< Efeseni 6 >

1 Copii, ascultați de părinții voștri în Domnul, fiindcă aceasta este drept. 2 Onorează pe tatăl tău și pe mama ta; (care este prima poruncă cu promisiune); 3 Ca să îți fie bine și să poți trăi mult timp pe pământ. 4 Și taților, nu vă provocați copiii la furie, ci creșteți-i în disciplinarea și avertizarea Domnului. 5 Robilor, cu teamă și tremur, în simplitatea inimii voastre, ca lui Cristos, faceți ce vă poruncesc stăpânii, conform cărnii; 6 Nu cu servire de ochii lor, precum cei ce plac oamenilor, ci ca robii lui Cristos, făcând voia lui Dumnezeu din inimă; 7 Servind cu bunăvoință, ca Domnului și nu oamenilor, 8 Știind că orice bunătate va face fiecare, aceasta va primi de la Domnul, fie că este rob sau liber. 9 Și stăpânilor, faceți-le aceleași lucruri, reținându-vă de la amenințare; știind că și Stăpânul vostru este în cer; și la el nu este părtinire. 10 În final, frații mei, fiți tari în Domnul și în puterea tăriei lui. 11 Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să fiți în stare să stați în picioare împotriva uneltirilor diavolului. 12 Pentru că noi nu luptăm împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva principatelor, împotriva autorităților, împotriva domnitorilor întunericului acestei lumi, împotriva stricăciunii spirituale în locurile înalte. (aiōn g165) 13 Din această cauză, luați întreaga armură a lui Dumnezeu, ca să fiți în stare să vă împotriviți în ziua cea rea; și, făcând totul, să stați în picioare. 14 De aceea stați în picioare, având mijlocul vostru încins cu adevărul și purtând platoșa dreptății; 15 Și picioarele voastre încălțate cu pregătirea evangheliei păcii; 16 Peste toate luând scutul credinței, cu care veți fi în stare să stingeți toate săgețile arzătoare ale celui rău. 17 Și luați coiful salvării și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu; 18 Rugându-vă tot timpul cu toată rugăciunea și cu cerere în Duhul și veghind la aceasta cu toată stăruința și cu cerere pentru toți sfinții; 19 Și pentru mine, ca să îmi fie dat cuvânt, să îmi deschid gura cutezător, să fac cunoscut misterul evangheliei, 20 Pentru care sunt ambasador în lanțuri, pentru ca în ea să vorbesc cutezător, precum ar trebui eu să vorbesc. 21 Dar ca să știți și voi cele ce mă privesc și ce fac, Tihic, un frate preaiubit și servitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut toate; 22 Acela pe care vi l-am trimis cu același scop, ca să știți despre treburile noastre și să vă mângâie inimile. 23 Pace fie fraților și dragoste cu credință de la Dumnezeu Tatăl și Domnul Isus Cristos. 24 Harul fie cu toți cei ce îl iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos în sinceritate. Amin.

< Efeseni 6 >