< Esther 3 >
1 După aceste lucruri împăratul Ahaşveroş l-a promovat pe Haman, fiul lui Hamedata agaghitul şi l-a avansat şi i-a aşezat tronul peste toţi prinţii care erau cu el.
这事以后,亚哈随鲁王抬举亚甲族哈米大他的儿子哈曼,使他高升,叫他的爵位超过与他同事的一切臣宰。
2 Şi toţi servitorii împăratului care erau la poarta împăratului, îngenuncheau şi se plecau lui Haman, pentru că astfel a poruncit împăratul referitor la el. Dar Mardoheu nu îngenunchea nici nu i se pleca.
在朝门的一切臣仆都跪拜哈曼,因为王如此吩咐;惟独末底改不跪不拜。
3 Atunci servitorii împăratului, care erau la poarta împăratului, i-au spus lui Mardoheu: De ce încalci tu porunca împăratului?
在朝门的臣仆问末底改说:“你为何违背王的命令呢?”
4 Şi s-a întâmplat, după ce i-au vorbit zilnic, iar el nu le-a dat ascultare, că ei i-au spus lui Haman să vadă dacă faptele lui Mardoheu ar continua, pentru că el le spusese că este iudeu.
他们天天劝他,他还是不听,他们就告诉哈曼,要看末底改的事站得住站不住,因他已经告诉他们自己是犹大人。
5 Şi când a văzut Haman că Mardoheu nu îngenunchea, nici nu i se pleca, atunci Haman s-a umplut de furie.
哈曼见末底改不跪不拜,他就怒气填胸。
6 Şi s-a gândit ca fiind de dispreţ a pune mâinile doar pe Mardoheu, căci ei i-au arătat poporul lui Mardoheu; astfel că Haman a căutat să îi nimicească pe toţi iudeii care erau în toată împărăţia lui Ahaşveroş, poporul lui Mardoheu.
他们已将末底改的本族告诉哈曼;他以为下手害末底改一人是小事,就要灭绝亚哈随鲁王通国所有的犹大人,就是末底改的本族。
7 În prima lună, adică, luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahaşveroş, au aruncat Pur, adică sorţul, înaintea lui Haman, din zi în zi şi din lună în lună, până în a douăsprezecea, adică luna Adar.
亚哈随鲁王十二年正月,就是尼散月,人在哈曼面前,按日日月月掣普珥,就是掣签,要定何月何日为吉,择定了十二月,就是亚达月。
8 Şi Haman a spus împăratului Ahaşveroş: Este un anumit popor împrăştiat şi răspândit printre oamenii din toate provinciile împărăţiei tale; şi legile lor sunt diferite de legile tuturor popoarelor; şi nici nu ţin legile împăratului, de aceea nu este spre folosul împăratului să îi lase în pace.
哈曼对亚哈随鲁王说:“有一种民散居在王国各省的民中;他们的律例与万民的律例不同,也不守王的律例,所以容留他们与王无益。
9 Dacă face plăcere împăratului, să se scrie ca ei să fie nimiciţi; şi eu voi plăti zece mii de talanţi de argint în mâinile celor însărcinaţi cu acest lucru, pentru a-i aduce în trezoreria împăratului.
王若以为美,请下旨意灭绝他们;我就捐一万他连得银子交给掌管国帑的人,纳入王的府库。”
10 Şi împăratul şi-a luat inelul de pe mână, şi l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata agaghitul, duşmanul iudeilor.
于是王从自己手上摘下戒指给犹大人的仇敌—亚甲族哈米大他的儿子哈曼。
11 Şi împăratul i-a spus lui Haman: Îţi este dat argintul şi oamenii de asemenea, pentru a face cu ei cum ţi se pare bine.
王对哈曼说:“这银子仍赐给你,这民也交给你,你可以随意待他们。”
12 Apoi în a treisprezecea zi a lunii întâi au fost chemaţi scribii împăratului, şi s-a scris conform cu tot ceea ce Haman a poruncit satrapilor şi guvernatorilor care erau peste fiecare provincie, şi conducătorilor fiecărui popor din fiecare provincie conform cu scrierea lor, şi tuturor oamenilor după limba lor; în numele împăratului Ahaşveroş s-a scris şi sigilat cu inelul împăratului.
正月十三日,就召了王的书记来,照着哈曼一切所吩咐的,用各省的文字、各族的方言,奉亚哈随鲁王的名写旨意,传与总督和各省的省长,并各族的首领;又用王的戒指盖印,
13 Şi au fost trimise scrisori prin alergători în toate provinciile împăratului, pentru a nimici, a ucide, şi a face să piară toţi iudeii, deopotrivă tineri şi bătrâni, copilaşi şi femei, într-o singură zi, în ziua a treisprezecea, a lunii a douăsprezecea, care este luna Adar, şi să prade averile lor.
交给驿卒传到王的各省,吩咐将犹大人,无论老少妇女孩子,在一日之间,十二月,就是亚达月十三日,全然剪除,杀戮灭绝,并夺他们的财为掠物。
14 Pentru ca porunca să fie dată în fiecare provincie, o copie a înscrisului a fost adusă la cunoştinţa tuturor popoarelor, ca să fie gata pentru acea zi.
抄录这旨意,颁行各省,宣告各族,使他们预备等候那日。
15 Alergătorii au ieşit, fiind grăbiţi de porunca împăratului, şi hotărârea a fost dată în palatul Susa. Şi împăratul şi Haman s-au aşezat să bea; dar cetatea Susa era derutată.
驿卒奉王命急忙起行,旨意也传遍书珊城。王同哈曼坐下饮酒,书珊城的民却都慌乱。