25 Și Moise a spus: Mâncați-o astăzi; căci astăzi este un sabat către DOMNUL; astăzi nu o veți găsi în câmp.
26 Șase zile o veți aduna; dar în ziua a șaptea, care este sabatul, nu va fi nimic în ea.
27 Și s-a întâmplat, că au ieșit unii dintre oameni în ziua a șaptea să adune și nu au găsit nimic.
28 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Până când veți refuza să țineți poruncile mele și legile mele?
29 Vedeți, pentru că DOMNUL v-a dat sabatul, de aceea vă dă în ziua a șasea pâinea pentru două zile; stați fiecare om la locul lui, să nu iasă nimeni din locul lui în ziua a șaptea.
30 Așa că poporul s-a odihnit în ziua a șaptea.
31 Și casa lui Israel a pus numele acesteia, Mana; și era asemănătoare seminței de coriandru, albă; și gustul era asemănător turtei făcute cu miere.
32 Și Moise a spus: Acesta este lucrul pe care DOMNUL îl poruncește: Umpleți un omer cu aceasta pentru a fi păstrată pentru generațiile voastre; ca ei să vadă pâinea cu care v-am hrănit în pustie, când v-am scos din țara Egiptului.
33 Și Moise i-a spus lui Aaron: Ia un vas și pune un omer plin cu mană în el și așază-l înaintea DOMNULUI, pentru a fi păstrat pentru generațiile voastre.
34 Așa cum DOMNUL a poruncit lui Moise, așa Aaron l-a așezat înaintea Mărturiei, pentru a fi păstrat.
35 Și copiii lui Israel au mâncat mana patruzeci de ani, până ce au ajuns într-o țară locuită; au mâncat mană, până ce au ajuns la granițele țării lui Canaan.
36 Și un omer este a zecea parte dintr-o efă.